Prietena mea genială

Mă întreb deseori ce drum ar fi avut viaţa mea dacă la un moment dat sau altul al existenţei mele aş fi ales altceva? Mă amuză să urmăresc firul epic şi să ţes în jurul lui o poveste complexă, să contruiesc o altă dimensiune, o altă viaţă imaginară. 

Recunosc că de mică m-a intrigat ideea de a scrie. Într-unul din anii de liceu una din povestirile mele a plăcut surprinzător de mult uneia dintre profesoarele de limba română şi plină de laude m-a trimis la faza pe judeţ a olimpiadei. Nu mi se părea mare realizare, mi se părea chiar ciudat că cineva ar fi putut aprecia acele rânduri ca fiind o creaţie literară. Eu doar m-am bucurat de cele 2 săptămâni cât am avut liber să mă pregătesc şi să studiez o carte foarte greoaie - Arca lui Noe, pe care am fişat-o sârguincios, am schematizat-o şi analizat-o pe toate părţile până m-am plictisit şi mi-am găsit alte ocupaţii mai recreative. Evident că olimpiada m-a prins nepregătită, subiectele au fost foarte grele, nu aveau nicio legătură cu preţioasă Arcă şi doricul, ionicul şi corinticul, Sfântul Duh al creaţiei mă părăsise, iar lucrarea mea a fost mediocră. Am luat 7,35. Mi se pare surprinzător că îmi aduc aminte, dar acum realizez că evenimentul a avut o importanţă mult mai mare decât aş fi crezut. M-a durut slaba mea pregătire, faptul că nu am putut mai mult. Superficial îmi spuneam că e totuşi ceva, că mă aflu printre cei 30% elevi străluciţi din judeţ. 

Anii au trecut şi talentul literar nu s-a mai manifestat sub nicio formă mult timp. Scrisul frumos a fost înlocuit de cel ştiinţific, unde epitetele şi figurile de stil nu prea aveau ce căuta. Facultatea era un loc prea mare şi m-a înspăimântat. Erau singură într-un oraş prea mare.

Citind Prietena mea genială m-au năpădit foarte multe amintiri. Nu am înţeles de unde atâta fascinaţie şi nerăbdare să citesc cât mai mult, d-abia când am terminat cartea am realizat. Printre rânduri e şi povestea mea acolo. M-am regăsit în nenumărate ipostaze, m-a tulburat şi bucurat în acelaşi timp, mi-a scormonit prin amintiri şi sertare de mult închise. Ce carte. Ce poveste. Ce stil extraordinar de viu şi captivant. Mă simt de parcă ar fi cartea mea, scrisă de mine.