Social Media for Parents 2014 - Partea a 2-a aka Revelaţiile

E drept că uneori procesez mai greu informația, dar de data asta m-am întrecut. Tot aveam scris pe lista mea mentală că trebuie să revin cu revelaţiile de la conferinţă. Na, că mă ţin de cuvânt, chiar dacă mai e puțin și vine toamna (conferința a fost în vară).

Despre relaţiile de cuplu şi relaţiile părinte-copil

Până acum nu am văzut cele două tipuri de relaţii ca având ceva în comun, dar când a început Gyogy Gaspar să vorbească depre ce au în comun parcă mi s-a luat un văl după ochi. 

Cele două relații au câteva aspecte importante în comun:

-ambele încep cu dezvoltarea atașamentului;

-după care se îndreaptă spre etapa de diferențiere;

-pentru a ajunge în final la etapa de interdependență sănătoasă.

Principala diferență, constă în faptul că părintele conștient nu se va aștepta din partea copilului, ca acesta, să-i satisfacă nevoile, în maniera în care poate avea această așteptare de la partenerul de viață.

Etapa de diferenţiere e cea mai grea. E aceea în care atât cuplurile, cât şi părinţii, rămân blocaţi şi ies cu greu de acolo sau nu ies deloc şi rămân într-un război continuu.

Pentru mine a fost o revelaţie deoarece mi-a oferit o explicaţie pentru relaţia cu mama mea, relaţie care s-a blocat fix în momentul în care eu am început să manifest alte preferinţe, idei, gusturi decât ea. Cu greu a acceptat ideea că al ei copil este diferit de ea, că-i plac prăjiturile cu ciocolată şi nu alea cu vanilie, că urăşte ciorba cu zdrenţe de ou, că îmi place muzica hip-hop, că nu-mi place dovleacul copt etc. Chestii d-astea de sunt puse pe seama rebeliunii din adolescenţă. De fapt, părinţilor le este greu să accepte faptul că copilul lor este o persoană diferită. Şi da, copilul nu e stricat sau au intrat dracii-n el, ci pur şi simplu începe să-şi manifeste individualitatea, vrea să aibă propriile experiențe, să cunoască lumea pe pielea lui, nu prin prisma experienţei părinţilor care le ştiu pe toate sau care ştiu chiar mai bine decât noi ce ne dorim de la viaţă, ce ne place, etc.

La fel şi-n relaţia de cuplu. După ce trece perioada de îndrăgosteală (creierul nu poate secreta în continuu hormonul numit feniletilamina care ar fi responsabil cu îndrăgosteala - aici articol despre) partenerii încep să-şi redescopere individualitatea şi, mai ales, defectele partenerului, că deh până acum sub asaltul hormonal erau văzuţi ca fiind perfecţi, minunaţi, de neegalat. Ăsta e momentul în care multe cupluri ori divorțează ori se îndepărtează unul de celălalt, lăsând ca diferențele dintre ei să devină subiecte de șicană și ceartă.

Alte lucruri faine:

- părintele nu trebuie să aștepte ca al lui copil să-i îndeplinească nevoile pe care el nu a reușit să le satisfacă. Gen eu nu am ajuns balerină, dar copilul meu trebuie să facă balet, ca eu să mă simt împlinită, să am o satisfacție. 

- cuplurile care își gestionează bine relația de cuplu au șanse mult mai mari să aibă o relație bună cu copiii.

Despre prosperitate

Prezentarea Uraniei Cremene a fost destul de profundă, dar totuși simplă și pe înțelesul tuturor.

Am rezonat foarte tare cu prezentarea ei pentru că aceleași opinii le împărtășesc și eu, și anume:

- creștem copii care nu sunt învățați să depună efort. Îi lăudăm prea des și prea mult pentru tot ceea ce fac și nu pentru efortul pe care îl depun. De altfel, nu-i lăsăm prea tare să încerce singuri, intervenim noi mereu și le oferim totul de-a gata.

- părinții au probleme cu copiii lor atunci când au probleme cu ei înșiși. Raționamentul este simplu: copiii ne imită cu atâta succes încât niciun comportament de-al nostru nu le scapă, inclusiv cele negative, indezirabile, acelea pe care noi nu vrem să le vedem la copiii noștri. Eh, na, că fix pe acelea le iau de la noi. E greu să corectăm, să înfruntăm, să ne luptăm cu toți monștrii noștri. Din păcate e singura cale prin care noi vom fi mai liniștiți cu noi, iar copiii noștri vor avea un exemplu bun de urmat.

Și ce-ți dorești pentru copilul tău? Fiecare părinte are un răspuns, în funcție de ce i-a lipsit în copilărie sau îi lipsește în viața de adult. După prezentarea Uraniei despre prosperitate, aș răspunde că îmi doresc un copil prosper, adică un copil care să fie bine sub toate aspectele: financiar, fizic, intelectual, emoțional, spiritual, relațional. Oamenii au în general niște credințe limitative despre prosperitate, fie ea financiară, emoțională sau fizică, pe care le transmit conștient sau nu mai departe copiilor. Mentalitatea noastră cu banii sunt ochiul dracului, pot compensa mâncarea nesănătoasă mâncând ceva sănătos, pentru a reuși îți trebuie noroc, nu pot, nu sunt în stare, nu merit, nimeni nu mă înțelege, ceilalți sunt vinovați pentru cum mă simt, nu există alt adevăr decât al meu, trebuie să renunț la ceea ce-mi place pentru a fi într-o relație și celălalt trebuie să renunțe, cei care reușesc în viață nu au învățat trebuie să se schimbe. Trebuie să rupem cercul acestor mentalități deficitare care ne îndepătează de prosperitatea la care se referă Urania în prezentarea ei.

Să nu uităm că fericirea/nefericirea, prosperitatea sau sărăcia sunt o stare mentală.