Pauză

Încerc de mult timp să revin pe blog.

Nu reuşesc să mai scriu. De fapt, nu mai am chef să mai scriu şi mi-e ciudă, mă oftic pe mine că nu mai pot să scot niciun cuvânt din mine. Nu mai găsesc timp, chef, inspiraţie. Mi se pare că sună stupid, atât de stupid...

Adevărul cred că este altul. Am trecut prin multe schimbări de când a apărut zâna cea mică şi blândă în viaţa noastră, atât de multe încât nu le-am conştientizat pe toate, nici nu mai zic de interiorizat. M-am schimbat şi încă nu mi-e clar cine am devenit, nu pot cuprinde omul care tot iese din mine şi se revarsă.

Oboseala acumulată este şi ea vinovată de multe, la fel şi încăpăţânarea mea de a face cât mai multe singură, de a mulţumi pe toată lumea, de a face totul perfect, de a mă împărţi în n locuri, schimbări, revelaţii, probleme, introspecţii, plus cei doi copii, toate mi-au furat din vlagă.

Nu putea să meargă aşa la nesfârşit, aşa că am lăsat totul la voia sorţii şi s-a întâmplat ca scrisul să iasă de pe lista mea de priorităţi. Aş avea atât de multe de spus, dar paradoxal nu mai am cuvinte, nu le găsesc. Poate că încă nu este momentul, de aceea nici nu mă grăbesc. Le las să vină de la sine pe toate sau măcar pe unele dintre ele. Până atunci, voi lua o pauză.

Lecția despre încrâncenare

Să fie ca mine mereu, chiar dacă pic de oboseală, mă suprasolicit sau nu mai pot. Să fiu eu în control total. Câtă lipsă de iubire de sine şi prostie. Pare o lecție pe care refuz să o învâț.

Încrâncenarea din mine suferă ca un vierme căruia îi dai otravă de fiecare dată când spui nu, îți dai credit, îți recunoşti limitele, te gândeşti la tine. Moare câte puțin, dar nu de tot, pentru că egoul meu mă sabotează constant, pot mai mult, şi mai mult, ce dacă pic din picioare de obosită, somnul e pentru cei care pierd timpul.

Timpul nu e niciodată pierdut, trecut. El e constant şi mereu prezent, doar noi refuzăm să-i acceptăm prezența în prezent, trăind mereu în trecut sau viitor, încrâncenați câ nu putem fi noi axul care mişcă planeta. Ce trist şi ce păcat...

Let go and let God.

Scrisoare către mine, pentru mai târziu

Dragă eu,

Azi, pe 13 ianuarie 2016, ai pornit pe drumul celui de-al 29-ulea an al existenței tale. Un an care se arată promițător, plin de provocări şi lecții. E anul devenirii, aşa îl simt acum. Ce o să devin, o să vedem peste ani.

Simt că anul acesta va aduce multe lucruri bune, transformări puternice şi împliniri. Le simt cum stau să înmugurească în mine.

Vreau să fiu un om mai bun, mai calm şi răbdător, mai putin empatic (da, am prea multă), mai atent la cei apropiați, mai prezent. Vreau să îmi reiau pasiunile, cursurile, cărțile, scrisul şi să descopăr cât mai multe lucruri şi locuri noi. Vreau să ascult mai mult şi să vorbesc mai puțin. Vreau să mă pun pe primul loc în viaţa mea, vreau să ascult. 

Promit că o să încerc să nu mai controlez totul, să am mai multă încredere în cei apropiați mie şi să renunț la extremismul meu apăsător. Să dau mai multe şanse oamenilor. Fără războaie inutile şi fără lupte împotriva morilor de vânt. Energia creatoare nu trebuie irosită ci folosită cu scop pentru a genera bunăstare.

Să ai grijă de tine, omule!

Te îmbrățişez,

Eu.

Ultimele luni

Mă simt de parcă aş fi bolnavă de vreo boală gravă şi mai am doar câteva luni de trăit. Luni pe care vreau să le trăiesc la maxim, să devină memorabile pentru toți 3, pentru că, în curând, nu vom mai fi 3, ci 4.

Sunt doar gravidă. Din nou. Dar acum e altfel. El, puiul meu de om de 2 ani, a avut parte de atenția mea exclusivă necondiționat. Încerc să îmi dau seama cât îi va fi de greu când va avea parte de atenția mea exlusivă, dar condiționată. Poate de aceea şi vreau să compensez acum, bucurându-mă de fiecare clipă în 2 sau în 3. E ceva ce nu voi mai putea trăi. Puiul de om din burta mea nu va avea parte de ce a avut el, timp necondiționat cu mă-sa. Va împărți totul la 3. Dar va avea mai multă atenție, pentru că nu-l vor iubi doar două persoane, ci trei (așa sper eu).

Mi-e frică de schimbare. Niciodată nu mi-a fost atât de frică. Încerc să mă pregătesc din timp. Oare eu cum aş reacționa dacă omul mi-ar aduce acasă o altă femeie, o a doua nevastă. Mujer, îți prezint noul nostru membru al familiei, o iubesc la fel de mult ca pe tine, doar că ea e ceva mai dependentă şi lipicioasă, are nevoie de toată atenția mea, de mult sex şi contact fizic, să o culc, să o port de colo-colo. Câteva luni TU vei fi pe locul doi, căci, asta e situația. Dar te iubesc la fel de mult, poate chiar nai mult decât înainte. Când o să-mi permită sau o să doarmă o să vin să îți mai dau câte o mângâiere, o atenție, o măslină, nu prea mult totuşi căci sunt foarte obosit şi trebuie să mă odihnesc ca să fiu fresh când se trezeşte nevasta cealaltă. Ştii tu, o să treacă repede, doar primele luni va fi mai greu... dă să te pup, ce bine că eşti aşa înțelegătoare! Ți-am zis cât de mult te iubesc?!

@_@

Asemănător se vor petrece lucrurile şi în capul ăstuia mic. Şi mă-ntreb cu ce drept pot să îi cer eu lui să iubească pe cineva doar pentru că noi am simțit că avem prea multă dragoste în noi? Nu am niciun drept să-i bag pe gât un om mic, care are nevoie de toată atenția noastră şi care nu se poate descurca fără ajutor. Cum mă-mpart eu în două? Cum o să mai fiu eu mama pe care o ştia şi o iubea, când eu voi fi altă mamă? Sper măcar să fiu o mamă și mai bună.

Asta e doar o mică parte din gândurile care nu mă lasă să dorm. Omul e aşa relaxat. Îmi povesteşte cu ochii umeziți de emoție cum piticul îşi va lua sora în brațe, cum se vor iubi, dragăli si juca împreună. Sau bate, zgâria şi plânge, ca apoi să se împace. Fiecare cu regia lui:))) 

Un an, doi ani, mulți ani, un copil, doi copii, multă dragoste

Mă uit la el cât a crescut. Mă minunez de parcă nu ar fi crescut sub ochii mei. Mă simt de parcă aş fi ținut ochii închişi câteva minute şi ar fi trecut doi ani. Sigur au fost câteva minute, nu au cum să fi fost mai multe...

Soarele îi mângăie părul şi apoi fuge printre nori. Ai zice că se joacă de-a v-ați ascunselea.

Stau pe bancă şi nu îmi pot dezlipi ochii de la el. Îi mai arunc câte o privire şi omului, că doar am făcut împreună minunea asta de copil. Şi o să mai facem unul, că e prea multă dragoste în noi.

Nostalgii

Mă uit la el cum doarme pe pieptul meu. Un ditamai copilul, de 13 kg și aproape 2 ani, stă cuibărit jumătate pe pieptul meu, cu fundul și picioarele atârnându-i într-o parte, căci de mult nu mai are loc de-a întreagul pe corpul meu. În schimb, în sufletul meu e loc mereu. Nemărginit, nelimitat, de necuprins. Loc pentru el și pentru celălalt care stă la copt la mine-n garsonieră. E loc și pentru tac-su, chiar că are în jur de 90 de kg, dar v-am zis inima mea e mare, nu are volum și nici nu poate fi cuprinsă împrejur nici de o mie de brațe, de câtă dragoste sălășuiește în ea. 

Mi-aduc aminte de când avea mai puțin de o lună și dormea doar pe pieptul meu, strivindu-mi toate organele interne, care îl îmbrățisau anevoiase și neputincioase. Până atunci în țineau în brațe pe dinăuntru, acum îl țin pe dinafară, dar tot înghesuite sunt, deci nu ar trebui să simtă vreo diferență. La fel vor face și cu următorul.  

Mă uit la el și mă minunez constant ca de cea mai mare minune a lumii. Probabil pentru că e cea mai mare minune a lumii. Îi sorb fiecare cuvânt, îi absorb fiecare zâmbet, îi șterg fiecare lacrimă, îi prind fiecare plânset. Nu las să-mi scape nimic. 

Mi-aduc aminte de viața de dinainte de el. Îmi pare fadă și fără scop. Am în cap doar prezentul continuu în care suntem noi trei. Mă gândesc că atunci când vom fi patru, viața o să mi se pară și mai frumoasă. O să fim și compleți, mai complexi, incomparabil mai buni decât am fost vreodată toți trei. Vom crește și vom spori dragostea noastră. 

Mă uit la mine și, uneori, nu mă mai recunosc. Îmi pare că timpul a înghețat și că am veșnic aceeași vârstă, a copilăriei, a inocenței, a purității. Mă simt ca un izvor de viață (poate și pentru că sunt), mă simt mai bine decât m-am simți în întreaga mea viață. Mă simt de necuprins. Și e bine. E fericire. Dragoste. Multă dragoste. E tot ce vreau și îmi doresc. Și-n part și altora din ea, căci dar din dar se face rai. Poate așa vor fi zilnic din ce în ce mai mulți oameni fericiți. Și de necuprins. 

Aproape 23 de luni

Mi-am dat seama că nu am mai scris despre cât este de minunat copilul meu și, mai ales, nu am scris nimic despre multitudinea de cuvinte cu care mă surprinde în fiecare zi. 

Așa că trebuie neapărat să consemnez vocabularul tânărului la aproape 23 de luni.

beca - a fost primul cuvânt mai serios după mama și tata. Adică bec.

apte - lapte. apte e un fel de middle name pentru mine. Se trezește uneori noapte și strigă tare: apttteee! Puternic și hotărât și apoi e călare pe mine în căutare de lapte. Amuzant e faptul că la zapădă spune tot apte, că o vede albă:))))

apa - chiar dacă spune apă de pe la 1 an, acum a învățat să și ceară când îi este sete. Pe modelul cu laptele, l-auzi cum strigă de o dată Apaaaaa. Când suntem acasă se duce singur și-și ia apă de la chiuvetă sau de pe măsuța unde mai mereu stă pentru el un pahar cu apă proaspătă.

pla pla - are multiple semnificații: pâine prăjită și parc fiind cele mai des înțelese de mine

vrum-vrum- evident mașină

brum-brum - motor, că deh, tac-su a avut grijă să-l învețe de mic

miau- pisică

ham - câine

biblou - tablou

peca/peperci - ciuperci. E absolut pasionat de tăiat ciupercile, are un cuțit al lui care nu este ascuțit, dar care merge de minune să taie chestii moi, cum ar fi ciupercile, bananele și brânza.

adei - ardei

tica - ceas, de la tic-tac

ticou - tricou

maieu - maieu

geaca - geacă

gone- gunoi, zice gunoi la orice mașină mare care seamănă cu mașina de gunoi:))) tot îl corectez și el nimic. 

mone - baloane?!

mane - bunica

nana - nani

caca - e evident ce-n seamnă

pepe - pipi

iaaac - spus cu intonația corespunzătoare ori când gustă chestii acre, ori când îl spăl de caca

papac - capac

Aide - haide!

Na - nas

ogli - tigru

și lista rămâne deschisă că mai sunt multe care nu îmi vin în minte acum.

Prima propoziție: Apinde beaca! Rostită într-o seară, pe la începutul lui martie, cu multă supărare la adresa lu' tac-su care a stins pe neanunțate luminile în sufragerie în efortul lui de a ne trimite la culcare:)))) Am rămas amândoi paf.

Ce știe să facă nou: 

- să se de-a peste cap, e cea mai nouă achiziție. Seara înainte de culcare face câteva rostogoliri și e mega amuzant. 

- a învățat să sară cu ambele picioare în sus. Tot în pat se exersează și săriturile. 

- anunță când face caca și pipi, însă nu vrea la oliță, doar anunță:))) ca și cum aș anunța eu vremea:)))

Ce-i place să facă cel mai mult: 

- să danseze în pielea goală:)))) 

- de altfel, îl amuză să se dezbrace la pielea goală. De câteva ori m-am trezit cu el gol-pușcă, după ce îl îmbrăcasem în pijama, M-a pufnit un râs, iar el era foarte fericit. A început să stăpânească din ce în ce mai bine dezbrăcatul și-l exersează cu fiecare ocazie. Nici la capitolul îmbrăcat nu stă prost 

- să aducă chestii din frigider

- să întindă rufe

- să dea cu măturica și fărașul

- să ducă chestii la gunoi

Pasiuni: puzzleurile și mașinile, dar nu neapărat ca jucării, ci mijloacele de transport, denumirile lor. I-am luat o carte cu sunete și cu mașini și e absolut fascinat. Țin minte că văzusem un puzzle incastru de la Mellisa&Doug cu diverse mașini, avioane și sunete. Ar trebui să pun mâna să-l caut.

Obsesii: 

- pisicile. În fiecare zi mergem să căutăm pisici, negreșit. Cel puțin 10 minute pe zi ne uităm la filmulețe amuzante cu pisici pe youtube (sunt total contra televizorului, dar m-a mâncat undeva să-i arăt într-o zi un astfel de filmuleț și acum nu mai scap...).

- mersul cu tramvaiul sau autobuzul

- să se dea în leagăn  a mai avut o perioadă pe la 11 luni, văd că un an mai târziu, obsesia a revenit)

Îi place să socializeze cu alți copii, chiar are doi prieteni de joacă: o fetiță mai mică ca el cu trei luni și un băiat mai mare cu un an. Alexia și Alex. Pe amândoi îi îndrăgește, dar cu Alexia îl leagă mai mult, chiar ceva sentimente de iubire, că pur și simplu se făstăcește când o vede și bonus, și-a frecat nasul lui de nasul ei de vreo două ori într-o zi, dovadă de afecțiune supremă <3 Cine ar fi crezut că se îndrăgostește atât de repede?!

Tot scriind îmi dau seama cât de mult a evoluat în ultimele luni. Mă uit la el în fiecare zi și mă minunez cât este de extraordinar.

Mai jos un exemplu din activitățile noastre de bucătărit. Am făcut supă cu găluști, el a tocat pătrunjelul și apoi l-a aruncat pe jos. A adăugat și sare, ca să fie totul condimentat:)))