No, cât am fost însărcinată cu primul copil, m-am simțit excelent (excepție făcând câteva amețeli, un pic de greață și problemele generate de deficitul de factor V Leiden). Din punct de vedere alimentar, până când am intrat în prenatal nu am avut cine știe ce pofte. Da, aș fi mâncat muștar cu orice, ceea ce am și făcut, pentru că efectiv nu mă puteam abține. Când am început să stau acasă, m-am apucat de gătit. Și nu orice, ci dulciuri, fiindcă aveam pofte...multe pofte care implicau cantități incomensurabile de zahăr, care acum mi se par inimaginabile. De la poftele astea, mi-am tras vreo 6 kg în plus, fix în ultimele 2 luni de sarcină. Scurt și rapid. Înainte de sarcină eram ferm convinsă că mai mult de 12 kg nu iau, și așa, 12 kg mi se păreau enorm. Eu aveam în cap să fiu gravida aia din carte care ia 9 kg în toată sarcina. Yup, didn't happened. Am luat nici mai mult, nici mai puțin de 16 kg.
Acum, sunt din nou gravidă! Yupppy! Dar sarcina asta este atât de diferită de prima... ca încă am dificultăți de acomodare cu toate stările de rău, de diferite intensități și tipuri. Am început cu o sete nemărginită și o somnolență ieșită din comun. Așa m-am mobilizat și m-am dus la doctor, după ce testul de sarcină ieșișe negativ (a doua linie se vedea foarte slab, ai fi zis că ți se pare că e acolo pentru că ți-o dorești prea tare). Mi-era atât de sete încât și dacă beam un butoi de apă nu s-ar fi ostoit. Mbon, după analizele de sânge, ne-am dumirit că-s puțin însărcinată. Am început tratamentul (care include, printre altele, și progesteron sub forma sintetica, adică Duphaston) și m-am lăsat purtată de această nouă experiență.
După ce am primit confirmarea oficială și am făcut și ecografie (6 săptămâni de sarcină), au început grețurile și scârbele:)))) Scârbă de aproape orice, de multe alimente care înainte îmi plăceau. Nu mă omor după carne, mănânc rar, dar acum nu pot să o văd în fața ochilor, cu toate că, paradoxal aș mânca jambon și mușchi de porc până aș crăpa. Sau pofta de cârnați sau coaste de porc la cuptor. Pe bunee??! De unde vin aceste pofte?
Am tot vorbit cu prietena mea cea mai bună și ne-am făcut scenarii: băi o fi de la progesteron sau poate de la fluctuațiile astea hormonale sau pur și simplu e o chestie culturală, norma socială a dat peste mine: gravidele trebuie să aibă pofte și cum rămân însărcinate în capul lor se ridică o barieră și își fac toate poftele, mai ales alea nesănătoase pe care încearcau până mai alaltăieri să le țină sub control. Am întors-o noi pe toate părțile, până când asnoapte am zis, i-a să încep să mă documentez.
Teoria mea cu hormonii, a picat prima, fiindcă nu prea există dovezi care să ateste că există o legătură sigură între fluctuațiile hormonale și poftele din sarcină:
Ceea ce mi se pare de-a dreptul extraordinar este ipoteza conform căreia (cea bolduită și subliniată) mirosul și gustul se accentuează în sarcină pentru a permite mamei să depisteze potențialele alimente nesănătoase. Chiar dacă pare logic, mi se pare de-a dreptul genial.
O altă explicație, pe care mai multe mame și femei însărcinate mi-au servit-o, este aceea conform căreia poftele sunt de fapt modalitatea prin care corpul ne atenționează că există anumite deficite nutriționale. Dar cum explicăm noi poftele de chestii nesănătoase, a?
Pornind de la această ultimă ipoteză, oamenii ăştia de au scris articolul propun un model explicativ al poftelor în general, şi al poftelor în sarcină în particular. Pe scurt ei zic că poftele apar din îndoiala sau starea de tensiune dintre tendințele de apropiere si evitare față de mâncărurile savuroase. Adică lupta dintre a te răsfăța sau efortul de a abține. Eu i-aș zice chiar război, nu luptă. Cu cât luptăm mai tare să evităm, cu atât crește pofta. E bine că nu toată lumea cedează și mulți reușesc să câștige bătăliile zilnice, cu toate că uneori mai și pierd. Însă, cercetătorii mai spun că există anumite contexte determinate cultural (perioada premenstruala și sarcina) în care norma poate fi încălcată, astfel că poftele ajung să fie satisfăcute.
Teoria e foarte interesantă pentru că văd sarcina și perioada pre-menstruală sunt văzute ca un catalizator sau factor permisiv, și nu ca o cauză, cum sunt considerate în multe teorii.
Dacă aveți timp și chef, puteți citi întreg articolul aici. E destul de lung și pe alocuri devine plictisitor, dar e foarte dens și conține multă informație utilă.
În loc de încheiere, fac o notă. Am zis mai sus că în primele 2 luni am poftit la dulciuri foarte mult. Mai mult mi-era foarte rău (orice aș fi mâncat), dar dulciuri nu aș fi refuzat. Cu cât mai dulce, cu atât mai bun. Mâncam și mi se făcea rău, nu vomitam, doar aveam o stare de greață constantă, indiferent ce mâncam. Beam limonadă cu ghimbir până la refuz. Pe la 10 săptămâni m-am prins că mi-e rău doar în zilele în care mâncam dulciuri. Am făcut un experiement și am scos orice formă de zahăr, până și mierea. Și din momentul ală m-am simțit excelent. Cum mănânc chestii cu zahăr mi se face rău. Deci, până la urmă nu toate poftele sunt bune. Poftele mele m-au învățat să-mi ascult și mai bine corpul și să citesc cu mai mare atenție semnalele pe care mi le transmite. Deci, când vă e rău încercați să scoateți alternativ diverse alimente ca să vedeți care sunt cele care vă fac rău. Puteți rămâne surprinși de-a dreptul și cine știe, chiar puteți scăpa de greață, rău sau alte disconforturi digestive.
Am tot vorbit cu prietena mea cea mai bună și ne-am făcut scenarii: băi o fi de la progesteron sau poate de la fluctuațiile astea hormonale sau pur și simplu e o chestie culturală, norma socială a dat peste mine: gravidele trebuie să aibă pofte și cum rămân însărcinate în capul lor se ridică o barieră și își fac toate poftele, mai ales alea nesănătoase pe care încearcau până mai alaltăieri să le țină sub control. Am întors-o noi pe toate părțile, până când asnoapte am zis, i-a să încep să mă documentez.
Teoria mea cu hormonii, a picat prima, fiindcă nu prea există dovezi care să ateste că există o legătură sigură între fluctuațiile hormonale și poftele din sarcină:
There is a lack of literature examining direct links between fluctuations in hormones and craving frequency and intensity in pregnancy; however, hormones have been implicated in prenatal craving etiology in more indirect ways. Pregnancy significantly alters sensory perception, possibly due to changes in secretion of hormones (Kuga et al., 2002; Nordin et al., 2004). When consuming plant products we ingest so-called “secondary compounds” that serve to fend off the plants’ biotic enemies and, coincidentally, give them their distinctive and flavorful aroma. In small quantities these secondary compounds have little adverse – and potentially even beneficial – effects; however, consumed in large quantities they can be allergens, mutagens, carcinogens, teratogens, and abortifacients. Expectant mothers and fetuses may be especially susceptible to these harmful effects and it has been speculated that an increase in taste and olfactory sensitivity may serve to discourage consumption of potentially toxic foods in pregnancy (Nordin et al., 2004), and could also be responsible for changing food preferences and patterns of consumption.
Ceea ce mi se pare de-a dreptul extraordinar este ipoteza conform căreia (cea bolduită și subliniată) mirosul și gustul se accentuează în sarcină pentru a permite mamei să depisteze potențialele alimente nesănătoase. Chiar dacă pare logic, mi se pare de-a dreptul genial.
O altă explicație, pe care mai multe mame și femei însărcinate mi-au servit-o, este aceea conform căreia poftele sunt de fapt modalitatea prin care corpul ne atenționează că există anumite deficite nutriționale. Dar cum explicăm noi poftele de chestii nesănătoase, a?
Deci, cam pică și teoria asta, mai ales că nu sunt dovezi care să arate o legătură semnificativă între pofte și calitatea dietei din sarcină și surprinzător, anumite alimente considerate ca fiind benefice în sarcină (cum ar fi carnea și mâncărurile super proteinice) sunt de cele mai multe ori cauza principala a grețurilor (eu una nu am putut suporta mirosul de carne în primul trimestru și mi-era scârbă doar când pronunțai cuvântul carne).It has been speculated that food cravings serve to prevent or alleviate nutritional deficits (or, perhaps, simply encourage the expectant mother to consume foods that provide added energy). This “nutritional deficits” hypothesis, which views craving as a mechanism to ensure adequate and balanced nutrition in pregnancy (Tierson et al., 1985), would predict that pregnant women primarily report urges for foods high in levels of micronutrients that are lacking and/or of particular importance during gestation. Such foods include dark leafy greens, which contain high levels of B vitamins, iron, magnesium and vitamin A, legumes, such as beans and lentils, which are a good source of folate, iron, and magnesium, as well as whole unrefined grains, which contain B vitamins and magnesium (Kaiser et al., 2002). Additionally, because the nutritional needs of the fetus increase as development progresses, the intensity of cravings should follow the same rising trajectory (Tierson et al., 1985).A majority of studies found sweets, high-fat foods, and fast foods to be the predominately craved substances during pregnancy (Flaxman and Sherman, 2000; Fessler, 2002; Kaiser et al., 2002). Data from our pilot study of online posts about cravings in pregnancy suggests that while some women crave potentially beneficial proteins, fruits, or vegetables, many of the most commonly reported cravings are for high-calorie, sugary, and fatty foods (see Table Table1
1). This data is largely consistent with previous studies examining cravings in a college population that found cravings for nutrient dense foods, such as fruits and vegetables, to be rarely reported (Weingarten and Elston, 1991). Thus, as is the case with perimenstrual chocolate craving, the foods typically desired by expectant women are unlikely to be the best source of nutrients needed in pregnancy.
Taken together, findings therefore do not support a nutritional deficits hypothesis for food cravings in pregnancy. Similarly, food cravings are unlikely to be due to a need for a general increase in caloric intake since they tend to emerge in the first half of gestation, long before a majority of fetal growth (and thus fetal demand for nutrients) takes place (King, 2000).Ipoteza 3 am descoperit-o citind articolul și nu m-am gândit la ea până acum și anume: poftele sunt cauzate de ingredientele farmacologice active din mâncare. Pun mai jos întreg paragraful ca să fie mai clar la ce se referă:
Potentially pharmacologically active ingredients in chocolate have been implicated in perimenstrual craving etiology due to their hypothesized reinforcing effects or ability to alleviate physical – and perhaps psychological – symptoms associated with menstruation, such as fatigue, irritability, bloating, or cramps (Bruinsma and Taren, 1999). The methylxanthines, a group of compounds with potentially energizing effects, are one example of a hypothesized active ingredient in chocolate (Rogers and Smit, 2000; Smit et al., 2004). However, methylxanthines are not present in large enough quantities in a normal serving size of chocolate to have a noticeable effect on anyone but the most sensitive individuals (Mumford et al., 1994;Hormes, 2014): a 60 g serving of milk chocolate contains only around 12 mg of caffeine, which is far less than the amount found in a serving of coffee, and substantially below the reliable placebo-discriminable dose (Shivley and Tarka, 1984; Michener and Rozin, 1994; Mumford et al., 1994). Other potentially active ingredients are present in even smaller quantities in the amount of chocolate typically consumed in one sitting, making it highly unlikely that their effects would be causally involved in the emergence of cravings (Rogers and Smit, 2000). The study that perhaps most compellingly demonstrates that pharmacologically active ingredients do not play a key role in the satisfaction of cravings for chocolate (during the perimenstrum or otherwise) found that white chocolate (which contains none of the pharmacologically active ingredients of milk or dark chocolate, with the possible exception of the fat-soluble cannabinoid anandamide) is far more effective at alleviating cravings than capsulated cocoa powder, which contains all of the pharmacologically active ingredients of milk and dark chocolate, but in isolation of its oro-sensory properties (Michener and Rozin, 1994).Ipoteza numărul 4, speculată de prietena mea: poftele sunt condiționate social și cultural.
Culture has long been known to be a powerful determinant of eating behaviors and our proposed model of craving etiology hypothesizes a key role of cultural norms in the emergence of food cravings (Figure Figure11Figure11). In the absence of strong evidence in favor of physiological and biochemical causes of perimenstrual chocolate craving, studies have consistently identified significant differences in the overall prevalence, types, and gender ratio of food cravings across various cultures. For example, while chocolate is by far the most commonly craved food in the U.S., hardly anyone in Egypt endorses strong urges for chocolate or general sweet cravings (Parker et al., 2003). Rice is the most widely craved food among women in Japan (Komatsu, 2008), a finding that highlights the strong influence of culture and culinary tradition on food-related preferences. As noted previously, American women are about twice as likely as U.S. men to crave chocolate (91 versus 59%), but men and women in Spain are almost equally likely to report strong urges for chocolate (90 and 78%, respectively; Osman and Sobal, 2006). The word “craving” does not translate into most languages outside of English, suggesting that the construct may be less important or altogether unknown in other cultures (Hormes and Rozin, 2010). Taken together these findings support the view that culture plays a central role in the emergence of perimenstrual chocolate craving and highlight the importance of studying the role of contextual and psychosocial factors in the etiology of cravings in other domains.
Conflicting attitudes toward foods like chocolate that are perceived to be simultaneously appealing and “forbidden” have recently been hypothesized to be associated with a greater likelihood of craving (Cartwright and Stritzke, 2008; Hormes and Rozin, 2011). Ambivalent feelings toward chocolate and similar foods are likely to be especially common in U.S. women who are exposed to a culture that promotes largely unrealistic ideals of female beauty (Thompson and Stice, 2001), while at the same time providing easy access to large quantities of highly palatable and calorically dense foods in what has been termed an “obesogenic” environment (Swinburn et al., 1999). Evidence suggests that efforts to avoid foods that cause these conflicting feelings may have the paradoxical effect of increasing the likelihood of craving. The result is a sort of “vicious cycle” of alternating restraint and overconsumption or binge eating. Multiple studies have demonstrated that dieting to lose weight and restricting intake of well-liked foods are associated with an increase in the salience of (internal and external) cues related to that food and, as a result, in the frequency of cravings (Placanica et al., 2002; Hill, 2007; Smeets et al., 2009; Kemps and Tiggemann, 2009; Hollitt et al., 2010; Durkin et al., 2012; Massey and Hill, 2012). A recent study found that U.S. women who experience cyclical increases in chocolate craving report significantly greater levels of dietary restraint, less flexible control over food intake, more guilt when consuming chocolate, and higher body mass indices (Hormes and Timko, 2011), supporting the notion that eating-related pathology may play a causal role in craving etiology.
Prenatal cravings thus seem to exist outside the U.S. and prevalence appears fairly stable across the different countries surveyed to date. However, data also suggest that there are culture-specific differences in reported types, perceived meaning, and psychosocial correlates of cravings in pregnancy. An early study found that pregnant Indo-Ceylon women experience nausea, vomiting, and aversions associated with foods reflective of their traditional role as a wife and mother (e.g., time and effort spent preparing traditional foods like rice, everyday curries, tortillas from millet, and jiggery; Obeyesekere, 1963). Cravings reported by these women were categorized as childhood foods (e.g., sweets), foods expressing hostility, rare or expensive foods, festival foods, sour foods, male or phallic foods, and idiosyncratic foods (i.e., those that have personal significant meaning to the individual; Obeyesekere, 1963). Pregnant women in Nigeria proclaimed that their most craved foods (fruits, vegetables, and cereals) provide nutritional benefits, justifying their consumption with the belief that they are a good source of body building nutrients, serve as a mild laxative, and are easy to prepare (Olusanya and Ogundipe, 2009). The most common cravings reported by a sample of 545 Tanzanian pregnant women (i.e., reported by more than 25% of cravers) were meat and fish, vegetables, fruits, and grains (Patil, 2012). Provision of craved foods to pregnant women by their husband and his family is considered an expression of social support in rural Tanzania (Patil, 2012). In Indo-Ceylon cultures, the dolacannot be satisfied until the substance is consumed, and if it is not satisfied the woman is said to endure significant anxiety and stress until the compulsion is relieved (Obeyesekere, 1963). These data provide preliminary support in favor of a role of cultural associations in the types of food cravings in pregnancy, though more work is needed to systematically compare and contrast the nature, prevalence, and significance of food cravings in pregnancy across diverse cultures.
Pornind de la această ultimă ipoteză, oamenii ăştia de au scris articolul propun un model explicativ al poftelor în general, şi al poftelor în sarcină în particular. Pe scurt ei zic că poftele apar din îndoiala sau starea de tensiune dintre tendințele de apropiere si evitare față de mâncărurile savuroase. Adică lupta dintre a te răsfăța sau efortul de a abține. Eu i-aș zice chiar război, nu luptă. Cu cât luptăm mai tare să evităm, cu atât crește pofta. E bine că nu toată lumea cedează și mulți reușesc să câștige bătăliile zilnice, cu toate că uneori mai și pierd. Însă, cercetătorii mai spun că există anumite contexte determinate cultural (perioada premenstruala și sarcina) în care norma poate fi încălcată, astfel că poftele ajung să fie satisfăcute.
Teoria e foarte interesantă pentru că văd sarcina și perioada pre-menstruală sunt văzute ca un catalizator sau factor permisiv, și nu ca o cauză, cum sunt considerate în multe teorii.
The model postulates that craving results from ambivalence or a tension between approach (i.e., the desire to indulge) and avoidance (i.e., efforts to restrict consumption) tendencies toward highly palatable foods. It is assumed that most individuals – and U.S. women in particular – seek to resolve this ambivalence in favor of abstinence, thereby de facto increasing the likelihood that they will crave the avoided food due to an enhanced salience of relevant cues. The model furthermore proposes that certain culturally defined cues signal occasional permission to break restraint, resulting in episodic consumption (and, potentially, overconsumption) of craved foods. It is hypothesized that in the U.S., both the perimenstrum (“PMS”) and pregnancy act as such culturally sanctioned disinhibitors, resulting in the characteristic patterns of increased craving frequency and intensity (and, as a result, consumption) specifically at these times. In other words, contrary to previous models of craving etiology, our model does not consider the perimenstrum and pregnancy a direct cause of cravings, but instead views them as a catalyst or permissive factor, allowing women to acknowledge and give in to otherwise unacceptable desires for highly palatable foods.
Dacă aveți timp și chef, puteți citi întreg articolul aici. E destul de lung și pe alocuri devine plictisitor, dar e foarte dens și conține multă informație utilă.
În loc de încheiere, fac o notă. Am zis mai sus că în primele 2 luni am poftit la dulciuri foarte mult. Mai mult mi-era foarte rău (orice aș fi mâncat), dar dulciuri nu aș fi refuzat. Cu cât mai dulce, cu atât mai bun. Mâncam și mi se făcea rău, nu vomitam, doar aveam o stare de greață constantă, indiferent ce mâncam. Beam limonadă cu ghimbir până la refuz. Pe la 10 săptămâni m-am prins că mi-e rău doar în zilele în care mâncam dulciuri. Am făcut un experiement și am scos orice formă de zahăr, până și mierea. Și din momentul ală m-am simțit excelent. Cum mănânc chestii cu zahăr mi se face rău. Deci, până la urmă nu toate poftele sunt bune. Poftele mele m-au învățat să-mi ascult și mai bine corpul și să citesc cu mai mare atenție semnalele pe care mi le transmite. Deci, când vă e rău încercați să scoateți alternativ diverse alimente ca să vedeți care sunt cele care vă fac rău. Puteți rămâne surprinși de-a dreptul și cine știe, chiar puteți scăpa de greață, rău sau alte disconforturi digestive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu