Impresii de la mare

Pfoai, după 3 săptămâni de aşteptări am ajuns la mare, în ciuda prognozei meteo cu coduri galbene şi avertizări de furtuni şi ploi torențiale. Pe cât de mult m-am bucurat de mare pe atât de mult am suferit că am fost la mare însărcinată în 28 de săptămâni. Trebuia să realizez şi eu o dată că nu mai pot alerga ca o gazelă 12 ore pe zi. Bineînțeles the hard way, că altfel nu se prinde nimic de mine.

Aşa că, iată-mă, stând în pat de 2 zile, cu dureri de spate, ligamente, muşchi şi articulații, plus nerv sciatic. Acum, nu ştiu dacă pentru 3 zile la mare se merită o săptămână de tratament cu paracetamol, calciu şi magneziu, în care trebuie să mă odihnesc şi să stau în pat. Încă nu mă pot decide dacă am fost încăpățânată, inconştientă sau pur şi simplu prea dornică să ajung la mare cu orice preț.

Exceptând starea mea fizică, să vă povestesc cum fu. 

Fu obositor şi pe fastforward. Per total satisfăcător, dar prea scump pentru 2 nopți şi aproape 3 zile la mare.

Cazare: am stat în Eforie Sud, după ce astă toamnă am fost în Eforie Nord şi am zis că nu mai vin prin zonă. Am cedat pentru că am găsit cazare ok, o cladire care tocmai fusese dată în folosință şi noi am fost printre primii oaspeți. Faină cazarea, verdeața, hamacul, şezlongurile improvizate din paleți, arăta totul ca o oază în mijlocul unei pustietăți, căci cum păşeai în afară începea dezolarea, pustiul...foarte deprimant.

Mâncarea: veşnica mea problemă la mare e mâncarea. Am luat mic dejun aici unde eram cazați. Proastă alegere. Micul dejun era preparat la unitatea de cazare cu care împărteam curtea, Briza Mării îi spune, dacă nu mă înşel. Un ceai d-ală de te serveau în tabără sau o apă cu gust de cafea, o urmă de gem pusă pe o bucată de salată verde(!?!), un pachețel de unt şi o ruladă din omletă, care omletă era oarecum mâncabilă (sincer, nu ştiu cum cineva poate rata o omletă).

În stațiune am mâncat o singură dată, la braseria Carlos, mâncarea a fost ok. Am luat un pilaf cu legume şi salată de varză pentru pitic, eu o salată, tac-su pizza. Am mai luat tot de la ei şi micul dejun duminică dimineață.

Pentru pitic am avut de acasă waffe făcute la cuptor, iaurt, mix de semințe şi fructe, special pentru mic dejun şi gustări. A mai scăpat şi câte o gustare aiurea, un bakerolls, o tortizzi, dar per total am încercat să fiu relaxată.

A băut multă limonadă şi i-au plăcut mult midiile pane şi icrele de crap, pe care le-am mâncat la Pescăria lui Matei, din Agigea. Atât sâmbătă cât şi duminică la prânz am mâncat în Vamă, la Lyana. Foarte bun şi destul de variat, chiar dacă combinațiile de carne cu cartofi prăjiți dominau meniul, s-a putut încropi ceva rezonabil şi din oferta cu legume. 

Plajă: În Eforie Sud a fost ok, alge relativ puține, apa poate o idee prea adâncă. Piticul a intrat în apă cu tac-su, eu i-am admirat de la mal şi le-am făcut poze. În Vamă ştiam deja cum e plaja şi apa, cam nepotrivite pentru un puşti de 2 ani, însă a fost ok. Nu a mai vrut să intre cu tac-su în apă, cred că i s-a părut rece şi valurile prea mari l-au speriat şi a început să plângâ imediat ce i-a trecut apa de fund. În schimb s-a jucat vreo oră şi ceva în nisip, cu maxim entuziasm.

Distracții: Pauză. Aici nu ştiu ce să pun, că nu am încercat nimic din oferta locală:))) Serile ni le-am petrecut cu cuplul de prieteni cu care am venit la un pahar de vorbă. La 11 eram toți la culcare, iar la 7 în picioare. Piticul cum se trezea vroia afară, să se dea uti uti (uța) în hamac sau să meargă în picioarele goale prin iarbă. Pusese ochii pe un furtun să stropească iarba, dar nu a avut succes. Cautatul de scoici şi mersul cu picioarele goale pe nisip, astea au fost distracțiile cele mai tari.

Concluzii:

- la anul mergem la all inclusive în Turcia. De ce? Pentru că la noi e prea scump şi nu se merită. Pentru că stațiunile arată deprimant şi în vacanță vreau să văd ceva plăcut ochiului. Pentru că cu doi copii nu vom mai putea alerga cu maşina n km ca să mâncăm ok, ca apoi să ne întoarcem la cazare pentru siestă. Avem nevoie de totul la un loc, ca să ne putem relaxa şi simți bine. Avem nevoie de locuri de joacă ok, de liniște și de oameni civilizați.

- e minunat să mergi împreună cu prieteni, cupluri sau alte familii care să mai stea 10 minute cu copilul cât să îți tragi puțin sufletul.

- pentru gravide, la 28 de săptămâni s-ar putea să fie destul de dificil să reziști unui drum cu mașina și agitației de la mare. De gândit foarte bine, înainte de a merge la mare.

- neapărat extra-sezon, un sfârșit de iunie e ideal. 

- nu plecați cu așteptări mari, ci așteptați să vedeți la fața locului cum va fi;)

La mare, în septembrie

Am ajuns în sfârșit la mare! Am tânjit vreo 3 luni să văd marea, să-mi bag picioarele în apă, să simt mirosul de apă sărată, să mă uit în larg fără să mă gândesc la nimic. Mi-am imaginat cum al nostru copil o să alerge pe nisip, o să se bălăcească în apa mării, cum o să ne jucăm cu toții în nisip și o să facem castele de nisip, cum o să-i îngropăm picioarele în nisip. Ce să mai, extaz total era în capul meu! 

În fapt, copilul a fost în extaz total, am văzut o fericire pe chipul lui cum nu am mai văzut până acum niciodată. Ceva greu de descris în cuvinte. A alergat, și-a pus nisip în cap, și l-a băgat și-n gură, în nas și-n urechi, a fugit după valuri, și-a băltocit picioarele în apă și l-au luat prin surprindere vreo două valuri care l-au făcut fleașcă. Era așa de fericit! Nu prea poți să-ți dai seama din poza de mai jos cât era de fericit, dar era. Știu că mă repet, dar era extrem de fericit și pentru noi asta a fost suficient! Ne uitam la el și aveam inimile pline de copil și de fericirea lui. Ce ne-am putea dori mai mult? 

Extazul și viziunea idilică din capul meu nu s-au împăcat prea bine cu felul în care arată litoralul românesc. Recunosc că m-am întors deprimată. Plaja murdară, plină de chiștoace de tigări, semințe, peturi, dopuri și mai știu eu ce alte gunoaie care populează nisipul.

Stațiunile arată jalnic. Și nu arată jalnic că e septembrie și nu e la fel de multă lume ca vară. Arată jalnic. Punct. Hoteluri părăsite, clădiri începute și nefinalizate, șosele decopertate pe juma de bandă, dezolare. Nu, nu exagerez. E chiar așa.

Nu ne-am rezervat nimic și am venit pe principiul că om găsi noi cazare onorabilă. Am fost în Eforie Nord (unde văzusem un complex care era mult prea departe de mare), apoi am luat-o încet prin Costinești, Olimp, Neptun. Sinistru. Ne-am întors în Eforie și am găsit o cazare, am mâncat și ne-am lăsat bagajele și am năvălit pe plajă. Am rămas în Eforie că părea mai populat și mai puțin sinistru și sumbru. În total am pierdut vreo 2 ore, dacă nu chiar 3 căutând cazare. 

Se poate observa cât de cât mizeria de pe plajă. Am evitat să pozez lucrurile nașpa, nu de alta, dar mi-au rămas foarte bine întipărite pe retină și nu vroiam să le păstrez și-n poze. 

Eterna problemă a mâncării. Prea multă mâncare gen fast-food, prea proastă, 90% din felurile de mâncare conținea carne. În orice meniu te uitai aveai muultă carne. Da era și pește, de ce să mă plâng. Dar anul asta nu m-a tentat niciun pește... nu aș putea spune de ce. Ceva legume aruncate pe ici pe colo, paste, pizza, cartofi prăjiți. Am reușit să încropesc ceva cât de cât apropiat de ceea ce mâncăm acasă și văd că a fost ok, nimeni nu a suferit de nicio problemă digestivă. Mi-au captat atenția 2 chestii: supa cremă de pui (really??! e prima oară când aud de așa ceva) și meniul pentru copii de la restaurantul hotelului în care am stat: șnițel cu cartofi prăjiți, paste cu roșii și mai era încă un fel @_@ Am rămas puțin șocată de alăturarea șnițel cu cartofi prăjiți...

Am rămas impresionată negativ și de numărul de oameni grași. Obezi. Și de faptul că pe stradă toată lumea trebuia invariabil să mănânce ceva: un covrig, o gogoașă, o înghețată. Ceva ca să nu stea mâna goală. @_@ Sunt eu paranoică. Asta e. Oameni din jurul mei sunt normali și eu sunt nebună.

Am mai rămas șocată și de numărul destul de mare de copii îmbrăcați bine pentru că afară bătea vântul (destul de tare) în timp ce părinții lor erau la mânecă scurtă la plimbare pa faleză. Da, bătea vântul, însă afară era cald, vreo 25-27 de grade și nu cred că era nevoie de fes, hanorac, pantaloni și șosete. But, again, I am not normal, they are. 

Mi-a dat la lecții mini-vacanța asta cât pentru toate concediile pe care le vom mai face. Mi-e foarte clar că nu voi mai avea așteptări atât de mari de la un concediu la mare în România. Acum îi înțeleg destul de bine pe cei care au renunțat să mai vină pe litoralul românesc. Însă, cu toate astea, marea noastră are un farmec aparte, greu de exprimat în cuvinte și bănuiesc că-s locuri pe care noi încă nu le-am descoperit, locurile alea știute de puțini oameni, un fel de colțuri de rai ascunse bine. Sper să descoperim și noi un astfel de colț, înainte să ne dăm bătuți și să ne urcăm în avion și să aterizăm la Cadiz, la Narbonne sau de ce nu, mai aproape, pe coasta Adriatică.

Viața la țară

De câteva zile ne-am retras la țară, la bunica (mama mea) să profităm de aerul curat de aici, de flori, de livadă, de animale, de liniște. În București este o căldură atât de insuportabilă încât cu greu mai făceam față celor 30 de grade din apartament.

Aici mă simt ca-n copilărie. Hrănim păsările, fugărim rațele, smulgem buruian, culegem diverse legume și fructe din grădină, ne jucăm în pământ. Da, da, la plural pentru că amândoi facem aceste activități cot la cot, cu zâmbetul până la urechi!

Ieri am cules fasole ca să o congelăm. Noi puneam fasolea în găleată, băiatul o scotea și o mânca. Apoi a năvălit într-o tufă cu coacăze roșii. După ce s-a înfruptat copios s-a apucat să smotocească o varză, să dea cu un băț după niște caise, doar-doar or pica de acolo din copac, de unde stăteau cocoțate și îi făceau cu ochiul. 

Am cules mere ca să facem o plăcintă, am alergat prin trifoi.

Mi se pare totul minunat! Absolut minunat! Ne e dor de tati (e plecat într-o delegație), dar în câteva zile revine și se va alătura escapadei noastre la țară. Pe bune că m-aș muta și mâine la casă, dacă aș putea. Până atunci, continui să visez la casa noastră de poveste în timp ce mănânc o bucată savuroasă de plăcintă. Și, da, încerc să trăiesc la maxim toate zilele astea că timpul trece atât de repede când ți-e bine... Mâine aș vrea să revin cu mai multe poze!

Ah, vacanţă...abia te aştept!

Visez de ceva vreme la o vacanţă. Relaxantă, minunată, însorită, cu pain-au-chocolat, cafea, plimbări pe străduţe ascunse turistului obişnuit, macaroons. Da, visez la Paris. Mi-e chiar foarte dor de Paris. L-am văzut în 2009, aproape pe tot, intens, în 5 zile. Am mers de ni s-au umflat picioarele. Eu una aș mai fi mers încă două-trei zile ca să mai văd câteva obiective mai micuţe care ne-au scăpat.

Fiindcă momentan nu avem cum să mergem la Paris am ales să vizitez Parisul virtual, prin CroptheBlock. Un proiect minunat, descoperit din întâmplare acum ceva timp, care îşi propune să exploreze oraşele prin intermediul unor videouri creative realizate de câţiva oameni foarte talentați, care fac parte din acest proiect. Şi uite aşa plec eu în vacanţă, la Paris. Am fost prin Le Marais, pe la Louvre şi pe nişte străduţe frumoaseee rău. Când mă plictisesc de Paris, o să vizitez și Berlin (până acum nu m-a atras deloc să-l vizitez). Ah, vacanțăăăăăă...abia te aștept!