marți, 5 august 2014

Viața la țară

De câteva zile ne-am retras la țară, la bunica (mama mea) să profităm de aerul curat de aici, de flori, de livadă, de animale, de liniște. În București este o căldură atât de insuportabilă încât cu greu mai făceam față celor 30 de grade din apartament.
Aici mă simt ca-n copilărie. Hrănim păsările, fugărim rațele, smulgem buruian, culegem diverse legume și fructe din grădină, ne jucăm în pământ. Da, da, la plural pentru că amândoi facem aceste activități cot la cot, cu zâmbetul până la urechi!


Ieri am cules fasole ca să o congelăm. Noi puneam fasolea în găleată, băiatul o scotea și o mânca. Apoi a năvălit într-o tufă cu coacăze roșii. După ce s-a înfruptat copios s-a apucat să smotocească o varză, să dea cu un băț după niște caise, doar-doar or pica de acolo din copac, de unde stăteau cocoțate și îi făceau cu ochiul. 
Am cules mere ca să facem o plăcintă, am alergat prin trifoi.


Mi se pare totul minunat! Absolut minunat! Ne e dor de tati (e plecat într-o delegație), dar în câteva zile revine și se va alătura escapadei noastre la țară. Pe bune că m-aș muta și mâine la casă, dacă aș putea. Până atunci, continui să visez la casa noastră de poveste în timp ce mănânc o bucată savuroasă de plăcintă. Și, da, încerc să trăiesc la maxim toate zilele astea că timpul trece atât de repede când ți-e bine... Mâine aș vrea să revin cu mai multe poze!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu