De ceva vreme vocabularul piticului se îmbogăţeşte constant, lucru care nu poate decât să mă bucure. În acelaşi timp mă şi amuză, pentru că face câte o pasiune pentru câte un cuvânt. De vreo 2-3 săptămâni cuvântul suprem este toţi.
Pitic, hai să ne îmbrăcăm să mergem la piaţă. Chiote, bucurie, alergat repede să îşi ia hainele să se îmbrace. Vine cu hainele în mână şi repetă: toţi, toţi. Da, iubire, eu şi cu tine, adică amândoi, mergem la piaţă. Adică toţi. Ogli? Tigrul rămâne acasă. Croco? şi croco rămâne acasă. Miau? şi miau rămâne acasă. Toţi rămân acasă. Supărare maximă. Se duce şi strânge toate animăluţele de pluş şi le ia în braţe, le pupă de le albeşte, îşi ia la revedere şi apoi putem pleca liniştiţi, toţi, adică amândoi.
Când e şi tac-su acasă, toţi e cuvântul de bază. Hai la masă! Toţiiii! Mama, tata, toţiii! Uneori, mai ajunge şi câte un animăluţ de pluş la masă. Să nu vină vreunul la masă şi să nu fim toţi, că vine şi ne ia care de pe unde suntem şi ne aşează pe scaun şi ne îndeamnă: păpăm toţi.
Seara, înainte să stingem lumina, toate cele 5 orătănii: tigrul, ursul, croco, miau şi renul sunt puse tacticos la somn, la picioarele noastre. Nunu toţi. Adică toţi facem nani. Uneori, se-ndrăgosteşte de câte unul din ele şi îl ia în braţe şi adoarme aşa. Sau, pe lângă animalele de pluş, ţine strâns în mână vreun patent de jucărie, tractor, taxi, maşină sau jucărie nouă care i-a răpit inima. Important e să fim toţi, că altfel nu se poate dormi în casa asta.
Şi până la urmă, are dreptate, trebuie să fim mereu toţi împreună, că să ne fie bine. Cum le ştiu ei, copiii ăştia mici, pe toate, mai bine ca noi, oamenii mari. Le ştiu pentru că le simt din inimă, pur şi sincer. Şi-n plus, le ştiu pentru că sunt mai oameni decât suntem noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu