miercuri, 11 iunie 2014

Cum a fost petrecerea de 1 an


A fost minunată, perfectă şi din nou minunată! Reţeta succesului, în cazul nostru, a fost următoarea:
Se iau bunicii, unchii, naşii copilului şi câţiva prieteni de familie foarte apropiaţi, se comandă mâncare la restaurant (nu de alta, dar după multe discuţii am ajuns la concluzia că asta e varianta cea mai ok), se face un tort de casă bun cu cremă de brânză şi miere (reţeta este de aici, puţin adaptată) pentru adulţi şi încă un tort pentru pitici fără zahăr (cu ricotta şi mascarpone, afine, cu blat de biscuiţi crocanţi din fulgi de ovăz cu banane plus puţină miere) şi se asezonează cu multă voie bună.

Am ezitat să fac tortul cu mânuţele mele până în momentul în care am descoperit că toate cofetăriile la care vroiam eu să fac tortul nu mai primeau comenzi. Aşa că, am răsfoit câteva bloguri dragi mie, am ales reţetele şi am muncit adunat vreo 4 ore. Da' eu zic că se merită, nu? Figurina de pe tort este făcută aici şi îşi merită toţi banii.

La capitolul cadouri sunt tare mândră că m-am abţinut de la a cumpăra jucării pentru că a primit destule. Am cumpărat o minunaţie de scaun de maşină (despre care o să scriu un articol separat), nu am apucat să-i deschid încă contul de economii, nici copăcel nu am plantat încă, am început albumul foto şi i-am luat câteva cărţi drăguţe pe care le răsfoieşte non-stop.

Petrecerea a început pe la 11 şi s-a terminat pe la 15. Moţul a fost tăiat rapid, a plâns puţin căci nu înţelegea ce avem cu părul lui bălai, a ales de pe tavă 3 obiecte (o cruce, o vopsea acrilică şi o hârtie de 200 Ron) şi-n rest a ţopăit şi alergat prin toată casă cu cei 2 copii care au fost invitaţi la petrecere. 

La ce concluzii am ajuns după ce am terminat de strâns şi pus toate lucrurile la locul lor:
  • odihna e foarte importantă; eu am ratat somnul din seara de dinainte de petrecere (am dormit vreo 4 ore) şi am fost un fel de zombi.
  • delegatul sarcinilor către jumătatea semnificativă, bunici, unchi este binevenit și trebuie folosit fără frică!
  • farfuriile, paharele şi tacâmurile de plastic sunt cea mai bună opţiune, am făcut curat în aproximativ 10 minute! de preferat o faţă de masă care să acopere doar masă, fără să atârne (nu cred că-şi doreşte nimeni ca vreun copil curios de 1 an să tragă de colţurile feţei de masă).
  • mâncarea comandată e cea mai bună, asta dacă luaţi dintr-un loc cunoscut; în niciun caz nu aş recomanda să comandaţi mâncare pe negustate. Câteva platouri calde te duc la același preţ cu materia primă cumpărată, dar îţi lasă timp liber pe care ai cu să-l umpli. Noi am făcut câteva antreuri reci, o selecţie de brânzeturi şi una de legume, plus chestii de ciugulit (alune, migdale, fistic etc.).
  • mâncarea pentru copii să fie uşor de apucat cu mână. Eu am optat pentru nişte chifteluţe de legume, legume verzi tăiate beţisoare şi nişte biscuiţi cu ovăz pentru micile gustări.
  • desfăcutul cadourilor atunci când sunt primite binedispune invitaţii şi bucură copii.
  • cât mai puţine jucări pentru joacă, preferabil cele care sunt interactive, cu care se pot juca mai mulţi copii (gen cuburi, mingii), oferă suficiente alternative pentru joacă (decât o tonă de jucării din care nu va ştii cu ce să se joace mai întâi). De asemenea, mi-a fost foarte util faptul că am stabilit locul de joacă în camera copilului, sufrageria rămânând pentru socializare şi mâncare.
  • copilul din dotare va mânca mai puţin ca în alte zile, lucru normal din punctul meu de vedere. Prezenţa atâtor persoane, jucăriile noi, agitaţia, copiii veniţi în vizită, toate acestea îl vor obosi şi stimula în aceaşi măsură, numai la mâncare nu-i va fi gândul. 
  • pozele făcute cu aparatul din dotare sunt amintirile cele mai frumoase. Ar fi fost totuşi ceva dacă aş fi reuşit să apar şi eu prin poze şi să facem şi o poză cu noi 3!
  • o muzică liniştită, în surdină, dă o stare de bine.
  • intervalul de desfăşurare al petrecerii să fie stabilit musai în funcţie de programul copilului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu