Fața nevăzută a mamelor

E o față ascunsă bine, dosită şi etichetată ca fiind ruşinoasă, nepotrivită şi total nedemnă de o mamă. Toată lumea fuge de ea ca dracul de tămâie şi recunoaşte că a purtat uneori acea față, cu juma de gura, cu un puternic gust amar.

E o față tristă, dureroasă, generatoare de cele mai aprige şi cumplite remuşcări. Şi culmea, nu e doar o față a mamelor, ci a oamenilor în general, însă pentru mame se amplifică totul la puterea a mia, pentru că ele sunt/trebuie să fie supra oameni.

Este vorba de fața rareori văzută a pierderii de sine, de pierdere a controlului, a rațiunii, a focusului chit că e vorba de 1, 5, 40 de secunde. E o izbucnire egoistă a omului din tine, care vrea fix în momentul ală să se gândească doar la el. După caz izbucnirea e mică sau mare, cu lacrimi, cu țipete, cu plâns cu suspine, cu durere. Ai pierdut controlul şi doare al dracului de tare să te vezi aşa. Doare şi mai tare că te vede şi bucata aceea mică de om care nu întelege ce se întâmplă cu mă-sa. Adineauri era calmă şi dintr-o dată s-a transformat în uragan.

E o realitate atât de reală că nu înţeleg de ce trebuie să o negăm. Nu asta vrem oare să îi învăţăm pe ai noştri copii? Că e normal să se exteriorizeze şi să îşi trăiască emoţiile autentic, să le descarce şi să le elimine ca să nu strângă frustrări?

E atât de multă presiune care vine din exterior din partea unor oameni care nu au habar şi nici măcar nu merită luaţi în considerare. De ce depunem atâta efort să perpetuăm imaginea mamei perfecte? De ce să fim perfecţi, când imperfect e cu mult mai interesant şi benefic pentru noi?

De ce nimeni nu vrea să dea masca asta jos? Primeşte cineva un premiu la final că în percepiţia colectivă a părut "mai" perfect? În final, scopul nostru ca mame nu este mai degrabă să creştem oameni buni. frumoşi, echilibraţi, decât să ne întrecem în a locul întâi la concursul mama perfectă? Când am uitat încotro mergem şi care e scopul nostru? Şi ce rost îşi au comparaţiile? Atâta suferinţă inutilă şi energie risipă... Păcat.

Nu vă mai judecaţi atât de aspru, doamnelor. Nu vă mai frustraţi. Nu vă mai ascundeţi. Fiţi ceea ce vreţi să fiţi, faceţi asta cu toată fiinţa voastră. Trăiţi în armonie cu voi, nu cu ceilalţi, echilibrul vine din interior. Restul e doar zgomot, mult prea mult zgomot.