Vreau să dorm!

În era ÎC (înainte de copil) munceam mult, atât de mult, încât, uneori, vedeam şi răsăritul şi apusul de la birou. Nu e tocmai o imagine idilică şi nici romantică. După câteva luni bune de muncă în rimtul acesta năucitor, dacă veneam direct acasă de la birou, cum intram în casă mă trânteam în pat şi adormeam instant.

Dacă ieşeam în oraş exista o mare posibilitate să adorm la terasă, restaurant, cum de altfel mi s-a şi întâmplat o dată, dacă nu chiar de 2 ori, asta spre amuzamentul prietenilor mei, dar şi al chelnerului care ne servea.

În era DC (după copil) credeam că nu o să mai prind astfel de momente de oboseală cronică, dar săptămâna trecută mi-a dovedit contrariul. După vreo 6 luni de somn întrerupt noaptea de treziri bebeluşeşti am ajuns în punctul în care copilul mă culcă pe mine! Da, da, eu adorm înaintea lui. Tot ce-mi aduc aminte a doua zi este cum mă rugam de el să vina lângă mine-n pat  să facă nani, să-i spun o poveste...şi undeva între o şi poveste adorm :)))) Mă trezesc după vreo 2-3 ore cu un pitic cuibărit la pieptul meu. Pesemne că spun poveşti şi-n somn.

Prietena mea are o reprezentare foarte a haioasă a ceea ce se întâmplă după ce eu adorm. Redau cu cuvintele ei: îl şi văd ca-n filmele alea cu uite cine vorbeşte acum, cum el te mângăie pe păr, în timp ce tu horcăi cu o bală în colţul gurii şi îţi zice: dormi mami, ai avut o zi grea!

Şi pe bune că fiecare zi e grea, dar este atât de frumoasă încât nici nu-mi dau seama cum zboară timpul, dar îmi doresc uneori să dorm mult, 10, 12, 14 ore neîntrerupt. Recordul a fost de 16 ore şi eram în facultate! Acum, record e să dorm 4 ore fară nicio trezire.