O zi la un an si 8 luni (20 de luni)

Nu am mai scris de mult timp despre el, despre ce face şi câte face. Acum vreo lună am stat şi am înregistrat aproape toate activităţile, mişcările, nimic nu mi-a scăpat.

Să-ncepem!

8 trezirea. Cum a făcut ochi, cum a sărit din pat. Eu una mai lenevesc (zac?!) maxim 30-60 secunde, după care sar din pat că mă cheamă. Mai nou, vine şi mă-mpinge până mă dă jos din pat:))))

Mno, mergem împreună la bucătărie să pregătim micul dejun, în timp ce tac-su îşi bea cafeaua pe balcon. 

Eu spăl câteva vase, iar el transferă nişte fasole pusă la înmuiat de aseară. O ia tacticos, bob cu bob, şi o pune într-o altă oală, pe care şi-a adus-o singur din dulap. După maxim 5 minute îşi împinge scaunul lângă mine, îmi ia buretele şi se duce la plită să o spele.

Când se plictiseşte, fură o duză de la plită şi pleacă cu ea prin casă să vadă pe unde s-ar potrivi (la fel face cu difuzorul de la feon, îl potriveşte ca buton la staţia audio).

Mă-sa pune fasolea la fiert şi se apucă de curăţat legumele pentru ciorbă. Imediat se prezintă şi flăcăul revendicându-şi cuţitul lui (unul neascuţit de la un set de tacâmuri) ca să taie legumele. De data asta s-a luptat cu un morcov şi un ardei, pe care, în 9 din 10 cazuri, sfârşeşte mâncându-i.

Apoi, omu' nostru mic s-a apucat să spele vase, rămăsese o farfurie, pe care a spălat-o până i-a schimbat culoarea.

Boon. E aproape 9. Ne punem la masă. Juma' de oră mai târziu ne ducem la joacă. Acum ceva timp, a primit cadou un set cu litere magnetice şi nişte mini cartonaşe cu diverse imagini (e pentru copii mai mari, care învaţă să scrie, îi arăţi cartonaşul şi copilul scrie cuvântul). Eh, mini cartonaşele astea le grupăm, aranjăm şi rearanjăm până se plictiseşte şi le bagă într-o puşculiţă improvizată de mine dintr-o cutie.

Se mai joacã puţin şi cu măsuţa de activităţi, după care mergem împreună să punem rufele la spălat.

Ne apucăm de curăţenie. Dă cu aspiratorul până se plictiseşte şi trebuie sã preiau eu. Apoi scoate nişte haine din dulap, se chinuie să le împătureascã şi să le pună la loc în dulap.

Se duce sã se uite pe geam. Vin şi eu să ne uităm cum ninge.

Mergem să facem biscuiţi. Super distracţie! Vrea sa amestece el aluatul, se chinuie să întindă singur o foaia mică din aluat (are un făcăleţ micuţ, de pitici mici) şi începe sã taie biscuiţi cu formele din dotare. La final, începe să mănânce aluat (la fel făceam şi eu când eram mică).

Când se plictiseşte de biscuiţit, se duce la dulapul cu cutii de plastic. Le scoate pe toate, le triază, îşi pune în cap o cutie, care îi cade imediat, şi se amuză teribil. Repetă figura până se plictiseşte şi se apucă să mai spele nişte vase.

Fuge din bucătărie. Îl aud cum se joacă şi cum vine pe hol tropa-tropa fooarte fericit. Ţine în mână o pereche de lenjerie intimă de-a lu' tac-su:))).

Băgăm biscuiţi la cuptor, aruncă "indispensabili" omului pe unde apucă şi cotrobăie într-un sertar cu diverse, de unde ia tocmai folia de aluminiu, pe care o smotoceşte bine până reuşesc eu să o revendic.

Vrea să bea apa, varsă apa din pahar şi se apucă să bătătorească apa cu maximă satisfacție. O ia la fugă, tropa tropa şi lasa urme prin toata bucătăria. Fuge în casă.

Mă duc după mop şi-l pun pe el să cureţe. Ies biscuiții!  Yuppy!

Mâncăm biscuiți şi mergem să scoatem rufele.

Găsesc sertarul cu lenjerie intimă împrăștiat. În timpul ăsta, domnişorul se plimbă cu mopul prin casă şi cu un biscuite în mâna cealaltă.

Găsesc şi o bucata de ardei pe roşu pe coşul de rufe...

Găseşte o şurubelniţă cu care îşi face de lucru vreun sfert de oră, încercând toate uşile şi sertarele la care vede vreun şurub.

Ne apucăm să facem ordine în dressing, doar într-un dulap căci trebuie să ne apucăm de pregătit masa de prânz. 

Pun somonul la cuptor şi mergem să dăm cu aspiratorul, de data asta pe bune.

12.30 Masa e gata!!!

13 ora de somn. Uneori ne războim cu somnul de după masă şi se culcă pe la 2-3 din diverse motive.

Profit de somnul lui şi-mi fac de lucru la calculator. 

15 Micul explorator se trezeşte şi de obicei stăm jumătate de oră să ne alintăm, în pat. 

Ne îmbrăcăm să îeşim afară, ne plimbăm cu săniuţa până ne plictisim.

17.30 Ne întoarcem acasă, eu vorbesc la telefon, timp în care piticul îşi exersează abilităţile de a-şi pune singur pantaloni pe el. După, ne apucăm să întindem şi a doua maşină de rufe. În cazul în care nu ştiaţi, cleşti se pun aşa, da?

18 Mâncăm şi apoi din nou la joacă.

Facem baloane şi ne jucăm la chiuveta din baie. E fascinat de apă.

Şi de aici încolo nu am mai scris nimic, pesemne că nu am mai ţinut pasul. Cel mai probabil ne-am jucat, a venit tati, ne-am chiţăit, băgat baie pe la 20, citit cărţi, jucat cu câteva jucării, jucat de-a v-aţi ascunselea. 

La 21 stingerea. 

Pam pam! Aşa arata o zi la 1 an şi 8 luni. Acum, la 21 de luni, lucrurile stau puţin diferit, e şi mai activ, construim, dărămăm, facem forturi, stăm mult pe afară, pictăm, a început să-i placă să se joace cu plastilină, dansează mult, vorbeşte şi mai mult, inventăm jucării din orice, fiecare zi e din ce în ce mai diferită, achiziţiile sunt uimitoare şi uneori simt că nu mai pot ţine pasul cu el. Ce-i drept, luna asta am mai îmbătrânit cu un an...

Eleganţa ariciului sau cum m-am reapucat să citesc beletristică

Nu mă omor după beletristică, prefer oricând literatura de specialitate. Dar la un moment dat, devine necesară. E ca o gură de aer pentru creier, dar şi pentru spirit şi suflet. Deci, iată-mă luând o gură de aer, după mai bine de 2 ani.

Descotorosiţi de povara deciziei şi a intenţiei, navigând pe mările noastre lăuntrice, asistăm la mişcările noastre ca la acţiunile altcuiva, admirând totuşi involuntara lor perfecţiune. Ce alt motiv aş putea avea pentru a scrie toate acestea, acest derizoriu jurnal al unei portărese care îmbătrâneşte, dacă scrisul n-ar avea și el ceva din arta cositului? Când rândurile devin propriii lor demiurgi, când asist, ca la ceva în chip miraculos neștiut, la nașterea pe hârtie a unor fraze ce scapă voinței mele și așternându-se pe pagină fără voia mea, îmi spun ce nu știam și nici nu credeam că vreau, mă bucur de această naștere fără dureri, de această  evidență nepusă la cale, de a urmări fără trudă, fără vreo certitudine, cu fericirea uimirilor sincere, o pană ce mă călăuzește și mă poartă. Atunci, ajung, în deplină cunoaștere și textură a ființei mele , la o uitare de sine ce se învecinează cu extazul și gust sublima tihnă a unei conștiințe spectatoare. (p.145)

Știți ce este ceea ce facem fără știrea noastră? Psihanaliștii consideră că e rodul manevrelor insidioase ale unui inconștient ascuns. Ce teorie iluzorie, de fapt. Ceea ce facem fără știrea noastră este semnul cel mai vădit al forței voinței noastre conștiente care, când emoția noastră i se opune, se folosește de toate vicleșugurile pentru a-și atinge scopurile.  (p. 159)

Ce-i drept, de-o vreme am și eu bănuieli în privința ei. De departe, e într-adevăr o portăreasă. De aproape... ei bine, de aproape... ceva e ciudat... Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante. (p.168-169) 

Iată deci cugetarea mea profundă pentru ziua de astăzi: e pentru prima oară când întâlnesc pe cineva care caută oamenii și care vede mai departe. POate să pară ceva banal, dar eu cred că este foarte profund. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decât să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decât pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomidale de la Laduree, își deapănă ea înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata ăși bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă ca într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește despre conferințele lui Marian, vituoerează asupra propriei reflecții și când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei. Eu însă implor soarta să-mi acorde sanșa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva. (p. 170)

Și mai am câteva paragrafe faine, dar revin cu ele puțin mai încolo pentru că e musai să ieșim afară să căutăm pisici...

Sunt aiciii!

Anul ăsta am fost scumpă la vorbă. Nu am apucat să scriu mai nimic. Nu că nu aș fi vrut, ci pentru că nu am avut timp.

Am început anul în forță, cu planuri mari pentru blog. M-am apucat să-l iau la puricat, să mai schimb câte ceva pe ici și pe colo. Mai am multe lucruri de schimbat, lucrez la un logo nou, la un plan pentru postări și la ceva idei de promovare. Poate, poate în următoarele luni devin virală:))))

Pe lângă blog, m-am apucat serios de treabă pentru un alt proiect. Nu este orice proiect, este visul meu, acela de a face ceva ce-mi place cu pasiunile mele: design, crafting, fotografie și scris. Și lucrez fără oprire de ceva timp. Acum, am luat pauză pentru că am dubii. Multe dubii. Aștept să treacă. Până vor trece, mă tot uit pe site (că e aproape gata) și mă minunez, că arată bine, că e frumos, că am reușit să scot un concept integrat. Mă laud singură:))) Nu-i bine.

Deci, sunt aici, ascunsă, dorm mai tot timpul și visez cu ochii deschiși. Am mai crescut cu un an, ăsta mic cu o lună, se apropie întoarcerea la birou (grrrr...) și vreau să vină o dată primăvara!

Bine ai venit, 2015!

La trecerea dintre ani am o stare anume, un sentiment care mă însoţeşte tot anul care urmează. Încredere, speranţă, nelinişte, determinare, frică. Anul ăsta m-a luat prin surprindere. M-am simţit pregătită să fac tot ceea ce am în plan. M-am simţit mai încrezătoare ca niciodată, sigură pe mine că voi reuşi să fac ceva. Ceva pentru mine, dar şi pentru ceilalţi.

Anul care a trecut m-a învăţat să fiu mai flexibilă, să fiu mult mai orientată pe acţiune decât pe vorbărie şi visat cu ochii deschişi, m-a pus în legătură directă cu o realitate pe care eu nu o văzusem, mi-a dovedit că mai există mulţi oameni buni dispuşi să ajute, să ofere lucruri fără a primi nimic în schimb, şi că dacă vrei cu adevărat ceva universul te va ajuta să primeşti. Am văzut cum gândurile mele se materializau şi toate problemele îşi găseau rezolvare în cel mai neaşteptat mod posibil. De aceea, cred, că sunt plină de încredere că 2015 va fi un an nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit și am de gând să-l trăiesc la maxim sau cum zice americanul: to make the most of it!