Să ne trăieşti şi să-nfloreşti, române! La mulţi ani, dar şi la mai multă minte! Nu degeaba avem un imn care începe cu Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte. E chiar paradoxal, cât adevăr ascund versurile acestea.
În fiecare an, de ziua naţională, pe lângă toată bucuria care îmi inundă sufletul, există şi multă suferinţă, durere. Durere fiindcă mă gândesc la toţi oamenii care şi-au pierdut viaţa pentru ţara asta, în care trăim noi acum. Cine se mai gândeşte oare la toate sacrificiile pe care mii, zeci de mii de oameni le-au făcut de-a lungul anilor pentru noi, românii de astăzi?
În zilele noastre este desuet să fii patriot sau să-ți iubești țara. Oamenii ridică câte o sprânceană și te privesc dubios. De multe ori se asociază greșit dragostea de neam cu un patriotism extremist sau cu nostalgia regalității sau a unor vremuri de mult apuse, vremuri cu prințipuri, mon cher! E păcat, pentru că dragostea de țară e în primul rând dragostea de tine, de trecutul tău ca moștenitor și păstrător al istoriei. Și e bine să te iubești pe tine (curat și sincer, nu narcisist), să-ți cunoști și să-ți accepți trecutul, cu toate greșelile și victoriile lui, să fii bine cu tine, doar astfel vei putea să-l iubești și pe celălalt, individul care șade lângă tine în metrou sau autobuz, căci împreună împărtășiți același trecut.
Hai măcar astăzi să ne iubim mai mult, aşa pe post de experiment, poate începe să ne placă!
La mulţi ani, Românie dragă!
În fiecare an, de ziua naţională, pe lângă toată bucuria care îmi inundă sufletul, există şi multă suferinţă, durere. Durere fiindcă mă gândesc la toţi oamenii care şi-au pierdut viaţa pentru ţara asta, în care trăim noi acum. Cine se mai gândeşte oare la toate sacrificiile pe care mii, zeci de mii de oameni le-au făcut de-a lungul anilor pentru noi, românii de astăzi?
În zilele noastre este desuet să fii patriot sau să-ți iubești țara. Oamenii ridică câte o sprânceană și te privesc dubios. De multe ori se asociază greșit dragostea de neam cu un patriotism extremist sau cu nostalgia regalității sau a unor vremuri de mult apuse, vremuri cu prințipuri, mon cher! E păcat, pentru că dragostea de țară e în primul rând dragostea de tine, de trecutul tău ca moștenitor și păstrător al istoriei. Și e bine să te iubești pe tine (curat și sincer, nu narcisist), să-ți cunoști și să-ți accepți trecutul, cu toate greșelile și victoriile lui, să fii bine cu tine, doar astfel vei putea să-l iubești și pe celălalt, individul care șade lângă tine în metrou sau autobuz, căci împreună împărtășiți același trecut.
Hai măcar astăzi să ne iubim mai mult, aşa pe post de experiment, poate începe să ne placă!
La mulţi ani, Românie dragă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu