Pe bune că nu am găsit un cuvânt mai bun care să caracterizeze multitudinea de gânduri care viețuiesc în mintea mea. Alerg între cursul de psihologie și cel de neuroeconomie, mă chinui să pun ordine în sertarele, dulapurile din toată casa, tot frământ niște gânduri alimentare, îmi trec cel puțin 5 idei de subiecte pentru blog, acum m-am apucat să fac ordine-n blogurile pe care le urmăresc (de aproape 2 fucking hours), vreau sa termin de citit Mintea absorbantă a Mariei Montessori, dar și cartea despre inteligență spirituală, mă gândesc și caut idei de activități pentru mergăreț (în fiecare zi vin măcar cu o idee nouă, și da, aș vrea să le pun pe toate într-un post, cândva), mă tot țin să caut niște fonturi cool pentru blog, vreau să caut niște idei de chestii de mâncat pentru weekend, chestii pe care să le mănânce și jumătatea semnificativă (burgeri de sfeclă nu au fost prea apetisanți pentru carnivorul din el), mai vin și niște revelații peste mine (dat fiind că am băgat prea multă psihologie în ultima vreme), plus că am tot descoperit câteva bloguri faine pe care vreau să le citesc de la un capăt la altul. Deci, mă agit puternic. Și am obosit. Dar, nu pot să dorm, că-s în vrie. Vreau să fac atât de multe lucruri în cele 5 ore libere pe care le am într-o zi, încât mă simt fix ca atunci când eram la birou cu lista lungă de 5 pagini. D-aia nu-mi plac listele. Și chiar dacă am tot ajuns la concluzia că nu se poate fără listă, în continuare opun rezistență. Norocul meu este că săptămâna asta omu' și-a luat permisul de motor și a venit foarte târziu din diverse motive: examen, lecții la poligon, sărbătorit ba permisul, ba prima ieșire cu motorul.
No, ca să mai eliberez presiunea gândurilor o să urmeze o serie de chestii pe care aș fi putut să le scriu în 5 posturi diferite, dar pe bune că trebuie să le tai de pe lista mea mentală, că altfel crăp.
Deci, pentru garderoba de toamnă culorile din Pantone fall-winter 2014. Dacă tot mi-am făcut curat în sifonier să mai cumpărăm niște haine, zic. Și aici, mai pe larg catalogul complet care conține și culorile pentru bărbați. Radiant Orchid e culoarea anului 2014, dar pe mine nu mă încâtă atât de tare. Prefer nuanțele de verde, Sangria și Royal Blue și Cognac. De fapt, îmi plac toate, mai puțin culoarea anului!
Bloglovin.com excelent și minunat pentru cei care au tone de bloguri pe care le urmăresc. Adaugi frumos în listă blogurile preferate și vin toate feed-uri. Un fel de facebook al blogurilor. Mare lucru! Inteligent omul de l-a inventat.
În ultima vreme am tot descoperit foarte multe site-uri gen Coursera, de unde afli lucruri noi. Așa că adaug la lista mea de site-uri pentru perfecționarea cunoștiințelor Khan Academy și Gibbon. Au un sistem diferit de Coursera, cadrul e informal, acumularea informațiilor se face în ritmul pe care îl stabilești tu, nu este academic și atât de științific.
Avem catalog nou Ikea 2015, abia aștept să dau o fugă să-mi iau niște cutii drăgute pentru dulap. Am rearanjat mobila în dormitor, că nu am stare și aveam nevoie de activitate interesantă pentru copilul cel-fără-de-stare și împinsul mobilei prin casă pare-se că a fost un succes masiv. Și niște cuiere colorate pentru camera copilului (sunt mega drăguțe) și-mi place și covorul ăsta și perna asta și mă opresc aici. Ah, mi-am amintit că am nevoie și de niște recipiente pentru condimente și vreo 2-3 borcane d-astea. Sunt nebună, mi-e clar.
Și fiindcă nu am găsit nicio rețetă interesantă mâine o să mâncam o conopidă la cuptor și un experiment de prăjitură cu prune și mere și migdale făcută cu aluat de brioșe.
O să văd cum reușesc să nu uit să fac minunăția asta de puzzle pentru ăsta mic. Am luat ideea de pe un grup de pe facebook, mi se pare genială. Jumătati de poze, plastifiate. Ușor și simplu de făcut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu