Să facem lucrurile în tihnă

Astăzi l-am lăsat pe ăsta mic cu bunicul ca să fac diverse. O listă luuuuuuungă de diverse, de la gătit, la mers la analize, cumpărături, lucrat la calculator puțin, niște mailuri, un articol pe blog, etc.. Toate astea în 2-3 ore...

De cum au plecat la plimbare am început să mă agit să fac cât mai multe, cât mai repede, ca să reușesc să tai toate lucrurile de pe listă. Presiunea era din ce în ce mai mare, iar după jumătate de oră simțeam că nu mai am timp și că nu am făcut nimic. Vorbeam la telefon în timp ce găteam, îmi făceam o listă-n cap cu ordinea în care voi face lucrurile după ce termin de gătit, mă agitam. Atunci am zis stop! Nu mă mai grăbesc, fiindcă zilnic simt că sunt contra cronometru. De fiecare dată când las copilul cu bunicul mă simt contra timp, cu toate că omul poate sta cu ăsta mic atât timp cât am eu nevoie. Eu nu și nu, o țin pe a mea și mă agit atât de mult că după 2 ore sunt mai obosită decât sunt după o zi întreagă.

Așa că de data asta am zis să fac lucrurile altfel, adică fără grabă, ca și cum aș fi avut tot timpul din lume. Să vă zic cât de bine a fost? A fost minunat să pot face lucrurile în tihnă! A fost absolut minunat să nu mai pun atâta presiune pe mine și să mă las în voia timpului.

Trăim mereu cu impresia că timpul ne aparține și că îl putem controla. Am timp sau nu am timp sunt o măsură a posesiuni noastre asupra timpului. În fapt, timpul e mereu acolo, continuu, în aceași măsură și cantitate mereu, curgând molcom. Să-l lăsăm să curgă în tihnă și să încercăm să nu ni-l mai însușim cu atâta ardoare...

Imaginea e luată de pe Unsplash, cea mai nouă sursă descoperită de mine pentru poze gratuite. Pozele sunt excepționale, eu una sunt fermecată și aș putea scrie o poveste pentru fiecare poză-n parte. 

Tu, copile, ești fericit?

Îl întreb mereu, chiar dacă nu-mi răspunde cu cuvinte. Are doar zâmbete pentru mine, zâmbete care îmi dau de înțeles că e fericit. Aștept să o spună și cu vocea lui suavă de copil: Da, mami, sunt fericit! Stai fără grijă. Dar, mami, de ce mă întrebi dacă-s fericit? Nu par?

Nici mie nu mi-e clar de ce, puiule. Nu știu de unde-mi vin întrebările astea uneori. De undeva tot vin. Poate din dorința noastră, a părinților, de a avea copii fericiți. Poate și din cauza că nu ne mai dăm seama cum arată fericirea, că o disimulăm prea des sau că o confundăm cu mulțumirea, realizarea financiară sau altele asemenea. Am uitat să fim fericiți, cu toate că avem multiple motive să fim fericiți. Noi, adulții, nu râdem și zâmbim nici a mia parte din cât o face un copil mic zilnic. Avem prea multe gânduri, sarcini, griji, liste, priorități, lucruri importante de rezolvat. În continuu.  Zilnic, Mereu. Fără oprire. Rar ne mai fură câte ceva sau cineva un zâmbet. Uneori și zâmbetul e fals, dar totuși e un zâmbet. 

Oare de ce nu zâmbim mai mult? Că s-a dovedit deja că e benefic, că reduce stresul, că ne crește speranța de viață. 

Să învățăm ceva de la copiii noștri, că ei știu mai bine decât noi ce au de făcut ca să le fie bine. Știu chiar mai bine decât noi, părinții lor, care credem mai mereu că știm mai bine decât ei ce au nevoie. 

Așadar, să zâmbim mai mult. Măcar de dragul lor:)

Eu cu cine votez?

Nu-mi place să scriu despre politică, să mă bag în discuții politice, nu simpatizez nici un membru politic actual. Am studiat marketingul politic prin facultate dintr-o pură pasiune pentru mecanismele de manipulare a maselor și atât. Jocul murdar, intrigile de culise nu mă pasionează. 

Cu toate acestea, am un simţ civic foarte bine dezvoltat şi chiar dacă aş fi vrut să ignor actuala campanie electorală pentru prezidenţiale nu aş fi putut și nici nu aș fi avut cum pentru că întreg oraşul a fost împânzit de bannere electorale. De la geamul mașinii sau live din stradă am putut analiza o parte din bannere. Le-am căutat pe net și le-am pus aici pe cele văzute de mine. 

Aceşti indivizi par a fi avut cea mai bună acoperire prin zonele prin care m-am plimbat. Când m-am apucat să caut bannerele pe net am aflat că în total sunt 14 candidați. Mai știam de Meleșcanu și Kelemen Hunor, de Macovei, m-aș fi gândit că Vadim nu se dă bătut și că Funar nu-l poate lăsa pe Vadim fără o contrapartidă pe măsură, dar până la 14 candidați mai e cale lungă. Deci, cine-s restul? Google zice așa: Ioan Ghișe, Szilagyi Zsolt, Dan Diaconescu, William Branza, Constantin Rotaru.

Așadar, contabilizăm: 2 minoritari maghiari, 2 extremiști naționaliști, senzaționalul Dan, un necunoscut total (cel puțin pentru mine) dl. Rotaru, 3 independenți (Macovei, Ghișe și Meleșcanu), un fost premier (Tăriceanu), actualul premier (Ponta), primarul Iohannis și încă 2 cu nume care te duce cu mintea la mâncare (Udrea și William Brânză).  Acum că am făcut recensământul chiar că mă simt ca-n Caraghiale. Eu cu cine votez?!? Nici unul, dar nici unul, nu are stofă de președinte, pentru că mă uit la ei toți și la fiecare în parte și nu mă reprezintă pe mine și interesele mele nici măcar 10%. Mai mult, la un moment sau altul fiecare a gafat, mai puternic sau nu, mai puțin sau mai mult vizibil, iar unii dintre ei nici măcar nu ar fi trebuit să-și depună candidatura sau să îndrăznească să viseze la titulatura de președinte.

Ideea de a scrie despre bannerele electorale mi-a venit analizând într-o intersecție trei bannere puse unul sub altul care transmiteau următoarele mesaje, fix așa cum mi-au rămas în cap de jos în sus: Ponta Președinte, Johanis Romania lucrului bine făcut, Udrea Președinte Bună. Și m-am gândit că ele scot în evidență ceva foarte important: majoritatea canditaților au proiectat în centrul interesului național propria persoană. Pentru cei care au ales să se identifice cu sloganul X Președinte este foarte important să obțină statutul acesta mult râvnit (un fel de medalie de trecut la palmares), însă pierd din vedere fix esențialul, adică țara noastră, România. Că pentru ea căutăm președinte... este prea mult vorba despre ei și prea puțin vorba despre noi. Și aici mă refer strict la sloganuri, fiindcă la nivelul discursului politic se-ndrugă multe.

Pentru mine sloganul și bannerul alcătuiesc un fel de carte de vizită. Toți au încercat să fie diferiți, să iasă în evidență într-un fel sau altul, să se vândă cum au știut ei sau stafful de campanie mai bine. Să-i băgăm puțin sub microscop, că avem ce analiza.

• Ponta e în trend cu motivele tradiționale, până la urmă ruralul reprezintă grosul alegătorilor lui, însă pentru mine e doar o încercare nereușită de a folosi diferite simboluri care au rezonanță în mentalul nostru colectiv. Sloganul Romnânia merită mai mult e prea vag. La fel de bine mi-aș pune numele meu acolo și aș zice: Eu merit mai mult. sau Victor merită mai mult. Mai mult ce? Mai multă atenție, grijă, preocupare, mai mulți bani, mai multe investiții, mai mulți hoți și corupție? Merită mai mult din ce s-o nimeri sau oi vrea eu când voi ajunge președinte... Totuși o coardă sensibilă a grupului țintă a fost atinsă, deoarece electoratul lui Viorel consideră că merită mai mult. Nici eu nu știu ce și de ce, dar consideră că merită și că li se cuvine. 

• Mai e și ăsta cu Președintele care unește. Aceeași problemă: ce unește, pe cine, în beneficiul cui? Strict din punct de design și grafică, mi se pare  curat și în stilul PSD. 

• Iohannis, liderul opoziției și competitorul direct al lui Ponta, a venit cu un slogan despre România, ceva mai clar: România lucrului bine făcut, fiind deja cunoscut ca primarul lucrului bine făcut în Sibiu. Lege. Nu hoție. Fapte. Nu vorbărie. Mesaj clar, în acord și cu starea generală a populație care s-a săturat de atâââtea vorbe și promisiuni. Mizează foarte mult pe capitalului pozitiv de imagine din Sibiu, daaar joacă o carte foarte riscantă pentru că și Boc era primarul Clujului bine condus și nu prea i s-a potrivit postura de premier. Design curat, albastrul cerului senin e plăcut (sugerează subliminal încrederea), atitudine relaxată, privire pătrunzătoare, stil vestimentar relaxat, adoptat după moda din afară - fără sacou (un fel de Obama cu mânecile suflecate).

• Udrea. Aici am o problemă vizuală cu textele nespațiate corect. E atât de deranjantă lipsa de spațiere între Udrea și Președinte încât lasă impresia că până și alăturarea vizuală nu e potrivită. Deci, din start transmite un mesaj nedorit (pentru mine, cel puţin). Bănuiesc motivul pentru care a ieșit din tipar așa suprapus, dar pentru mine efectul e fix invers. În plus, arată de parcă Udrea e o coroană pusă peste Președinte. Problema numărul doi e cu Bună. Înțeleg că din studiile calitative oamenii au asociat-o spontan cu atributul bună, dar a-l introduce ad literam în sloganul electoral mi se pare o prostie. Deja aud glumele dintre dorei: Mă doare spatele de la cât am săpat astăzi. Ia băă o Udrea că e bună ...pentru sănătate! hă hă hă. Un fel de frecție cu carmol (sau frecție pur și simplu), că aia era bună la orice te durea sau deranja, nu conta dacă mergea sau nu, frecția cu carmol era soluția salvatoare. Așa și Udrea, se vrea soluția salvatoare. Un fel de Dorel bun la toate. Udrea e bună la toate. Și la Educație și la Sănătate și la Președinție. Bonus, promite și unirea cu Basarabia. 

• Râdem, glumim, dar nu e de râs deloc. Serios, chiar nu e de râs. De costumația albă și pozițiile în care a pozat cu greu mă abțin să nu zic nimic. Mă duce fără să vreau cu gândul la școlărița sexy, asistenta bună, profesoara rea. Adică la filme porno, dacă am fost prea subtilă. Și nu, nu-mi place alăturarea de alb pe alb, negru pe alb (ar vrea să transmită corectitudine, transparentă).

• Tăriceanu nu iese deloc în evidență, joacă la sigur, a riscat puțin cu un scris supradimensionat, bolduit și cam atât. Bunăstarea e cam greu de oferit unei populații atât de eterogene și plină de vreri și cerințe, poate cu respectul iese mai ieftin, însă are un trecut puțin cam șifonat (la fel ca și restul de altfel, dar ceilalți măcar nu s-au bătut cu pumnul în piept că-s curați). Apoi, că e el de partea mea, nu știu dacă e de bine sau de rău, nu de alta, dar unii dintre noi să zicem că fură sau că încalcă legea, deci înseamnă că e de partea nelegiuților, dar în același timp e și de partea oamenilor cinstiți. Vizual NU-ul de la finalul numelui lui imi zice că NU e de partea ta. Poate mai multă atenție la jocurile de cuvinte nu ar fi stricat. Bleumarinul încrederii sau culoarea jandarmeriei nu are cum să dea greș. 

•  Am lăsat-o pe Macovei la final, dar nu din cauza zicalei ultimii vor fi cei dintâi ci pentru că am observat că în online a avut un succes răsunător. Mi-a luat vreo 2-3 zile să înțeleg de ce mulți dintre cunoscuții mei și-au schimbat poza de profil de pe Facebook cu acest M. Inițial nu i-am dat atenție, apoi m-am apucat să caut. Și m-am lămurit. Din toată campania asta M-ul ăsta e cel mai creativ și dizăinos logo. Dar eu nu pot să pun ștampila de vot pe ea doar pentru că are un logo frumos. Nope, not me. Însă dacă alegerile ar fi pe Facebook, Macovei ar câștiga sigur. 

•  Dacă M-ul e cuceritor, afișul e cam plictisitor. Seamănă a afiș de bancă sau cum citeam pe undeva, seamănă a afiș de campanie împotriva violenței domestice. Sloganul chiar dacă rimează nu mă convinge. Față de ceilalți independenți e cea mai vizibilă, a mers pe abordări mai puțin folosite la noi, lansându-și campania într-o teresă din Brașov (parcă). De altfel, a ales și modalitățile cele mai ieftine, online-ul fiind infinit mai ieftin decât outdoorul. A generat mult buzz în online și a reușit să se facă vizibilă pentru un target care de obicei nu se lasă așa ușor cucerit. 

Una peste alta, mă aștept ca la alegerile de acum să avem una dintre cele mai mari prezențe la vot, datorită fragmentării dreptei politice (fragmentare voită pentru că era singura modalitate de a mobiliza mai mulți oameni la vot). Estimativ cred că undeva între 5 și 10 % va fi creșterea, ceea ce după calculele dreptei e mai mult decât suficient, mai multe șanse împotriva stângii. Cumva istoria se repetă și ajungem din nou în situația de acum câțiva ani când toată lumea a votat Băsescu ca să nu iasă Geonă sau Iliescu ca să nu iasă Vadim. Aparent nu ne învățăm lecția așa că o să se repete la nesfârșit. 

hi 5 mai există???

Deschid de dimineaţă Google Trends, aşa mai mult din curiozitate, să văd ce mai caută oamenii pe Google. Şi găsesc asta:

   

Ce mă miră pe mine este că hi5 încă mai exista. În rest, nu mă miră că suntem un popor de facebookiști, care se dă pe yooutube și se uită la filme online. Sănătoși să fim!

P.S.

Ah, m-a ros curiozitatea și am intrat pe site-ul hi5. Cum, cum să te loghezi pe hi5 cu contul de facebook????!!! Mi se pare culmea rețelelor de socializare! 

Nu toți oamenii sunt empatici (sau măcar simpatici)

Ieri când am ieşit pe afară am făcut o scurtă vizită pentru cumpărături la Mega Image. Băietului meu îi place fooarte mult să mergem la cumpărături, să care coșul prin magazin, să pună în el diverse produse. E amuzant pentru mine, uneori și pentru alți oameni din magazin. Numai că, nu toți oamenii se extaziază când văd un plod d-ăsta mic, cu părul bălai, încercând să tragă după el un coșuleț gol fix prin locul de lângă bara rotativă pe unde intră de obicei căruțurile metalice de cumpărături. Mai mult, unii se enervează foarte tare. 

O doamnă în vârstă, vizibil preocupată cu gândurile ei, destul de tristă și încruntată, mai că ar fi dat cu căruțul metalic peste copil fiindcă se mișca prea încet. Stăteam și mă uitam la ea, în timp ce îi ziceam copilului să treacă mai repejor că mai sunt și alți oameni care așteaptă să treacă. El s-a mișcat în ritmul lui, chiar mai repede, însă doamna nu a mai avut răbdare și i-a trântit copilului un DĂ-TE O DATĂ MAI ÎNCOLO cu atâta ură cu cât nu aș fi crezut vreodată că o să aud din gura unui om la adresa unui pui de om. Mai mult, chiar mi-a fost frică că o să-l împingă cu căruțul metalic ca să-și facă loc...

Mi-am văzut de treabă și am trecut peste. Na, poate femeia nu are răbdare și se grăbește, are probleme, etc.  

La un moment dat, am luat piticul în brațe și mă chinuiam cu o mână să-l țin pe el și cu cealaltă mână să iau o pungă din rola cu pungi pentru fructe/legume. Coșul bloca un mic coridor prin care o altă doamnă vroia să treacă cu un coș pe roți mai mare. M-a văzut că aveam ambele mâini ocupate, că mai dura fix 1 secundă până aș fi eliberat, însă a simțit nevoia să îmi adreseze un PARDON răstit și o privire urâtă. Asta a simțit ea să îmi spună, supărată fiind că îi blocam calea spre cumpărăturile mult visate pentru 1 secundă!

Sunt un om bun, dar uneori aș vrea ca acești oameni, care nu au dezvoltat mușchiul empatiei, să se reveleze cumva și să-și dea seama că universul nu se învârte numai în jurul lor. E o vorbă: tratează-i pe cei din jur așa cum vrei să fii tratat! Înseamnă că sunt oameni care vor să fie grăbiți, bruscați și agresați verbal, în loc de tratați cu respect, politețe și răbdare. Păcat că nu am cum să-mi dau seama și eu, ca o proastă ce sunt, vorbesc frumos cu toată lumea și mai mult, le mai găsesc și scuze celor care se poartă urât. Hm... E cumva o problemă la mine?! Și nu, nu sunt genul care se așteaptă ca toată lumea să se facă preș în fața mea și să-mi cedeze locul în autobuz sau la casa de marcat sau mai știu eu ce alte beneficii, sub pretextul că am copil. Nici când eram gravidă nu aveam așteptarea asta. Totuși mai multă bunătate și empatie față de oamenii din jurul nostru nu ar strica...

Când lucrurile ies deandoaselea

Nu știu cum reușeșc să scap unele articole din vedere. Am făcut puțină curățenie de toamnă prin drafturi și am găsit unul care nu a apucat să vadă lumina virtuală astă vară, așa cum ar fi trebuit. Îl public acum că mi-e milă să-l pierd.

Marți de dimineață m-am trezit de la 6 cu un avânt și un chef neobișnuit să gătesc. Am făcut meniul în minte, m-am strecurat din pat și am dat năvală în bucătărie. După maxim 5 minute aud niște pași mici, somnoroși și împiedicați. Zic că mi se pare, totuși mă duc să verific. Hm... cineva și-a dat seama că am dispărut din pat! Iau copilul somnoros în brațe, îl duc în pat, mă asigur că doarme și  mă strecor din nou. Nu trec nici 2 minute că vine după mine din nou. Hai că am pus-o. O dată reușesc să mă trezesc devreme și cu chef de gătit și universul complotează împotriva mea!

După vreo juma de oră reușesc să mă eliberez și să mă apuc de gătit.

Curăț, tai, toc legume, fac niște batoane cu cereale și măr și când să mă apuc de ultima chestie pe care vroiam să o mai fac, mă trezesc cu jumătatea semnificativă în bucătărie, care avea poftă să-și gătească ceva pentru micul dejun. La 7.15. Repet, la 7.15 omul doarme de rupe și dacă cineva îndrăznește să-i strice somnul de frumusețe tună și fulgeră! Ne-ncurcăm unul pe altul în bucătărie, până la urmă mă dau bătută și-l las să-și facă de cap, ca altfel ajungem să ne certăm ca chiori degeaba.

Până după-masă lucrurile curg liniștite. Dau să bag copilul la somnul de după-masă, hotărâtă să mă culc și eu cu el, că deh, eram trezită de mult. Mda. Copilul nu vrea să doarmă. Nu are nici cel mai mic chef sau intenție să cadă în brațele somnului. Eu, în schimb, sunt cu ochii în chiloți. Moțăi câteva minute și încerc să mă adun. Până la urmă mă mobilizez și ne îmbrăcăm să ieșim afară. Poate o plimbare cu căruțul va face minuni. Trebuie să doarmă măcar juma de oră.

Ies din scara blocului în jur de 3 fără ceva. O oră mai târziu, după câteva ture prin Herăstrău am un copil adormit. Acum să găsesc o bancă pe care să îmi odihnesc oasele, musai cu vedere la lac. Am și o carte, deci cel puțin o oră o să citesc. Mno, până am ajuns eu la locul cu banca cu vedere la lac au trecut cam 20 de minute. Până am găsit cartea, am băut niște apă și am mâncat un fruct și niște alune, încă vreo 10. Mă apuc să citesc și după vreo 20 de minute, de undeva din spatele meu se aude un sunet foarte dubios, de pasăre care dă să moară. Hait, se va trezi copilul! Mă-ntorc și văd că la vreo 50 de metri în spatele băncii mele era locul în care stau păunii. Perfect! Acum să sperăm că nu mai scot niciun sunet până se trezește copilul. Parcă mi-ar fi citit gândurile și după nici 5 minute au început să facă și mai urât și inevitabilul s-a produs. Mama lor de păuni.

Uite așa mi s-a dus mie tot zenul astăzi!

Astăzi vorbim despre sticle şi borcane!

Eram în parc și-l admiram pe pitic ce frumos bea el singur din sticla de apă plată. Apoi am rămas concentrată pe sticla (din sticlă) din care bea și-mi dădeam seama că are un design foarte reușit. Cei de la Aqua Carpatica m-au cucerit cu sticlele lor pătrate, iar când le-au scos și pe cele din sticlă, m-am îndrăgostit iremediabil. Apa, de fapt orice lichid, are alt gust în sticla de sticlă (d-aia şi toate gospodinele pun sosurile, siropurile în borcane sau sticle de sticlă). La fel de tare m-au cucerit și cei de la Grolsch cu borcanul de bere!

Imaginea e preluată de aici

No, d-aia m-am gândit eu astăzi să scriu despre sticle și borcane. Ce-i drept, e un subiect bun pentru perioada asta. Cine nu are acasă o mamă strângătoare de borcane și sticle pentru bulion, zacuscă, dulceață și alte bunătăți de se prepară toamna? Cine nu are, să-și facă rost sau să-mi dea mie borcanele și sticlele, că a mea mă-nnebunește mereu să nu-i arunc borcanele și sticlele din sticlă! În fiecare toamnă cumpăr câteva baxuri de borcane goale cu capac ca să-mi spăl păcatele.

Râdem, glumim, dar mie chiar îmi plac borcanele și sticlele de toate felurile. Mă uit peste tot după ele. Le-aş strânge pe toate şi le-aş da tot felul de întrebuinţări. Şi cum ma-m plimbat eu pe net după sticle şi borcane am dat peste site-ul ăsta. Am dat peste raiul borcanelor şi sticlelor!!! M-au cucerit definitiv borcanele sub 320 ml! Love them alllll!!!! Le-am pus gând rău și-mi voi da o comandă ca mi se par super potrvite pentru ținut condimente în ele. Deja mă văd lipind etichete și scriind pe ele ce condimente misterioase conțin.

În plus, îmi plac tare mult şi proiectele DIY din sticle, cum ar fi cele pe care le-am pus mai jos, găsite toate pe Pininterest de-a lungul timpului:

Deci, da, sunt nebună...după sticle și borcane! Sper că mai sunt și alții ca mine, cu pasiuni d-astea ciudate, nu?