miercuri, 13 ianuarie 2016
Scrisoare către mine, pentru mai târziu
marți, 12 ianuarie 2016
Ultima zi din 28
Azi e ultima zi din 28. Mâine e prima zi din 29. E un fel de începutul sfârşitului lumii, la nivel mai mic bineînțeles. Mai clar, pe 13 ianuarie e ziua mea şi fac 29 de ani. O vârstă decentă şi provocatoare. De mai bine de 10 ani intru în depresie cu vreo 3 zile înainte. Nu îmi place să îmi serbez ziua în mod zgomotos. Prefer o zi liniştită, cu familia. O prăjitură bună, o cafea (pentru că nu beau cafea de obicei), un mic dejun târziu, lenevit in pat, plimbat prin parc, ceva poze cu toți 4 şi mi-e de-ajuns. Anul ăsta nici cadouri nu vreau. Ce-i drept aş vrea să dorm o noapte întreagă. Simplu şi imposibil de realizat.
Vreau ca anul astă sa fiu. Să fiu eu şi să mă las purtată pe drumurile pe care viața mi le pune la picioare. Vreau mai mult timp pentru mine, vreau mai mult timp să citesc, să mă plimb, să explorez, să îmi reiau activitățiile, să scriu mai mult. 29 e despre mine. Va fi genial!
Şi acum să dormim, cu puțin noroc dorm vreo 5-6 ore legate.
sâmbătă, 2 ianuarie 2016
Dragă 2016
Dragă 2016,
Bine ai venit!
Multă lume te aştepta să vii.
Şi noi te aşteptam.
Acum că ai venit, nu ştiu cu ce să te servesc.
Ţi-e foame? Sete? Vrei să dormi?
Mi-e frică să te întreb ce mi-ai adus.
Prefer să văd în fiecare zi darurile tale.
Mă-ntrebi cum a fost cu fratele tău, 2015?
Ştii că nu e frumos să vorbim despre persoanele care nu sunt de faţă.
Ce pot să zic: A fost... dens.
Ne-a dar în dar mai mult decât am cerut,
Ne-a dat şi lucruri pe care nu le-am vrut.
Ne-a dat şi lacrimi şi bucurii,
Ne-a zis că tu o să aduci ce el nu ştie încă să facă,
Că eşti mai priceput şi faci vrăji mai complexe.
Hai, fă-te comod că avem multe de povestit şi până pleci mai e mult timp.