E vineri, 13 martie 2015, ora 4.38 am. Sunt trează de la 1 am. De vreo două luni mă culc la 9 seară, mă trezesc la 1, fresh, plină de energie. Multe nopți am ales să stau în pat în speranța că adorm, ceea ce se întâmplă în 2 din 5 cazuri pe la ora 5- 6 dimineața. Astăzi m-am hotărât să deschid laptopul și să mai scriu câte una alta pe blog, să mai lucrez la o broșură/revistă de informare pe care mi-am luat angajamentul să o fac anul ăsta (nu e o glumă, nu are un termen limită:D), să mai citesc un articol, d-astea. Aș fi gătit dacă asta nu ar fi presupus să fac zgomot sau aș fi împachetat cadourile pentru mamele mele din regat, că o să treacă primăvara până le dau eu lor cadourile, dar hârtia foșnește și aș risca să trezesc cealaltă partea a casei care doarme buștean.
Tot încercând să programez diverse prin calendar, constat că e vineri 13. Mă amuz. Mie 13 îmi poartă noroc. Sunt născută pe 13 ianuarie, băiatul meu s-a născut în 2013 și a fost botezat într-o zi de 13 iulie (na, aici ce-i drept eu am decis), m-am măritat pe 31 iulie, deci 13 e o constantă în viața mea.
Culmea, astăzi sunt în săptămâna a 13-a de sarcina. Da, da, mă confesez, recunosc că-s gravidă! Familia noastră se mărește! Și ce moment mai bun, dacă nu ăsta, ca să anunt la 13 săptămâni, pe 13 martie? Nu puteam să ratez această ocazie:)))
Să povestesc de avalanșa de gânduri din interiorul creierului meu? Nu cred că pot scoate ceva coerent, pentru că încă nu-mi vine să cred că o voi lua în scurt timp de la capăt, cu încă un pui de om. Sunt copleșită, dar bucuroasă în același timp, încerc să mă apuc să citesc despre cum să prezint situația tânărului, cum să fac ca acomodarea să fie cât mai lină și naturală, cum să mă împart mai bine între toți cei trei copii ai mei. Da, și jumătatea semnificativă face parte din categoria copii de multe ori:))))
Sunt singura inconștientă care crede că se va descurca de minune fără niciun ajutor suplimentar, în timp ce alte cunoștiințe/prietene gravide deja se pregătesc să dea copilul mai mare la gradiniță, să ia o bonă sau femeie care să ajute la curățenie. Eu nu. Eu cred cu tărie că cineva, fie el și apropiat, mai rău mă va enerva. Așa că mai bine lipsă. Voi avea omul acasă o lună de zile, până mă pun cât de cât pe picioare. Apoi intentionez să mai apelez din când în când la bunicul ca să mai iasă cu cel mare în parc sau să facă diverse treburi în locul meu, cum ar fi cumpărăturile sau alte situații neprevăzute. Și atât. Om vedea atunci cum va fi și cum mă voi descurca. Până atunci mă bucur de timp exclusiv cu piticul. Recunosc că simt că-i fur un dar, timpul meu doar cu el, atenția mea doar pentru el, dar în același timp simt că-i ofer un alt dar, poate chiar mai frumos, un partener de joacă, un prieten pe viață. Voi mai scrie despre asta, cu altă ocazie.
Încă sunt surprinsă de cât de diferite sunt sarcinile între ele. Sarcina de acum a fost plină de grețuri și probleme cu alimentația. D-abia acum m-am prins că cel mai rău îmi făceau produsele care au zahăr. Paradoxal, după cea am aflat că sunt gravidă, m-au pocnit poftele de dulce, în condițiile în care eu nu mai consum zahăr de câteva luni bune. Și am mâncat halva (până mi s-a făcut rău și nu mai vreau să văd), nutela și ciocolată neagră. M-am prins târziu că, de fapt, mi-era rău de la ele. Acum că m-am lămurit am exclus complet orice zahăr și mi-e mai bine. Mănânc multe fructe și legume crude, apă multă (chit că mă enervează mersul la toaletă din 30 în 30 de minute) și mâncăruri gătite ușoare. Prima lună nu am rezistat fără un litru de limonadă cu ghimbir zilnic. De insomnii nici nu mai povestesc aici, că am în plan un articol separat.
So, asta fac eu în ultima vreme, mă multiplic:)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu