vineri, 30 ianuarie 2015

O zi la un an si 8 luni (20 de luni)

Nu am mai scris de mult timp despre el, despre ce face şi câte face. Acum vreo lună am stat şi am înregistrat aproape toate activităţile, mişcările, nimic nu mi-a scăpat.

Să-ncepem!

8 trezirea. Cum a făcut ochi, cum a sărit din pat. Eu una mai lenevesc (zac?!) maxim 30-60 secunde, după care sar din pat că mă cheamă. Mai nou, vine şi mă-mpinge până mă dă jos din pat:))))
Mno, mergem împreună la bucătărie să pregătim micul dejun, în timp ce tac-su îşi bea cafeaua pe balcon. 

Eu spăl câteva vase, iar el transferă nişte fasole pusă la înmuiat de aseară. O ia tacticos, bob cu bob, şi o pune într-o altă oală, pe care şi-a adus-o singur din dulap. După maxim 5 minute îşi împinge scaunul lângă mine, îmi ia buretele şi se duce la plită să o spele.

Când se plictiseşte, fură o duză de la plită şi pleacă cu ea prin casă să vadă pe unde s-ar potrivi (la fel face cu difuzorul de la feon, îl potriveşte ca buton la staţia audio).

Mă-sa pune fasolea la fiert şi se apucă de curăţat legumele pentru ciorbă. Imediat se prezintă şi flăcăul revendicându-şi cuţitul lui (unul neascuţit de la un set de tacâmuri) ca să taie legumele. De data asta s-a luptat cu un morcov şi un ardei, pe care, în 9 din 10 cazuri, sfârşeşte mâncându-i.
Apoi, omu' nostru mic s-a apucat să spele vase, rămăsese o farfurie, pe care a spălat-o până i-a schimbat culoarea.

Boon. E aproape 9. Ne punem la masă. Juma' de oră mai târziu ne ducem la joacă. Acum ceva timp, a primit cadou un set cu litere magnetice şi nişte mini cartonaşe cu diverse imagini (e pentru copii mai mari, care învaţă să scrie, îi arăţi cartonaşul şi copilul scrie cuvântul). Eh, mini cartonaşele astea le grupăm, aranjăm şi rearanjăm până se plictiseşte şi le bagă într-o puşculiţă improvizată de mine dintr-o cutie.



Se mai joacã puţin şi cu măsuţa de activităţi, după care mergem împreună să punem rufele la spălat.
Ne apucăm de curăţenie. Dă cu aspiratorul până se plictiseşte şi trebuie sã preiau eu. Apoi scoate nişte haine din dulap, se chinuie să le împătureascã şi să le pună la loc în dulap.
Se duce sã se uite pe geam. Vin şi eu să ne uităm cum ninge.

Mergem să facem biscuiţi. Super distracţie! Vrea sa amestece el aluatul, se chinuie să întindă singur o foaia mică din aluat (are un făcăleţ micuţ, de pitici mici) şi începe sã taie biscuiţi cu formele din dotare. La final, începe să mănânce aluat (la fel făceam şi eu când eram mică).








Când se plictiseşte de biscuiţit, se duce la dulapul cu cutii de plastic. Le scoate pe toate, le triază, îşi pune în cap o cutie, care îi cade imediat, şi se amuză teribil. Repetă figura până se plictiseşte şi se apucă să mai spele nişte vase.

Fuge din bucătărie. Îl aud cum se joacă şi cum vine pe hol tropa-tropa fooarte fericit. Ţine în mână o pereche de lenjerie intimă de-a lu' tac-su:))).

Băgăm biscuiţi la cuptor, aruncă "indispensabili" omului pe unde apucă şi cotrobăie într-un sertar cu diverse, de unde ia tocmai folia de aluminiu, pe care o smotoceşte bine până reuşesc eu să o revendic.


Vrea să bea apa, varsă apa din pahar şi se apucă să bătătorească apa cu maximă satisfacție. O ia la fugă, tropa tropa şi lasa urme prin toata bucătăria. Fuge în casă.

Mă duc după mop şi-l pun pe el să cureţe. Ies biscuiții!  Yuppy!

Mâncăm biscuiți şi mergem să scoatem rufele.

Găsesc sertarul cu lenjerie intimă împrăștiat. În timpul ăsta, domnişorul se plimbă cu mopul prin casă şi cu un biscuite în mâna cealaltă.

Găsesc şi o bucata de ardei pe roşu pe coşul de rufe...

Găseşte o şurubelniţă cu care îşi face de lucru vreun sfert de oră, încercând toate uşile şi sertarele la care vede vreun şurub.



Ne apucăm să facem ordine în dressing, doar într-un dulap căci trebuie să ne apucăm de pregătit masa de prânz. 

Pun somonul la cuptor şi mergem să dăm cu aspiratorul, de data asta pe bune.

12.30 Masa e gata!!!

13 ora de somn. Uneori ne războim cu somnul de după masă şi se culcă pe la 2-3 din diverse motive.

Profit de somnul lui şi-mi fac de lucru la calculator. 

15 Micul explorator se trezeşte şi de obicei stăm jumătate de oră să ne alintăm, în pat. 

Ne îmbrăcăm să îeşim afară, ne plimbăm cu săniuţa până ne plictisim.

17.30 Ne întoarcem acasă, eu vorbesc la telefon, timp în care piticul îşi exersează abilităţile de a-şi pune singur pantaloni pe el. După, ne apucăm să întindem şi a doua maşină de rufe. În cazul în care nu ştiaţi, cleşti se pun aşa, da?



18 Mâncăm şi apoi din nou la joacă.
Facem baloane şi ne jucăm la chiuveta din baie. E fascinat de apă.


Şi de aici încolo nu am mai scris nimic, pesemne că nu am mai ţinut pasul. Cel mai probabil ne-am jucat, a venit tati, ne-am chiţăit, băgat baie pe la 20, citit cărţi, jucat cu câteva jucării, jucat de-a v-aţi ascunselea. 

La 21 stingerea. 

Pam pam! Aşa arata o zi la 1 an şi 8 luni. Acum, la 21 de luni, lucrurile stau puţin diferit, e şi mai activ, construim, dărămăm, facem forturi, stăm mult pe afară, pictăm, a început să-i placă să se joace cu plastilină, dansează mult, vorbeşte şi mai mult, inventăm jucării din orice, fiecare zi e din ce în ce mai diferită, achiziţiile sunt uimitoare şi uneori simt că nu mai pot ţine pasul cu el. Ce-i drept, luna asta am mai îmbătrânit cu un an...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu