O zi la un an si 8 luni (20 de luni)

Nu am mai scris de mult timp despre el, despre ce face şi câte face. Acum vreo lună am stat şi am înregistrat aproape toate activităţile, mişcările, nimic nu mi-a scăpat.

Să-ncepem!

8 trezirea. Cum a făcut ochi, cum a sărit din pat. Eu una mai lenevesc (zac?!) maxim 30-60 secunde, după care sar din pat că mă cheamă. Mai nou, vine şi mă-mpinge până mă dă jos din pat:))))

Mno, mergem împreună la bucătărie să pregătim micul dejun, în timp ce tac-su îşi bea cafeaua pe balcon. 

Eu spăl câteva vase, iar el transferă nişte fasole pusă la înmuiat de aseară. O ia tacticos, bob cu bob, şi o pune într-o altă oală, pe care şi-a adus-o singur din dulap. După maxim 5 minute îşi împinge scaunul lângă mine, îmi ia buretele şi se duce la plită să o spele.

Când se plictiseşte, fură o duză de la plită şi pleacă cu ea prin casă să vadă pe unde s-ar potrivi (la fel face cu difuzorul de la feon, îl potriveşte ca buton la staţia audio).

Mă-sa pune fasolea la fiert şi se apucă de curăţat legumele pentru ciorbă. Imediat se prezintă şi flăcăul revendicându-şi cuţitul lui (unul neascuţit de la un set de tacâmuri) ca să taie legumele. De data asta s-a luptat cu un morcov şi un ardei, pe care, în 9 din 10 cazuri, sfârşeşte mâncându-i.

Apoi, omu' nostru mic s-a apucat să spele vase, rămăsese o farfurie, pe care a spălat-o până i-a schimbat culoarea.

Boon. E aproape 9. Ne punem la masă. Juma' de oră mai târziu ne ducem la joacă. Acum ceva timp, a primit cadou un set cu litere magnetice şi nişte mini cartonaşe cu diverse imagini (e pentru copii mai mari, care învaţă să scrie, îi arăţi cartonaşul şi copilul scrie cuvântul). Eh, mini cartonaşele astea le grupăm, aranjăm şi rearanjăm până se plictiseşte şi le bagă într-o puşculiţă improvizată de mine dintr-o cutie.

Se mai joacã puţin şi cu măsuţa de activităţi, după care mergem împreună să punem rufele la spălat.

Ne apucăm de curăţenie. Dă cu aspiratorul până se plictiseşte şi trebuie sã preiau eu. Apoi scoate nişte haine din dulap, se chinuie să le împătureascã şi să le pună la loc în dulap.

Se duce sã se uite pe geam. Vin şi eu să ne uităm cum ninge.

Mergem să facem biscuiţi. Super distracţie! Vrea sa amestece el aluatul, se chinuie să întindă singur o foaia mică din aluat (are un făcăleţ micuţ, de pitici mici) şi începe sã taie biscuiţi cu formele din dotare. La final, începe să mănânce aluat (la fel făceam şi eu când eram mică).

Când se plictiseşte de biscuiţit, se duce la dulapul cu cutii de plastic. Le scoate pe toate, le triază, îşi pune în cap o cutie, care îi cade imediat, şi se amuză teribil. Repetă figura până se plictiseşte şi se apucă să mai spele nişte vase.

Fuge din bucătărie. Îl aud cum se joacă şi cum vine pe hol tropa-tropa fooarte fericit. Ţine în mână o pereche de lenjerie intimă de-a lu' tac-su:))).

Băgăm biscuiţi la cuptor, aruncă "indispensabili" omului pe unde apucă şi cotrobăie într-un sertar cu diverse, de unde ia tocmai folia de aluminiu, pe care o smotoceşte bine până reuşesc eu să o revendic.

Vrea să bea apa, varsă apa din pahar şi se apucă să bătătorească apa cu maximă satisfacție. O ia la fugă, tropa tropa şi lasa urme prin toata bucătăria. Fuge în casă.

Mă duc după mop şi-l pun pe el să cureţe. Ies biscuiții!  Yuppy!

Mâncăm biscuiți şi mergem să scoatem rufele.

Găsesc sertarul cu lenjerie intimă împrăștiat. În timpul ăsta, domnişorul se plimbă cu mopul prin casă şi cu un biscuite în mâna cealaltă.

Găsesc şi o bucata de ardei pe roşu pe coşul de rufe...

Găseşte o şurubelniţă cu care îşi face de lucru vreun sfert de oră, încercând toate uşile şi sertarele la care vede vreun şurub.

Ne apucăm să facem ordine în dressing, doar într-un dulap căci trebuie să ne apucăm de pregătit masa de prânz. 

Pun somonul la cuptor şi mergem să dăm cu aspiratorul, de data asta pe bune.

12.30 Masa e gata!!!

13 ora de somn. Uneori ne războim cu somnul de după masă şi se culcă pe la 2-3 din diverse motive.

Profit de somnul lui şi-mi fac de lucru la calculator. 

15 Micul explorator se trezeşte şi de obicei stăm jumătate de oră să ne alintăm, în pat. 

Ne îmbrăcăm să îeşim afară, ne plimbăm cu săniuţa până ne plictisim.

17.30 Ne întoarcem acasă, eu vorbesc la telefon, timp în care piticul îşi exersează abilităţile de a-şi pune singur pantaloni pe el. După, ne apucăm să întindem şi a doua maşină de rufe. În cazul în care nu ştiaţi, cleşti se pun aşa, da?

18 Mâncăm şi apoi din nou la joacă.

Facem baloane şi ne jucăm la chiuveta din baie. E fascinat de apă.

Şi de aici încolo nu am mai scris nimic, pesemne că nu am mai ţinut pasul. Cel mai probabil ne-am jucat, a venit tati, ne-am chiţăit, băgat baie pe la 20, citit cărţi, jucat cu câteva jucării, jucat de-a v-aţi ascunselea. 

La 21 stingerea. 

Pam pam! Aşa arata o zi la 1 an şi 8 luni. Acum, la 21 de luni, lucrurile stau puţin diferit, e şi mai activ, construim, dărămăm, facem forturi, stăm mult pe afară, pictăm, a început să-i placă să se joace cu plastilină, dansează mult, vorbeşte şi mai mult, inventăm jucării din orice, fiecare zi e din ce în ce mai diferită, achiziţiile sunt uimitoare şi uneori simt că nu mai pot ţine pasul cu el. Ce-i drept, luna asta am mai îmbătrânit cu un an...

Eleganţa ariciului sau cum m-am reapucat să citesc beletristică

Nu mă omor după beletristică, prefer oricând literatura de specialitate. Dar la un moment dat, devine necesară. E ca o gură de aer pentru creier, dar şi pentru spirit şi suflet. Deci, iată-mă luând o gură de aer, după mai bine de 2 ani.

Descotorosiţi de povara deciziei şi a intenţiei, navigând pe mările noastre lăuntrice, asistăm la mişcările noastre ca la acţiunile altcuiva, admirând totuşi involuntara lor perfecţiune. Ce alt motiv aş putea avea pentru a scrie toate acestea, acest derizoriu jurnal al unei portărese care îmbătrâneşte, dacă scrisul n-ar avea și el ceva din arta cositului? Când rândurile devin propriii lor demiurgi, când asist, ca la ceva în chip miraculos neștiut, la nașterea pe hârtie a unor fraze ce scapă voinței mele și așternându-se pe pagină fără voia mea, îmi spun ce nu știam și nici nu credeam că vreau, mă bucur de această naștere fără dureri, de această  evidență nepusă la cale, de a urmări fără trudă, fără vreo certitudine, cu fericirea uimirilor sincere, o pană ce mă călăuzește și mă poartă. Atunci, ajung, în deplină cunoaștere și textură a ființei mele , la o uitare de sine ce se învecinează cu extazul și gust sublima tihnă a unei conștiințe spectatoare. (p.145)

Știți ce este ceea ce facem fără știrea noastră? Psihanaliștii consideră că e rodul manevrelor insidioase ale unui inconștient ascuns. Ce teorie iluzorie, de fapt. Ceea ce facem fără știrea noastră este semnul cel mai vădit al forței voinței noastre conștiente care, când emoția noastră i se opune, se folosește de toate vicleșugurile pentru a-și atinge scopurile.  (p. 159)

Ce-i drept, de-o vreme am și eu bănuieli în privința ei. De departe, e într-adevăr o portăreasă. De aproape... ei bine, de aproape... ceva e ciudat... Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante. (p.168-169) 

Iată deci cugetarea mea profundă pentru ziua de astăzi: e pentru prima oară când întâlnesc pe cineva care caută oamenii și care vede mai departe. POate să pară ceva banal, dar eu cred că este foarte profund. Noi nu vedem niciodată mai departe de certitudinile noastre și, mai grav, am renunțat la întâlnirea cu ceilalți, nu facem decât să ne întâlnim pe noi înșine fără a ne recunoaște în aceste oglinzi permanente. Dacă ne-am da seama de asta, dacă am deveni conștienți că nu ne privim niciodată decât pe noi înșine în celălalt, că suntem singuri în deșert, am înnebuni. Când maică-mea îi oferă doamnei de Broglie pricomidale de la Laduree, își deapănă ea înseși povestea vieții sale și nu face decât să-și ronțăie propria savoare; când tata ăși bea cafeaua și își citește ziarul, se contemplă ca într-o oglindă cu tendință spre metoda Coue; când Colombe vorbește despre conferințele lui Marian, vituoerează asupra propriei reflecții și când oamenii trec prin fața portăresei, nu văd decât golul, pentru că nu sunt ei. Eu însă implor soarta să-mi acorde sanșa de a vedea mai departe de mine însămi și de a întâlni pe cineva. (p. 170)

Și mai am câteva paragrafe faine, dar revin cu ele puțin mai încolo pentru că e musai să ieșim afară să căutăm pisici...

Sunt aiciii!

Anul ăsta am fost scumpă la vorbă. Nu am apucat să scriu mai nimic. Nu că nu aș fi vrut, ci pentru că nu am avut timp.

Am început anul în forță, cu planuri mari pentru blog. M-am apucat să-l iau la puricat, să mai schimb câte ceva pe ici și pe colo. Mai am multe lucruri de schimbat, lucrez la un logo nou, la un plan pentru postări și la ceva idei de promovare. Poate, poate în următoarele luni devin virală:))))

Pe lângă blog, m-am apucat serios de treabă pentru un alt proiect. Nu este orice proiect, este visul meu, acela de a face ceva ce-mi place cu pasiunile mele: design, crafting, fotografie și scris. Și lucrez fără oprire de ceva timp. Acum, am luat pauză pentru că am dubii. Multe dubii. Aștept să treacă. Până vor trece, mă tot uit pe site (că e aproape gata) și mă minunez, că arată bine, că e frumos, că am reușit să scot un concept integrat. Mă laud singură:))) Nu-i bine.

Deci, sunt aici, ascunsă, dorm mai tot timpul și visez cu ochii deschiși. Am mai crescut cu un an, ăsta mic cu o lună, se apropie întoarcerea la birou (grrrr...) și vreau să vină o dată primăvara!

Bine ai venit, 2015!

La trecerea dintre ani am o stare anume, un sentiment care mă însoţeşte tot anul care urmează. Încredere, speranţă, nelinişte, determinare, frică. Anul ăsta m-a luat prin surprindere. M-am simţit pregătită să fac tot ceea ce am în plan. M-am simţit mai încrezătoare ca niciodată, sigură pe mine că voi reuşi să fac ceva. Ceva pentru mine, dar şi pentru ceilalţi.

Anul care a trecut m-a învăţat să fiu mai flexibilă, să fiu mult mai orientată pe acţiune decât pe vorbărie şi visat cu ochii deschişi, m-a pus în legătură directă cu o realitate pe care eu nu o văzusem, mi-a dovedit că mai există mulţi oameni buni dispuşi să ajute, să ofere lucruri fără a primi nimic în schimb, şi că dacă vrei cu adevărat ceva universul te va ajuta să primeşti. Am văzut cum gândurile mele se materializau şi toate problemele îşi găseau rezolvare în cel mai neaşteptat mod posibil. De aceea, cred, că sunt plină de încredere că 2015 va fi un an nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit și am de gând să-l trăiesc la maxim sau cum zice americanul: to make the most of it!

Punct și de la capăt

Urmează un post lung, pentru că nu am mai scris demult, dar și pentru că este despre schimbare. Schimbarea mea. E lung pentru că nu poți să scrii pe scurt, nu ai cum, e un proces care durează atât de mult încât 2-3 paragrafe nu-s suficiente ca să redau toate etapele. Și nici cu un articol lung nu cred că o să reușesc întru totul, dar să vedem ce-o ieși.

Am șters și rescris de câteva ori primul paragraf. Pesemne că nu mi-e atât de ușor, pe cât credeam eu, să scriu despre un lucru atât de simplu, dar în esență foarte complicat: schimbarea. Și nu orice schimbare, schimbarea mea. Cu toate că sunt sinonime, parcă cuvântul transformare surprinde mult mai bine procesul prin care am trecut în ultimi, aproape, 2 ani. 

Fii schimbarea care vrei să o vezi în lume pentru mine s-a tradus în Fii schimbarea care vrei să o vezi în copilul tău. De aici a începutul totul. Puterea propriului exemplu este de neegalat, în special atunci când vorbim de copii atât de mici, care învață, îndeosebi, prin imitație. Așa că, am început să citesc câteva cărți de parenting, care mi-au ridicat diverse semne de întrebare și care au scos la suprafață diverse aspecte sau trăsături ale caracterului meu care necesitau puțină sau mai multă șlefuire. Mai mult, mi-au adus în fața ochilor filmul copilăriei mele. M-au tot asaltat diverse flashbackuri, au apărut o groază de teme de gândire, semne de întrebare. Vroiam să citesc și mai mult și să încep să mă cunosc mai bine. Toate acestea ca să cresc un copil cât mai echilibrat. Pe parcurs mi-am dat seama că o dată cu el, am crescut și eu. M-am transformat. Și da, ca să crești un copil echilibrat, TU, mai înainte de orice, trebuie să fii bine cu tine. Și ca să faci asta, trebuie să te analizezi pe toate părțile, să-ți recunoști deschis toate defectele, să încerci să le cizelezi, să lupți cu ele, să analizezi relația cu părinții tăi, dar și cu soțul tău, prietenii tăi din mai multe perspective, să fii deschis și să accepți că nu le știi pe toate, să citești mult, să cauți în tine, să conștientizezi că experiența de a fi părinte e cu dublu sens, fiindcă înveți un om mai mic, dar și omul mic te învață pe tine. Poate că omul mic te învață mai multe decât crezi că îl poți învăța tu pe el. Și asta e un lucru pe care nu mulți părinți îl pot digera și accepta. Deci, pleci la drum să crești un om și crești vreo doi oameni, uneori chiar și mai mulți, pentru că o dată declanșat procesul în tine el se oglindește și în ceilalți. 

Primele șase luni după ce am născut au fost destul de grele, poate cele mai grele. Perioada de adaptare la un nou rol, rolul de mamă, e diferită la fiecare persoană de sex feminin. Unele simt că viața lor s-a terminat, că nu-și imaginau că va fi așa, că e greu, pare fără scăpare, viața lor nu mai seamănă cu nimic din ceea ce știau ele, nu apucă să facă nimic, doar schimbă pamperși și alăptează toată ziua. Bașca, nimeni nu le înțelege, mai vine și câte o mini depresie peste ele, toată lumea din jur pare că evoluează, numai ele nu. Altele simt că viața lor d-abia acum a început, parcă până atunci nici nu trăiseră cu adevărat. Și multe combinații între cele două variante, plus încă un milion de alte situații care par că se aseamănă, însă sunt foarte diferite. Acum că stau să mă gândesc, nici nu mi-aduc aminte exact cum era și cum mă simțeam. Am început destul de repede să fac diverse activități prin casă, cu ăsta mic în marsupiu, și să-l implicăm în tot ceea ce făceam noi: vizite, cumpărături etc. Mă omora rutina, în schimb. Eu care trăiam cu impresia că-mi place rutina și că pot face fără probleme același lucru de 20 de ori fără să mă deranjeze, constatam în fiecare zi că nu e așa. Bonus, încă nu reușisem să îmi ascult pe deplin instinctele, ceea ce era foarte ciudat pentru mine, căci mereu am ascultat de ele. Eram destul de bulversată de fluxul enorm de informații contradictorii care veneau peste mine, de tonele de sfaturi din cauza cărora nu puteam să fiu atentă la ce îmi spuneau instinctele. Eram  fooarte obosită și oricât de mult încercam să dorm, tot nu reușeam să recuperez. La toate astea, se adăuga grija constantă, responsabilitatea pentru un suflet mic. Respiram prin patru plămâni, îmi băteau 2 inimi și fiecare gând care îmi trecea prin minte era în primul rând despre el și, d-abia apoi, despre mine sau tac-su. 

Prima revoluție a fost la 6 luni când piticul s-a ridicat în fund. S-a schimbat perspectiva pentru amândoi, amântrei. Complet. Până când copilul a făcut un an, am trecut printr-o stare intermediară de tranziție. Am început programul de alimentație sănătoasă, că doar începusem diversificarea și trebuia să învăț să gătesc fără să călesc, fără sare, fără zahăr. A fost greu, dar a meritat. Am descoperit o multitudine de gusturi noi, de fructe, de mâncăruri noi. Am slăbit fără să fiu nevoită să țin vreo dietă minune, simțindu-mă bine în pielea mea. Despre asta am scris aici. Fiecare zi era o nouă provocare fiindcă micul om evolua într-un ritm alert. La 11 luni mergea singur și nici nu-mi mai aduceam aminte cum era când nu mergea.

La 12 luni a avut loc o a doua revoluție pentru amândoi, revoluția cunoașterii. Mi-am dat seama că viața mea de acum e incompatibilă cu stilul de dinainte, în special, cu locul de muncă pe care îl aveam și că trebuie să fac stânga sau dreapta și să ies de pe drumul corporatist. Mi-am prelungit concediul de creștere a copilului cu încă un an, fără plată. Nu puteam să nu i-au parte la descoperirile ăstuia mic, să nu fiu acolo să-l observ cum observă și explorează totul. Aș fi pierdut una din cele mai valoroase lecții pe care le-am primit vreodată.

Fiindcă simțeam o nevoie acută de a învăța, de a evolua, am început să fac cursuri online pe Coursera. Am descoperit că am o mulțime de subiecte de interes: neuroștiințele, gastronomia, hărțile și revoluția geospațială, psihologia și încă mai câte. Mi-am făcut blogul. Cum prindeam ceva timp studiam. Asiduu. Citeam cât puteam de mult, din cât mai multe domenii. Și scriam orice-mi trecea prin cap. Creșteam zilnic, simțeam că investesc în mine, că nu stagnez.  Începuse să încolțească ideea de a face ceva ce-mi place, din care să câștig bani. Părea ireal să faci bani din ceva care îți place. În plus, nu părea să existe prea multă lume entuziasmată de ideea mea, ceea ce era și normal, pentru că sfidezi norma socială. Să fii diferit nu e ceva ce societatea noastră o să încurajeze, dar nu m-am dat bătută. Am continuat să-mi examinez pasiunile, să mă cunosc mai bine. Încet, au început să-mi sară în ochi lucrurile evidente pe care până atunci nu le vedeam. Cum ar fi, de exemplu, pasiunea mea nebună pentru grafică și design. Aș petrece ore întregi făcând prezentări powerpoint, desenând, concepând concepte, lucrând în programe de grafică. Niciodată însă nu m-am gândit că aș putea câștiga bani din asta sau măcar să încerc să văd dacă-mi iese. Zi de zi mai descopeream câte ceva. Că îmi place să scriu și că aș putea să mă ocup de content writing, chiar dacă lumea din jur, care deja făcea asta îmi zicea că nu e tocmai bine plătit. Apoi, fotografia, unde cred că am ceva pricepere și talent în a realiza multe poze frumoase, craftingul, unde la fel zic eu că am ceva talent. 

Una peste alta, toate energiile mele erau concentrate pe a găsi acel lucru măreț pe care să-l fac cu plăcere. La un moment dat au început să apară oportunitățile. Mă uitam la ele și ziceam că-s coincidențe, nu oportunități. Culmea este că nu erau coincidențe, erau răspunsurile la întrebările și dorințele mele. 

La 18 luni am început prima colaborare pe content writing. La scurtă vreme am început să mă ocup de partea de fundraising, promovare și comunicare pentru o fundație, Chance for Life, dar și crafting pentru că au un atelier minunat în care copilașii și voluntarii meșteresc diverse obiecte pe care le vând pentru a se autofinanța. Pe lângă asta, am început un proiect minunat pentru mamele care își cresc singure copiii și am înființat Regatul Oamenilor Minunați.

Nici nu am cuvinte să descriu toate stările și emoțiile prin care am trecut în ultimele 2 săptămâni. Și în special în ultimele zile, cât am împărțit cadouri mamelor singure din Regat. Am văzut fericirea și bucuria sinceră pe chipul unor oameni care poate că își pierduseră speranța că mai există oameni buni, oameni care se gândesc la ei fără să le ceara ceva în schimb. Pentru mine, mamele singure sunt adevărate eroine, merită tot respectul din lume, pentru că cresc oameni și îi cresc singure, sacrificând părți din ele, luptând singure cu neajunsuri financiare, prejudecăți, oameni răi. Și îi cresc bine, ies oameni buni din mâna lor. Cel puțin, așa am văzut eu la maică-mea, că ea m-a crescut singură și cred că a făcut o treabă bună.

Fiindcă nimic nu e întâmplător și nu se întâmplă fără un scop, am conștientizat că toate aceste întâmplări care au dat peste mine mi-au deschis ochii larg și așa am început să văd în jurul meu din ce în ce mai mulți oameni care trec prin transformări la fel de mari ca a mea. Lumea din jurul meu se transformă, evoluează, crește. Aproape toate prietenele mele au trecut sau trec prin diverse procese de transformare emoțională, spirituală, de dezvoltare personală. Trăiesc într-o continuă revelație. Simt că iau parte la ceva absolut minunat asistând la fiecare proces de transformare în parte. Este de-a dreptul fascinant. Este cel mai mare și frumos cadou pe care l-am primit în toată viața mea.

La final, nu dau sfaturi, dar pot spune că am ajuns la concluzia asta:

 după ce am dat o șansă tuturor oportunităților care mi-au apărut în cale.

că mi-am găsit drumul mergând pe mai multe căi

și că da, e adevărat că 

dar și că

și e normal să ai frici și dubii

și cel mai important e să

Surse foto: Pinterest

Să ne fie de bine, zic!

De ziua ta, române!

Să ne trăieşti şi să-nfloreşti, române! La mulţi ani, dar şi la mai multă minte! Nu degeaba avem un imn care începe cu Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte. E chiar paradoxal, cât adevăr ascund versurile acestea.

În fiecare an, de ziua naţională, pe lângă toată bucuria care îmi inundă sufletul, există şi multă suferinţă, durere. Durere fiindcă mă gândesc la toţi oamenii care şi-au pierdut viaţa pentru ţara asta, în care trăim noi acum. Cine se mai gândeşte oare la toate sacrificiile pe care mii, zeci de mii de oameni le-au făcut de-a lungul anilor pentru noi, românii de astăzi?

În zilele noastre este desuet să fii patriot sau să-ți iubești țara. Oamenii ridică câte o sprânceană și te privesc dubios. De multe ori se asociază greșit dragostea de neam cu un patriotism extremist sau cu nostalgia regalității sau a unor vremuri de mult apuse, vremuri cu prințipuri, mon cher! E păcat, pentru că dragostea de țară e în primul rând dragostea de tine, de trecutul tău ca moștenitor și păstrător al istoriei. Și e bine să te iubești pe tine (curat și sincer, nu narcisist), să-ți cunoști și să-ți accepți trecutul, cu toate greșelile și victoriile lui, să fii bine cu tine, doar astfel vei putea să-l iubești și pe celălalt, individul care șade lângă tine în metrou sau autobuz, căci împreună împărtășiți același trecut.

Hai măcar astăzi să ne iubim mai mult, aşa pe post de experiment, poate începe să ne placă!

La mulţi ani, Românie dragă!

Blackfridayu' la români

Teoretic, Black Friday (BF) ține o singură zi, vinerea după joia recunoştinţei. Mai are și o soră, Cyber Monday (CM), lunea după vinerea neagră, dedicată cumpărăturilor în online. Practic BF se întâmplă în magazine, offline, iar CM în magazinele virtuale, în online. 

La noi în țară ambele evenimente poartă același nume, Black Friday, chit că se întâmplă în online sau în offline, ține cât are chef directorul de marketing și/sau de vânzări și anul ăsta avem 2 BF-uri. De ce 2? Pentru că eMag, a hotărât să facă BF pe 21 noiembrie din cauza faptului că 1 Decembrie pică într-o luni și ar fi avut probleme cu livrarea coletelor. Competiția s-a mobilizat să ofere și ea un early BF, weekly BF, endless BF, fiecare ce a putut sau cum a putut. 

Culmea e că noi nu sărbătorim Ziua Recunoștinței, așa că, eu personal, nu văd rostul BF la noi în țară. În opinia mea BF, la noi, face parte din categoria formelor fără fond: importăm fără cap de afără tot felul de formate de promovare fără ca ele să se potrivească fondului. BF a fost adus în țară de eMag și oarecum a rămas în mentalul online ca tatăl și mama promoțiilor de BF. Consumatorul român, avid după orice model replicat din afară l-a îmbrățișat imediat, și cu inima, dar mai ales, cu portofelul.

Nu pot să-mi ascund supărarea provocată de faptul că oamenii noștri din marketing nu încercă (sau poate doar mi se pare mie, poate ei încearcă, dar nu au cu cine, pentru cine) să conceapă ceva potrivit pentru cumpărătorul român. Putea fi, de exemplu, o campanie pentru 30 noiembrie, ca să nu se suprapună cu ziua națională, sau, de ce nu, de ziua națională. O agenție de creație putea să facă o mega campanie. Dar de ce să ne chinuim când tot ce face americanu' e mai bun, mai frumos și mai ușor de preluat, că doar dăm cu copy-paste... Repet, poate exagerez eu.

Despre promoții nici nu vreau să vorbesc, pentru că, în ciuda scandalurilor de anul trecut pe tema țepelor la bani luate de mulți dintre cumpărători, lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Dacă în State oamenii se duc în magazine și stau la cozi enorme și cumpără cu încredere tot ce văd cu ochii sau mai prind, la noi trebuie să stai o lună-două de zile la pândă în online să monitorizezi prețurile ca să nu fii tras în piept. Anul trecut a fost un ditamai scandalul. M-am gândit că retaileri și comercianții și-au învățat lecția. N-ai cu cine bă, niște țărani (replică din reclama Cava D'oro)! Mulți au repetat schema... adică, oamenii ăștia de vând chiar cred că suntem proști atât de ocupați încât nu avem timp să verificăm și cum vedem scris undeva mega reducere de preț, gata, ne lăsăm convinși. Păi ne luăm țeapă o dată, de două ori, dar nici chiar așa la infinit. 

Aștept cu nerăbdare să apară și la noi respectul pentru cumpărător, că până 'om ajunge noi la mobile apps shopping experience și campanii de BF făcute la nivelul celor din afară mai durează. Până atunci, citim aici cum se adaptează retaileri din afară la noile trenduri online de consum.