marți, 8 aprilie 2014

Când am devenit atehnică???


Acum, că am blog, viaţa mea s-a schimbat complet! Sună puţin ciudat, nu? Păi,  să vă explic. Mă simt ca şi cum în familia noastră a mai aparut un copil, aşa, din senin. Ce-i dăm să mănânce, cu ce-l îmbrăcăm, pe unde-l plimbăm? Copilul virtual pare mai uşor de crescut. Asta la prima vedere, pentru ca am stat cel putin 4 ore într-o zi ca să aleg fonturile, culorile  şi o imagine de fundal, ca mai apoi peste alte două zile să schimb totul. De vreo 3 ori. Apoi, le-am schimbat de nenumărate ori şi mi-am prins urechile în tot felul de setări, coduri ş.a.m.d. Culmea este că de felul meu sunt o persoană tehnică, mă descurc foarte bine cu calculatorul, însă trebuie să recunosc ca mi-am prins urechile.

După câteva zile de încercat toate butoanele, m-am apucat să caut tutoriale, bloguri care să mă mai lumineze puţin. La primele mele căutări pe Google m-au ajutat să îmi mai rezolv câteva din nedumeriri Bloggerajutor şi Cristina-cristinasworld, însă, în continuare mă simt cumplit de atehnică. Groaznic de atehnică. Cred că nu mai e nevoie să mă repet, s-a înteles ideea.

În era Î.B. (înainte de blog) trăiam cu impresia că oricine poate să aibă un blog, să scrie ce-i trece prin cap, piece of cake. În era D.B. (după blog) parcă nu mi se mai pare aşa uşor. Bine, poate sunt eu un caz mai special, că sunt perfecţionistă de felul meu. Sunt capabilă să stau ore întregi să aranjez/editez o imagine, desen, grafic, tabel, infografic, doar că să fie perfect (după standardele mele, bineînteles :P). Boală grea, perfecțiunea!

Aşa că m-am hotărăt să pun câteva idei de design la marinat şi să mă concentrez pe scris, nu de alta, dar nu am prea mult timp liber la dispoziţie. Azi mai adaug o floricică, mâine un copăcel, un norişor şi până o să ajung eu să am o audienţă mai largă sper să am designul pe care mi-l doresc.
Apropo, nu s-o fi inventat un fel de Idiot's Guide for Blogging? O să cotrobăiesc puţin pe googlebooks, că sigur găsesc ceva.


2 comentarii:

  1. Cu rabdarea treci marea :D
    Nici eu nu le-am stiut pe toate, dar m-am documentat si incet incet am ajuns la ceea ce-mi doream.
    Multa bafta iti doresc cu blogul tau cel nou! Sarbatori vesele si luminate sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult pentru încurajări! Scuze pentru răspunsul întârziat, însă am luat o pauză mai lungă ca să-mi încarc bateriile:)

    RăspundețiȘtergere