Când am cumpărat cartea SQ - Inteligența Spirituală de Ian Marshal și Danah Zohar eram gravidă în luna a șaptea și mă pregăteam să intru în concediu prenatal. Mă pregăteam în sensul că în fiecare săptămână ziceam că asta e ultima în care mai vin la birou, ultima în care mai lucrez la un raport. La un moment dat, m-am oprit. Și ce să fac eu cu atâta timp liber? Ia să pun eu mâna să citesc. Și am început cartea asta. Parcă înghițeam pietre. Nu puteam deloc să o citesc, mi se părea grea, neuronii mei erau pe modul de relaxare. Cred că mi-a luat o lună să citesc 50 de pagini. Până la urmă am abandonat-o.
M-am reapucat să o citesc săptămâna trecută. Și de data asta nu am putut să o mai las jos din mână. Acum era timpul potrivit. Mai mult, între timp, acumulasem mai multe cunoștiințe de neurobiologie și chiar puteam să o citesc și să o înțeleg. Nici trimiterile la fizica cuantică nu mai erau atât de greu de digerat.
Cei mai mulți dintre noi au auzit cu siguranță de IQ (inteligența rațională), EQ (inteligența emoțională). SQ (inteligența spirituală) este a treia dimensiunea şi cea mai profundă. Este definită de autori ca fiind abilitatea internă, înnăscută a creierului şi sufletului uman, de a găsi şi utiliza semnificaţii în rezolvarea problemelor, fiind aflată în acea parte profundă a sinelui cu ajutorul căreia nu doar recunoaştem valorile existente, ci şi descoperim altele noi, în mod creativ.
Cel mai mult mi-au plăcut următoarele paragrafe din capitolul despre spontaneitate disponibile la paginile 257-259:
Un nou născut trăieşte foarte aproape de adevăr, dar pe măsură ce creşte uită şi se prăbuşeşte în ignoranţă.
Socrate şi Platon exagerează din cauza convingerii lor că tot adevărul existent a existat dintotdeauna şi, prin urmare, a fost întotdeauna accesibil cunoaşterii. Dimpotrivă, lecţia oferită de ştiinţa secolului XX este că edevărul este un proces infinit, nesfârşit, în continuă desfăşurare. Dar ştiinţa este de acord cu afirmaţia lui Socrate conform căreia ne naştem şi continuăm să trăim cu un potenţial pentru cunoaştere, în raport cu adevărul. Ne prăbuşim în ignoranţă din cauza tendinţei noastre de a ne închista în obiceiuri, supoziţii, reguli şi sisteme de credinţe pe măsură ce înaintăm în vârstă. După descrierea lui R.D. Laing, pentru a se adapta acestei lumi, copilul renunţă să se mai extazieze.
Ca adulţi, majoritatea dintre noi ne-am uitat sinele originar şi înţelepciunea profundă pe care acesta o posedă. Exceptând rarele momente de spontaneitate coplirărească, atunci când suntem expuşi la ceva care ne atinge în profunzime, uităm că sinele nostru conţine un centru al cunoaşterii. Uităm cum putem răspunde la ceea ce zace în noi. Ne pierdem încrederea în noi înşine şi ne căutăm călăuză în regulile din afară. Provocarea este recâştigarea acelei spontaneităţi copilăreşti pierdute, temperată de o disciplină, o experienţă şi o înţelepciune de adult, şi o constantă umilinţă. Trebuie să fim întotdeauna dispuşi să ne testăm adevărul interior în raport cu consecinţele sale asupra lumii exterioare.
Atât spontaneitatea, cât şi disciplina sunt concepte dificile pentru popoarele occidentale. Avem tendinţa de a trivializa spontaneitatea şi a exterioriza disciplina. Influenţa freudiană asupra psihologiei occidentale se vede şi în ilustrarea eului conştient ca victimă nefericită, prinsă între capricii, iresponsabilitate şi instinctele Id-ului (spontaneitatea), pe de-o parte şi vocea dominatoare a supraeului, curpinzând în el aşteptările părinţilor şi ale societăţii (disciplina), pe de altă parte. Spontaneitatea asumată a Id-ului este plasată exact în partea opusă faţă de disciplina călăuzitoare a supraeului. Suntem prinşi între simpla simţire şi controlul raţional. După cum spunea quakerul citat la pagina 243, suntem prinşi între ceea ce vrem să facem şi ceea ce credem că ar trebui să facem. Astfel, ajungem să ne suspectăm instinctele, să nu avem încredere în spontaneitatea noastră, să avem sentimente de vinovăţie şi să ne bazăm pe disciplina impusă de autocontrol.
Interesant este şi testul de personalitate din carte, dar despre ăsta o să scriu altă dată căci odrasla mea dă cu aspiratorul şi insistă să îi ţin companie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu