De când am devenit mamă am început să citesc foarte multă psihologie, cărţi de parenting, m-am interesat cât de mult am putut despre dezvoltarea copilului. Am încercat să cuprind toate perspectivele ca să-mi pot face o părere cât mai clară, critică şi, oareşcum, obiectivă. Ce-i drept când e vorba de creşterea copilului obiectivitatea dispare din peisaj.
Acum e la mare căutare teoria ataşamentului. E foarte pe larg explicată şi exemplificată
aici. Reprezentanţii de bază ai teoriei ataşamentului sunt John Bowlby şi Mary Ainsworth. Pun mai jos, din sursa menţionată, două citate:
1. Interesul aratat teoriei lui Bowlby asupra atasamentului (1969/1982,1973,1980) dateaza de scurt timp. Investigatiile sale au inceput prin observarea bebelusilor ce se aflau in camine, separati de familie pentru o lunga perioada de timp. Copiii protestau adesea vehement, plangeau si aruncau cu obiecte in cautarea protectorilor. De cele mai multe ori, protestele intense aduceau inapoi persoana la copil. Daca insa protestul vehement nu reusea sa aduca inapoi persoana dorita, copiii intrau in al doilea stadiu – disperarea – si deveneau tacuti. Daca, in final, copiii nu erau reuniti cu protectorii, intrau in cel din urma stadiu: detasarea. In aceasta perioada copilul isi reia activitatea normala, in absenta protectorilor, capatand adeseori independenta. Pe baza acestor observatii s-au delimitat trei stiluri de atasament, ce reprezentau natura interactiunii dintre protector si copil: atasamentul securizant, in care protectorul este sensibil si raspunde nevoilor acestuia; atasamentul evitant, in care protectorul este distant si nu este disponibil; atasamentul anxios-ambivalent, in care protectorul prezinta o inconsistenta in comportamentul sau ori nu raspunde deloc.
2.
Mary Ainsworth, cel de-al doilea pionier al teoriei atasamentului, a elaborat bine cunoscutul experiment
“Strange Situation” prin care se pot observa modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, formate deja la 1 an/1 an si jumatate. Aceasta procedura supune copilul la sapte situatii a cate trei minute, total 21 de minute, urmarind interactiunile, respectiv atitudinea dintre cei doi parteneri ai diadei, mama si copilul, in conditii de stres prin schimbare de mediu si in prezenta unei persoane nefamiliare copilului. Camera in care decurge experimentul este un mediu nou, straniu pentru copil si, in acelasi timp, este un mediu interesant, plin de jucarii, de noutati interesante de explorat. Comportamentul copilului este cotat de cercetatori in faza de reuniune cu mama care l-a lasat 3 minute cu o persoana straina si a revenit, ca apoi sa il lase din nou singur pentru 3 minute, urmand sa revina mama dupa alte 3 minute. In acest experiment, atentia se concentreaza asupra comportamentului manifestat de copil in toate episoadele, pentru a vedea daca acesta se simte mai bine in prezenta mamei. In urma acestui experiment devenit clasic, se pot descrie urmatoarele tipuri de atasament:
1. Copilul atasat sigur: Este suparat cand mama pleaca lasandu-l in acest loc strain, dar la intoarcerea mamei cauta proximitatea ei si accepta confortul care i se ofera. De asemenea, poate fi putin afectat de plecarea mamei, dar la revenire ii adreseaza un zambet sau ii cauta privirea si se lasa mangaiat.
2. Copilul cu atasament nesigur - anxios-evitant: Este nesigur in explorare, se desprinde greu de mama, este rezervat si timid, la plecarea mamei se calmeaza greu, dupa reintalnire, desi se lasa luat in brate, pastreaza o mica bariera (fie o mana, un cot) intre corpul mamei si al sau fiind vigilent, conform experientelor anterioare.
- anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu exploreaza mediul sau o face inconstant, la plecarea mamei este inconsolabil, iar la intoarcerea ei nu se lasa luat in brate, ci se zbate, se loveste incercand “sa scape”, fuge departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie sa transmita toata nefericirea acumulata, de teama ca nu este inteles corect in incercarile lui de a face fata stresului.
- ambivalent: Copilul este anxios dupa despartirea de mama; este afectat in timpul separarii; ambivalent, cand cauta si evita simultan contactul cu mama.
3. Copilul cu atasament dezorganizat: Exploreaza mediul haotic, fara scop. La plecarea mamei, se lasa consolat de persoane straine, prezinta un comportament adeziv sau indiferent, atat fata de straini, cat si fata de parinte, nu pare sa diferentieze persoanele familiare de cele straine sau pare indiferent fata de tot sau toate. Acesti copii se pare ca au o istorie in care nu s-au putut atasa de nici un adult semnificativ, fie prin absenta fizica a acestuia, fie ca nu era disponibil (boala, alcoolism, depresie), existand pentru acesti copii un risc extrem de inalt in personogeneza, cat si pentru psihopatologie sau o existenta marginala.
Fiindcă nu mă pot sătura să aflu lucruri noi, astăzi am început un nou curs pe Coursera. Ce-i drept, cursul a început de vreo 2 săptămâni, dar eu d-abia acum am reuşit să-l încep.
The Clinical Psychology of Children and Young People, ţinut de Universitatea din Edinburgh. Am fost foarte bucuroasă când am ajuns la lecturile despre teoria atașamentului pentru că resursele disponibile sunt mult mai numeroase, mai documentate și mai revelatoare. Aș zice, chiar revoluționare pentru un ne-specialist autodidact ca mine.
Când mă gândesc la atașament am în cap diada mamă-copil. Mama ar trebui să fie, în viziunea mea, cea care oferă copilului siguranța emoțională, îl sprijină și-l reconfortează ori de câte are nevoie, fiind principala responsabilă pentru tipul de ataşament pe care copilul îl va dezvolta. Însă, nu toți copiii sunt crescuți de mamele lor, unii sunt de bunici, de bone, de tați, de cine poate şi are răbdare (sau nu), de părinți adoptivi, de asistenți maternali. Relația construită cu îngrijitorul respectiv nu influențează oare tipul de atașament pe care copilul îl va dezvolta ca adult?
Reconceptualizările teoriei atașamentului din ultimii ani pun la îndoială faptul că tipurile de atașament la vârsta adultă sunt influențate doar de relația mamă-copil. Mai jos sunt cele 3 modele ale teoriei atașamentului (așa cum le-am găsit în curs), unde vedem evoluția teoriei până astăzi:
- modelul ierarhic prezintă punctul de vedere clasic al teoriei atașamentului, în care atașamentul este strâns legat de persoana care îngrijește în principal copilul, adică mama. Această relație este în concordanță cu alte relații de atașament și mediază relațiile viitoare. Modelul e derivat din cercetările lui Bowlby și Ainsworth.
- modelul integrativ este o structură organizațională alternativă în care copilul integrează toate relațiile sale de atașament într-o singură reprezentare. Acest model a fost sugerat de către van IJzendoorn et al. (1992). În acest model se sugerează că toate relațiile de atașament sunt egale și independente și calitatea acestor relații combinate prezice cel mai bine consecințele dezvoltării. Rețeaua extinsă de relații de atașament poate prezice mult mai bine tipul de atașament decât o face tipul de atașament al familiei.
- modelul indenpendent sugerează că fiecare relație de atașament aduce o reprezentare independentă cu diferențe calitative. De exemplu, relațiile copilului cu cei de vârstă lui sunt mai degrabă determinate de atașamentul matern, în timp ce competențele sociale, eficiența și ajustarea ar fi mai degrabă determinate de atașamentul patern. Nu este un model foarte bine conturat, însă Crittenden îl pune la baza modelului de maturare dinamică.
Nu că se complică treaba? În plus oare atașamentul astă nu evoluează și el? Nu se schimbă o dată ce noi înaintăm în vârstă? Eu tind să cred că cel puțin pâna la vârsta de un 1 an copilul primește baza de la persoana care se ocupă de el în principal. Apoi, pe măsură ce alte persoane sunt implicate în creșterea lui începe să stabilească conexiuni afective și să-și dea seama dacă anumite nevoi emoționale sunt mai bine satisfăcute de alte persoane decât de îngrijitorul principal. Începe să facă comparații între calitatea și tipul de răspuns primit. Deci, eu aș inclina spre modelul independent, dar totuși dependent până la un 1 an de mamă sau îngrijitorul principal. Asta mai mult pe baza experienței personale.
Și cum clasificăm pe cineva că are un atașament securizat sau dezorganizat? Eh, aici m-am pierdut în mare de operaționalizări și clasificări. Fiecare cercetător a încercat să vină cu o variantă mai bună, mai exhaustivă. Personal, mi s-a părut destul de simplă și usor de digerat cea rezultată din acordul sau dezacordul cu una din afirmațiile de mai jos (afirmaţiile sunt luate tot din curs):
A) It is easy for me to become emotionally close to others. I am comfortable depending on them and having them depend on me. I don’t worry about being alone or having others not accept me
SECURE attachment style = you often have positive views on your partner, yourself and your relationships. You have a good balance of independence and intimacy.
B) I am uncomfortable getting close to others. I want emotionally close relationships, but I find it difficult to trust others completely, or to depend on them. I worry that I will be hurt if I allow myself to become too close to others.
DISMISSING attachment style = You have a high level of independence and often avoid close relationships. You view yourself as someone who isn't affected by emotions and doesn't find close relationships important.
C) I want to be completely emotionally intimate with others, but I often find that others are reluctant to get as close as I would like. I am uncomfortable being without close relationships, but I sometimes worry that others don’t value me as much as I value them
PREOCCUPIED attachment style = You often search for a lot of approval, responsiveness and attention from your partner. You can become overly-dependant on your partner and often have less positive views of yourself as compared to securely attached individuals.
D) I am comfortable without close emotional relationships. It is very important to me to feel independent and self-sufficient, and I prefer not to depend on others or have others depend on me.
FEARFUL attachment style = Your feelings towards close relationships are mixed and you often do not trust your partners intentions or feel worthy of intimacy.
Dezbateri sunt și pe marginea perioadei în care se formează atașamentul. Avem două puncte de vedere:
- atașamentul e definit în perioada de bebelușie (în special între 12 şi 18 luni) și nu se mai schimbă
- atașamentul e dinamic, adică e un proces continuu
Eu sunt la mijloc. E critică perioada de bebelușie, dar cred că lucrurile se mai schimbă pe parcurs. Baza vine din fragedă pruncie și se cizelează pe parcurs. Și uitându-mă peste comentariile celorlalți cursanți am văzut că multă lume împărtășește punctul acesta de vedere. Mai mult, 80% dintre cursanţi sunt de acord cu punctul 2, cel al ataşamentului dinamic.
Ar mai fi multe spus, încă mai am de procesat multă informație. Astea mi s-au părut momentan bune de dat mai departe.
De citit pentru perioada adolescenței, atașamentul în perioada adolescenței - articolul
aici
Și acum lista de lecturi (inspirată după ce am parcurs referințele bibliografice ale cursului pe tema atașamentului) pe care mi le-am propus să le citesc cândva (că nu mi-e suficient teancul de cărți care e on hold):
Piaget, J., & Cook, M. T. (1952). The origins of intelligence in children. New York: International Universities Press, 1952
Waters, E., Merrick, S.,Treboux, D., Crowell, J., & Albersheim, L. (2000). Attachment security in infancy and early adulthood: a twenty ‐ year longitudinal study.
Fraley, R. C., & Spieker, S. J. (2003). Are infant attachment patterns continuously or categorically distributed? A taxometric analysis of strange situation behavior. Developmental psychology, 39(3),387.
Lorenz, K. (1970-1971). Studies in animal and human behaviour: Volume 1 & 2. Cambridge, MS:Harvard University Press.
The role of disconnected and extremely insensitive parenting in the development of disorganized attachment: validation of a new measure
aici
Van IJzendoorn, M.H., Sagi, A., & Lambermon, M.W.E. (1992). The multiple caregiver paradox. Some Dutch and Israeli data. In R.C. Pianta (Ed.), Beyond the parent: The role of other adults in children's
lives. New Directions for Child Development, 57, 5-25.
PS: Am dat întâmplător peste două articole (
1 şi
2) în care sunt prezentate diferenţele dintre teoria ataşamentului şi stilul de parenting promovat de Dr. Sears cunoscut sub numele de attachement parenting.
