De 1 Aprilie, cu dragoste

Nu aş putea spune că mă dau în vânt după farse. Aş putea spune că nu-mi plac deloc, mai ales că am avut parte de câteva chiar foarte neplăcute (nu, nu e nici de departe amuzant să ţi se însceneze o spargere de apartament; să-i spună cineva şi soţului meu). Deci, vă imaginaţi cu cât entuziasm aşteptam această zi:))) 

La prima vedere, începutul zilei a decurs chiar bine, exceptând trezirea matinală de la 6.30. Puiul de om a refuzat să se mai culce şi ne-a dat trezirea. Ne-am jucat, am ieşit la cumpărături, am gătit şi apoi am ieşit în parc, am dormit la soare, ne-am jucat în nisip, nimic ieşit din comun. Asta până când am ajuns acasă. Ajungem în faţa liftului. Mă opresc şi privesc circumspectă grămada de gunoaie care trona în faţa liftului. Hmmm!!! Mă uit la lift, pare a fi blocat la etajul 9. Inspectez situaţia, mă lămuresc că e în revizie liftul. Boonn! Să îmi spună şi mie cineva cum urc eu un carucior de 12 kg cu un plod de 10 kg în el până la etajul la care stau??? Cheia de la maşină e sus, nu am cum să urc să o iau ca să las căruţul în maşină, de sunat nu am pe cine să sun, e clar, va trebui să urc toate scările alea muullteee. Apuc căruţul şi-l urc până la etajul 1, unde dau peste o doamnă super drăguţă care se oferă să mă ajute. Pliez căruţul, i-l dau ei să-l care, eu iau copilul şi geanta şi ajungem amândouă victorioase. Mulţumesc frumos şi intru în casă. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ajutorul ei. Bucuroasă că mai există oameni săritori, deja nu mi se mai pare o tragedie atât de mare că nu mergea liftul. Însă, în mai puţin de câteva secunde realizez că din geanta mea se scurge ceva lipicios. Pic, pic, pic... mda, aveam o cafea pusă într-o cană specială de cafea, care prin nu ştiu ce miracol s-a desfăcut. Picături mari de cafea peste tot. Copilul fericit se duce să le inspecteze, eu dau şi cotrobăiesc după aparatul foto. Culmea e, că de dimineaţă când l-am pus în geantă, am şi zis că ar trebui să-l pun într-o husă protectoare, că cine ştie ce se varsă pe el. Da' cine s-ar fi gândit la cafea?! Eh, îl găsesc în cele din urmă, nu era afectat, îl şterg, îl verific, merge. Răsuflu uşurată. Slavă cerului! Între timp, copilul cu mâinile lipicioase de la cafeaua de pe jos, îşi scosese singur un pantof din care ieşise o tonă de nisip şi se juca cu micile firişoare de nisip. Constat că trebuie dus şi spălat cu totul pentru că făcuse un frumos şi mirositor no. 2. Înainte, zic, să pun mâncarea la încălzit, că acum încep urletele de foame. Dau să aprind cuptorul şi stupoare, nu se aprinde. Încerc de câteva ori. S-o fi stricat? Pâlpâia o flacără foarte mica, care apoi se stingea. De dimineaţa mergeeea :((( Verific şi aragazul. Da, nu sunt gaze. Dar nu am văzut niciun afiş care să ne anunţe că se opresc gazele. Bineee! Sufleul de dovlecei se poate mânca şi la temperatura camerei, doar fusese făcut de dimineaţă şi lăsat în cuptor să se răcească. Revenim la copil. Îl iau în braţe, punem geanta şi husa de la cărucior la spălat, copilul îl spălăm, îl scoatem din cadă, îl lăsăm pe jos să alerge în puţa goală şi mă duc după pampers. Nu apuc bine să ies din cameră, că el se juca fericit într-o mega baltă de pipi. Mda, luat copil şi băgat din nou în cadă şi lăsat să se joace puţin până şterg isprava. Nu apuc bine să şterg, căci copilul a făcut o altă baltă, de data asta în baie, cu duşul şi mă aştepta cu un rânjet enorm pe faţă, plin de satisfacţie. Mă pufneşte râsul când îl văd atât de fericit, îl spăl, îi pun pampersul şi-l pun la masă. Ah, putem trage aer în piept, totul e bine, să ne bucurăm de masă. Mâncăm, ne hlizim, el mă hrăneşte pe mine cu furculiţa de metal, eu pe el cu linguriţa de silicon. Sufleul a fost un succes total! Bun, să spălăm vasele, să mănânc şi eu ceva şi să mergem în parc. Mda, după ce că nu aveam gaze, constat că apa caldă are o presiune din ce în ce mai mică. No, pe bune acum? Aştia s-au gândit astăzi să facă farse d-astea?? Spăl repede vasele, iau repede copilul şi-l mai bag o data în cadă pentru că a mai făcut un no. 2, repede, repede să nu dispară apa caldă de tot. Într-un final apuc să mănânc şi mă pregătesc să dau repede cu aspiratorul şi mopul, să lăsăm totul în ordine înainte de a pleca în parc. Când eram în toiul aspiratului, sună telefonul insistent. Răspund. La capătul celălalt se aude vocea suavă şi hlizită a soţului meu, care-mi spune chicotind: vreau să divorţez de tine azi. Pe facebook. Aaa? Blink! Blink! Vrei neapărat acum? Zic, nu ţi-ai găsit un moment mai bun. Păi, da, că vreau să fie un fel de farsă de 1 aprilie. O să mă prefac că nu am răspuns la telefon şi tu o să te prefaci că nu ai avut ideea asta de farsă stupidă. Da? Visul meu secret era să primesc o tonă de telefoane, unele mai disperate ca altele, oameni care să mă întrebe cum de am ajuns să divorţăm. De apreciat, totuşi, că i-a trecut prin cap să întrebe înainte, altfel ar fi dormit pe preş! 

No, am scăpam şi de farsa de 1 aprilie, ne-am terminat treburile şi reuşim să ieşim în parc. Nici nu-mi vine să cred prin câte am trecut într-o singură ora. Da, a trecut doar o ora. La 12.55 urcam căruţul pe scări, iar la 13.55 dadeam cu aspiratorul. O oră intensă, cea mai intensă de săptămâna asta. Ziua încă nu s-a terminat.