Mă uit la ea şi mă minunez cât e de mică şi frumoasă. E calmă, caldă şi senină. Îi place să doarmă în sufletul meu ca să îmi audă bătăile inimii.
Mă uit la el, cuibărit în dreapta mea, cu capul pe pieptul meu, stând cap în cap cu soru-sa care doarme pe mine. O mângâie din când în când sau o ține de mână. Se minunează cât e de mică şi cât e el de mare.
Mă uit la om şi, chiar dacă uneori îmi vine să arunc cu diverse după el prin casă, îmi dau seama că după 9 ani împreună şi doi copii, trăim cea mai faină poveste. O poveste despre noi şi familia noastră minunată, de care avem grijă cum ştim mai bine.
Mă uit la mine şi mă întreb când a trecut timpul... am câteva fire de păr alb, ceva cearcăne de care nu mai scap, câteva riduri şi o inimă mare, plină de iubirea lor. Simt atâta iubire cum nu am simțit niciodată. Şi-n fiecare zi parcă e din ce în mai multă. Şi nu mai contează nici ridurile, nici firele de păr albe, nici nopţile nedormite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu