Ştiu, nu e cel mai inspirat titlu, dar la cât prăjiţi sunt creierii mi se pare perfect.
Astăzi a fost o zi din aceea în care te tărăşti să supravieţuieşti şi te simţi de parcă tot universul complotează împotriva ta. Mai precis, copilul cel mare refuză să doarmă, cea mică plânge cum încerci să o pui jos, îţi ia o oră jumătate să faci un fel simplu de mâncare, îţi cad toate din mână, ţi-e rău, d-astea. Şi cum mă chinuiam eu să supravieţuiesc am conştientizat pe propia-mi piele un articol de al Otiliei Mantelers despre impactul cuvintelor asupra copiilor.
Undeva la limita răbdări, ţipam din dormitor la fi-miu să strângă toate jucăriile pe care le-a aruncat dacă vrea să mai primească lapte (da, nu-mi plac deloc condiţionările, însă de când a apărut şi cea mică încă nu mi-am găsit ritmul şi nici nu mai am răbdare cu nimeni, nici cu mine, şi uneori recurg la astfel de abordări). Pauză. Copilul aruncă şi mai multe pe jos şi mă priveşte sfidător. Adevărul este că de când a apărut soru-sa îmi testează zilnic limitele, mai ales atunci când nu primeşte suficientă atenţie. Ceea ce este normal, dar când hormonii o iau razna, te aştepţi ca el să coopereze, nu să facă totul pe dos.
Să revenim. Conştientizez ceea ce i-am spus, stau şi procesez şi de data aceasta îi spun: după ce strângi jucăriile, te aştept în dormitor să bei lăpticul. No, mobilizare maximă. Se apucă şi strânge jucăriile instant, pe toate, le pune în cutie şi apoi vine alergând în dormitor. Rămân uimită. Chiar aşa mare să fie impactul cuvintelor? Am tot căutat articolul sau postarea de pe facebook în care am citit despre impactul lui dacă şi după ce, dar nu am reuşit să o găsesc. Motivul principal pentru copilul nu va răspunde la dacă este legat de condiţionarea pe care o impune această conjuncţie. Un copil de 2 ani şi jumătate crescut fără recompense şi pedepse, iubit necondiţionat, nu va răspunde la o cerinţă care începe cu dacă. Mai mult, el nu înţelege de ce trebuie să facă ceva pentru a primi altceva în schimb. În schimb, prepoziţia după e mult mai uşor de înţeles, pentru că arătă desfărurarea evenimentelor într-o secvenţă de timp şi nu presupune nicio condiţionare. As simple as that.
Dacă nu te îmbraci, nu mai ieşim afară.
După ce te îmbraci vom ieşi afară.
Da, partea cea mai grea e pusul în practică, însă cu puţina perseverenţă şi exerciţiu cred că într-un interval de timp rezonabil putem înlocui dacă cu după ce.
Să revenim. Conştientizez ceea ce i-am spus, stau şi procesez şi de data aceasta îi spun: după ce strângi jucăriile, te aştept în dormitor să bei lăpticul. No, mobilizare maximă. Se apucă şi strânge jucăriile instant, pe toate, le pune în cutie şi apoi vine alergând în dormitor. Rămân uimită. Chiar aşa mare să fie impactul cuvintelor? Am tot căutat articolul sau postarea de pe facebook în care am citit despre impactul lui dacă şi după ce, dar nu am reuşit să o găsesc. Motivul principal pentru copilul nu va răspunde la dacă este legat de condiţionarea pe care o impune această conjuncţie. Un copil de 2 ani şi jumătate crescut fără recompense şi pedepse, iubit necondiţionat, nu va răspunde la o cerinţă care începe cu dacă. Mai mult, el nu înţelege de ce trebuie să facă ceva pentru a primi altceva în schimb. În schimb, prepoziţia după e mult mai uşor de înţeles, pentru că arătă desfărurarea evenimentelor într-o secvenţă de timp şi nu presupune nicio condiţionare. As simple as that.
Dacă nu te îmbraci, nu mai ieşim afară.
După ce te îmbraci vom ieşi afară.
Da, partea cea mai grea e pusul în practică, însă cu puţina perseverenţă şi exerciţiu cred că într-un interval de timp rezonabil putem înlocui dacă cu după ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu