Când am venit de la maternitate totul mi se părea ciudat. Mi-era frică că nu o să ne descurcăm, că nu o să ştim ce să facem, că nu o să facem bine ceea ce o să facem, că o să greşim. Multă panică. Ceva în adâncul meu îmi spunea că o să fie totul bine, dar asta nu m-a împiedicat să tremur din toate încheieturile când am ieşit din maternitate, parcă pășeam în abis. Eram ca o gelatină mergătoare când am ajuns acasă, albă la faţă. Dupa vreo 2-3 zile eram ameţită, confuză, obosită, irascibilă, greţoasă, balonată, nemâncată. Toata lumea se apucase să arunce în noi cu sfaturi. Toate sfaturile se bateau cap în cap. Nu mai suportam să vorbesc cu nimeni. Nu ştiam ce să fac, pe cine să ascult, cum să fiu mama aia bună, relaxată şi senină pe care mi-o tot închipuiam. Peste înca 3-4 zile mă internam in spital, ruptă de oboseală, cu mastita bilaterală, cu frisoane şi tot tacâmul de simptome. Ceva nu mergea bine. Şi mi-a lua destul de mult să descopar ce nu mergea bine: nu-mi ascultam instinctele, le tot cenzuram mergând pe ideea că părinţii, doctorii, prietenii care au copii ştiu mult mai mult decât mine, decât noi. Nimic mai gresit. Nu ştiu nimic despre mine, copilul meu, familia mea.
Aşa că am început încet să ignorăm sfaturile care nu ni se potriveau. Cu cât le primeam mai des cu atât le ignoram mai tare. A durat vreo câteva luni până totul a ajuns să fie aşa cum trebuia să fie. Și de atunci nu am mai fost deturnată, decât cu greu și foarte rar.
După provocarea alăptării, cea mai bătăioasă luptă a fost cu somnul. De fapt cu găsitul unui aranjament de somn potrivit pentru toți 3. Inutil să spun că toooată lumea ne-a zis de la început că dormitul cu copilul în pat e un fel de sentință la divorț. Copilul e foarte viclean și șantajist și cum a dat de binele și căldura patului conjugal nu se mai dă dus de acolo niciodată, iar noi nu o să mai facem sex niciodată, o să ne răcim unul de altul și uite așa se duce pe apa Sâmbetei toată căsătoria noastră... Eu am ascultat, fără să aprob, toate aceste opinii și sfaturi pe care nu le-am cerut niciodată. Cert este că niște oameni nedormiți sunt de n ori mai irascibili chit că dorm singuri sau împreună cu copilul în pat. Deci șansele să iasă scântei sunt mult mai mari când oamenii sunt deprivați de somn, decât atunci când dorm.
Fiindcă ne era frică de sindromul morţii subite (SISD) am decis, de comun acord, că e mai bine să doarmă la el în pătuț (de fapt landou, căci patul era prea mare pentru un om atât de mic). Nu eram eu ferm convinsă că e cea mai bună alegere, dar părea ok. În fiecare noapte când se trezea pentru mesele de la 3 /5 noaptea și atunci adormeam împreună pentru că nu mai reușeam să-l transfer la el în landou.
După provocarea alăptării, cea mai bătăioasă luptă a fost cu somnul. De fapt cu găsitul unui aranjament de somn potrivit pentru toți 3. Inutil să spun că toooată lumea ne-a zis de la început că dormitul cu copilul în pat e un fel de sentință la divorț. Copilul e foarte viclean și șantajist și cum a dat de binele și căldura patului conjugal nu se mai dă dus de acolo niciodată, iar noi nu o să mai facem sex niciodată, o să ne răcim unul de altul și uite așa se duce pe apa Sâmbetei toată căsătoria noastră... Eu am ascultat, fără să aprob, toate aceste opinii și sfaturi pe care nu le-am cerut niciodată. Cert este că niște oameni nedormiți sunt de n ori mai irascibili chit că dorm singuri sau împreună cu copilul în pat. Deci șansele să iasă scântei sunt mult mai mari când oamenii sunt deprivați de somn, decât atunci când dorm.
Fiindcă ne era frică de sindromul morţii subite (SISD) am decis, de comun acord, că e mai bine să doarmă la el în pătuț (de fapt landou, căci patul era prea mare pentru un om atât de mic). Nu eram eu ferm convinsă că e cea mai bună alegere, dar părea ok. În fiecare noapte când se trezea pentru mesele de la 3 /5 noaptea și atunci adormeam împreună pentru că nu mai reușeam să-l transfer la el în landou.
La 2 luni dormea deja aproape 10 ore legate, la 3 luni dormea 12 ore, de la 8-9 seara la 7-8 dimineaţa. Îl culcam plimbându-l în marsupiu sau în brațe și apoi îl puneam la el în pătuț, porneam camera video și mă uitam pe ecran. Mereu am ținut ușa de la camera lui deschisă, îi auzeam orice respirație sau mișcare. Mă enerva monitorul video ceva de nedescris, mai ales noaptea când îl lăsam pornit și mă lovea lumina de la ecran fix în ochi. Nu puteam sta liniștită fără monitor aprins. Trebuia să am mereu ochiul mental conectat la monitor...
La 5 luni şi un pic a început să se trezească noaptea. La început o dată pe noapte, o dată la câteva zile, apoi mai des, apoi zilnic, apoi de mai multe ori pe noapte. Apoi nu a mai ţinut nimeni evidenţa:)))
Îmtr-un final i-au apărut primii 4 dinţii şi de atunci nopţile mele nu au mai fost presărate de somnul acela odihnitor, profund şi neîntrerupt de 6-8 ore. O dată la lună primeam o noapte bonus de somn, nu știu prin ce miracol se întâmpla asta, dar era o binecuvântare.
Când a început să se trezească noaptea făceam ture între dormitorul nostru şi al lui. Se trezea, îl luam în braţe, îl plimbam puţin, dacă nu se liniştea îl duceam la noi în pat şi îl puneam la san. Adormea, îl duceam la el în camera. Uneori adormeam şi dormea între noi.
Undeva prin noiembrie 2013 a fost un cutremur destul de puternic noaptea. M-am trezit speriată că se mişca patul cu mine. Nu ştiam sigur că fusese cutremur, mă gândeam că poate visasem. Toată noaptea m-am gândit numai la cum mai vin alte cutremure şi eu sunt atât de departe de copilul meu. Gândul ăsta nu-mi dădea pace așa că peste o săptămână patul lui era mutat în dormitorul nostru. Peste o lună, patul lui era anexat la patul nostru. Eram 3 într-un pat şi jumătate. În jur de 9-10 luni am început oficial să practicam dormitul împreună, respectând regulile de siguranţă pentru bedsharing. Practic dormeam de foarte mult timp nopțile în acelasi pat, acum era oficial, copilul era mereu la o întindere de mână distanţă.
D-abia atunci m-am simțit complet împăcată cu mine. Mi se părea atât de firesc să fie între noi, cu noi acolo în pat, în sufletul nostru că m-am întrebat oare ce a fost în mintea mea de atât timp am refuzat să-mi ascult instinctele? De ce mi-era atât de frică? De ce e normal ca un copil să doarmă singur și părinții lui să doarmă împreună? De ce ne e atât de frică să dormim împreună cu copii noștri? Până la urmă ideea camerei separate pentru copil este o invenție modernă, fiindcă înainte nici nu se punea problema ca un pui de om atât de mic să doarmă singur, în altă cameră, fiindcă nu existau case atât de mari, cu multe camere.
Da, dormitul împreună nu este o soluție potrivită pentru toată lumea. Când vine vorba de aranjamentul de somn, cred că fiecare cuplu trebuie să caute soluția optimă. Suntem diferiți și e normal să nu ni se potrivească aceleași lucruri. Și, ar fi frumos din partea noastră să nu-i judecăm pe cei care aleg să facă lucrurile altfel decât noi, nu știm exact ce simt, ce îi determină să facă anumite alegeri. Eu am vrut să împărtășesc o experiență, să arat cât de sinuos este drumul pe care îl parcurgem până ajungem la ceea ce avem nevoie. Când simțim că ceva nu este ok, că nu e așa cum am vrea să fie, trebuie să căutăm variante, să experimentăm până găsim soluția optimă. Nu trebuie să ne lăsăm pradă presiunii sociale, să facem ce cred alții că ar fi bine să facem, să trăim cu frica că vom fi excluși dacă nu facem ca majoritatea. Trebuie și ne suntem datori să ne ascultăm instinctele, să alegem ce e mai bine pentru noi, altfel frustrarea se va acumula și ne va roade orice urmă de încredere în forțele proprii, ne va face să ne simțim nefericiți. Până la urmă, avem o singură viață și ar fi păcat să o irosim.
No, că am trecut prin atâtea teme și de la chestii mai puțin profunde la unele prea greu de digerat, încât mi-e că am pierdut toată audiența. Ideea este să învățăm să ne ascultăm instinctele. Nu iese mereu din prima, unii avem canalele înfundate, alții au dubii că ar exista ceva în interiorul lor care să știe mai bine decât rațiunea ce au nevoie și ce le trebuie, tuturor ne e frică la început, dar pe măsură ce căpătăm încredere, lucrurile devin muuult mai ușoare.
Dacă e cineva interesat și are timp, merită citite articolele scrise de James McKenna pe tema bedshariingului și co-sleepingului, le găsiți pe NaturalChild.
