O zi de miercuri

Miercuri, 7 octombrie 2015

Disclaimer: urmează un post lung, în care povestesc despre cum arată o zi din viața în 4 la aproape o lună de la naşterea celui de-al doilea copil. Articolul e pentru mine ca să nu mă mai hăituiesc că nu fac suficiente lucruri şi să nu uit mai târziu cum a fost la început.

După o noapte mai agitată mă trezesc la 7 cu ochii cârpiți de somn. M-am culcat foarte târziu şi nu ştiu dacă am dormit mai mult de 5 ore în 2-3 reprize.

Mă chinui să mă mobilizez să mă dau jos din pat pentru că la 9 trebuie să plecăm de acasă. Hrănesc mai întâi puiul mic de om, care spre uimirea şi bucuria mea se culcă la loc foarte repede. Probabil noaptea agitată trebuie recuperată. Dau fuga repede la calculator să public articolul pentru blogul unde mai scriu. Nici nu mă apuc bine de treabă că se trezeşte puiul cel mare. Somnoros, împleticindu-se, se aşează lângă mine şi începe mieros să îmi ceară să îi pun miau, adică filmulețe amuzante pe youtube cu miau. Fac un compromis, pun un miau şi cu un ochi la articolul meu şi cu altul la ecranul lui cu miau, încerc să îi povestesc ce se întâmplă în filmuleț. Apare şi tac-su prin peisaj şi stă el să îi povestească ca să pot termina mai repede. Nu mai vrea miau, vrea muzică - AC DC. Mă conformez şi mă grăbesc să termin. După mă ridic să pregătesc micul dejun.

La 9 mâncăm, apoi ne mobilizăm să ne îmbrăcăm să plecăm. Se pune şi omul la masă şi dă drumul la televizor (are obiceiul de a mânca la tv, obicei pe care.îl detest şi de care mă îndoiesc că va scăpa vreodată...), însă tânărul se duce rapid şi îi închide televizorul. Omul îl deschide din nou, piticul îl închide. Omul se enervează, țipă, copilul începe să plângă. Unul țipă, ăstalaltul plânge că nu înțelege de ce tac-su mănâncă cu tv-ul deschis, aia mică urlă şi ea de foame, cel mai probabil. Minunat. Calmez nervii, şterg lacrimile şi consolez copilul, îi dau fetii să mănânce, o schimb, încep să îl îmbrac şi pe pitic, mă duc să fac duş rapid.

Reuşim să ieşim din casă pe la 9.30-40. Avem de făcut un tur de forță prin Bucureşti ca să ridic nişte cadouri cumpărate de nişte oameni cu sufletul mare pentru un băiețel al unei mame singure. Mâine e ziua lui şi trebuie să adun toate cadourile ca să le pot da mamei lui. La 10 ajungem în prima locație, la 10.30 în a doua, la 11 în a treia. La 11.30 o luăm spre casă. La 12 ajungem în fața blocului.

Băiatul meu nu vrea să urce în casă. Tac-su urcă cu cea mică în casă, eu rămân cu el afară vreo 10 minute. Îmi dau seama că după atâta timp în maşină, unde a stat super cuminte, are nevoie să facă şi el ceva ce îi place. Problema e ca mi-e foame, pentru că, în inteligența mea mare am sărit peste masa de dimineață fiindcă a trebuit să triez o lădiță de roşii cherry culeasă de la maică-mea din grădină sâmbătă. Reuşesc să îl conving să mergem în casă. Îl ridic în brațe pentru prima oară după operație. Are aprox. 14 kg.

12 şi un pic. Omul pleacă la muncă, eu pun fata în wrap să pregătesc rapid prânzul. Mi-e foame de mor, aş mânca şi pietre. I-am promis tânărului că facem omletă. Bate el ouălele, asta mică plânge de nu mai auzi nimic. Constat că plânge pentru că mi-a curs lapte dintr-un sân, atât de mult că s-a udat juma de wrap. Minunat. Termin omleta. Pun nişte legume alături şi pun băiatul la masă. Iau şi eu o înghițitură şi plec să.schimb fata şi să pun wrapul la spălat. Mă oftic că s-a udat pentru că d-abia îl spălasem şi va trebui sa folosesc marsupiul, de la care mă doare spatele. Mno, asta e. Hrănesc şi copila, ca să pot mânca în linişte. Canci linişte. Individul mic a terminat de mâncat şi mi-a lăsat şi mie juma de omletă. Acum vrea şi el lapte şi fuge repede în dormitor să tragă draperiile, zicând nunu (adică nani). Mă uit la ceas, aproape 1. E cam devreme pentru nani, dar nah, o fi obosit. Ne băgăm toți trei în pat şi mă gândesc în sinea mea ce bine ar fi dacă ar adormi amândoi. Apoi îmi dau seamă că sună utopic. Nici unul nu adoarme. Piticul după ce şi-a luat porția de lapte începe să se joace cu animăluțele lui de pluş de-a mersul cu maşina la magnoninum şi bididin (magazin şi benzinărie). Fata urlă că o doare burta şi face caca.

Mental break. Vorbesc vreo 2-3 min la telefon cu o prietenă care a născut în acelaşi timp cu mine, tot 2 copii şi ea. Apoi trec pe whatsapp. Aparent toată lumea are o perioadă mai dificilă, nu doar eu. 

Spăl copila de caca şi o pun în marsupii şi încep să mă plimb prin casă. Mănânc şi eu ce mi-a lăsat fi-miu. Strâng masa şi trântesc vasele în chiuvetă, o să le spele omul diseară. Îmi iau un iaurt din frigider şi constat ca recipientul e crăpat. Îl arunc şi iau altul. Aceeaşi poveste. @_@ Le scot pe toate din ambalaj şi iau altul care părea ok. Iau două linguri şi--mi pare că are un gust dubios. Verific cu atenție şi constat că şi ăsta era crăpat. Yey! De fapt toate 8 erau crăpate...Double yey! Le arunc şi mă orientez către borcanul cu nutella (cumpărat la nervi, acum vreo două seri). Iau douălinguri şi-l bag la loc. Fata a adormit. Hai să-l culcăm şi pe micul şofer. 

Dau să scot fata din marsupiu, o pun în pătuțul ei, mă bag în pat, lângă băiat. Dupa 10 secunde, fata se trezeşte. O iau şi o pun pe piept, în timp ce băiatul adoarme la sân. Stau cu ei îmbrățişați vreo 40 de minute, timp în care vorbesc cu prietena mea pe whatsapp, de fapt  un vorbesc, mă vait, apoi mai vorbesc cu câteva persoane pe Facebook şi gagica mea începe să plângă. E aproape 3 şi îi e foame. Mno. Schimbat, alăptat, pus în marsupiu, plimbat, adormit. Mă gândesc să mănânc şi eu ceva până nu se trezeşte piticul cel mare. Mănânc, scot fata din marsupiu, o pun în pătuțul ei şi mă apuc să aranjez cadoul pentru băiețelul de care povesteam mai sus. Haine, jucării şi nişte bani. Nu trec 10 minute că se trezeşte puştiul. Mă duc la el, cere lapte, ia o guriță-două, se trezeşte şi soru-sa. Îl rog să se culce la loc, iar eu o schimb pe individă că făcuse caca şi o pun din nou în marsupi. Mă doare spatele şi mi-e somn. Aş zace undeva fără niciun copil atârnat de mine. Nicio şansă. Băiatul adoarme la loc, se linişteşte şi individa după ce vreo 10 minute a plâns şi urlat. Termin de aranjat cadourile, deschid calculatorul, plătesc rapid factura la Enel, modific linkurile din articolul publicat pe celălalt blog unde mai scriu, pun nişte poze cu cadourile pe grup, ca să vadă şi oamenii care s-au implicat cum arată situația finală.

Boon. Ora 4. Băiatul doarme. Fata doarme în marsupi. Eu zac pe un scaun. Ce să fac în continuare? Mi-aduc aminte de cartea Ioanei (prințesa urbană), pe care am ridicat-o astăzi. Încep să o citesc. Aduc şi Nutella. Mă îndulcesc pentru că începutul e foarte trist. Îmi dă o lacrimă. Fac câteva poze la nişte pagini şi i le trimit prietenei mele cele mai bune care trece prin ceva asemănător. Până la 5 citesc. Se trezeşte băiatul. Cum o fi reuşit să doarmă atât, nu ştiu. De obicei doarme 1-2 ore maxiiiim. Mai contează?! Ne îmbrățişăm şi răsfățăm şi apoi mâncam nuci. Pun din nou fata în pătuț, în speranța că poate doarme şi în pătuț.

Mă duc în camera cu jucării şi îl chem pe pitic să ne jucăm cu lego. După 5 minute se trezeşte fata. O iau în braţe, încerc să o liniştesc fără să o mai pun în marsupiu. Slabe şanse. O pun în wrap şi o culc şi apoi revin la joacă cu cel mare.

Din momentul ăsta nu mai ţin minte ce am mai făcut. Cert e că am pregătit ceva de mâncare, am întins o maşină de rufe şi am spălat ambii copii, căci omul a ajuns târziu acasă. I-am culcat şi o dată cu ei am căzut şi eu răpusă. Cred că am adormit instant.


Asta se întâmpla acum 2 săptămâni. Am scris articolul chiar în ziua respectivă, dar apoi nu am mai avut timp de nimic. Iar săptămâna asta mi se pare cea mai groaznică de până acum, pentru că celui mare îi mai iese un colţ de măsea şi e foarte indispus pentru că de câteva zile nu mai am timp să am timpul meu cu el deoarece fata în timpul zilei doarme doar în marsupiu (are un reflux afurisit şi dacă nu stă la verticală se trezeşte imediat ce ai pus-o în pat), iar eu am obosit.