Azi am avut o zi mai proastă și am ieșit foarte târziu pe afară, așa că am decis să stăm în părculețul din spatele blocului. La nici 5 minute după ce ne-am ocupat amândoi locurile în leagăn a apărut o doamnă în vârstă, cu chef de conversație. Am așa un chef de cucoanele astea, nu știu cum mă găsesc tocmai pe mine, fix când sunt în cea mai ciufută dispoziție (cineva care mă știe bine ar zice că-s ciufută tot timpul, dar asta e altă poveste:D).
Fără să o bage cineva în seamă, nici măcar cu fața către ea nu stăteam, ni se adrează:
- Mi-a recomandat vânzătoarea de la Tip Top un pateu d-ăsta cu caise. E așa bun și e numai 1 leu. Ar trebui să luați și dvs. să îi dați copilului că e dulce și bun. Ia uite cum se uită la mine când mânânc. Ți-e poftă puiule?
Prima mea reacție, logic, a fost să ignor. M-am gândit totuși să îi răspund cucoanei că nu îi dau dulciuri din comerț că e prea mic. De obicei e suficient. Uneori se mai găsește câte cineva să îmi țină predică ca vezi tu mamă, îl ferești, dar până când? Că apoi întră în colectivitate, apoi nu e păcat să nu guste și el, îl privezi de așa bunătăți. Eh, cucoana asta era ca vrăjitoarea din Hansel și Gretel. Dulce și mieroasă și insistentă.
- Dar de ce să nu îi dați? Ia uitați că poftește, se tot uita la mine cum mănânc. Imi dați voie să îi dau?
- Nu, doamnă. V-am zis că nu îi dau dulciuri, nu mai insitați, vă rog.
- Dar poftește, i-o fi foame?!
- E ora prânzului, nu îi dau dulciuri înainte de masa. Vă rog nu mai insistați.
Dacă vede că nebuna nu poate fi înduplecată, îi zice copilului:
- Mami nu mă lasă să îți dau.
Mai stă puțin pe banca din spatele nostru, mai foșnește puțin ambalajul pateului ca să fie sigură că ăsta mic se mai întoarce către ea o dată.
- Ia uite, vine vremea aia rea, trebuie să mergem acasă.
Mai stă câteva minute și iar se adresează copilului.
- De ce te uiți la mine, vrei să vorbesc cu tine?
Liniște. Săracul copil habar nu are ce-l întreabă.
Se ridică și o ia cătinel spre una din ieșirile parcului, însă mai face o oprire în fața noastră la leagăn.
- Stați în zonă?
- Dar de ce vreți să știți?
- Păi vine vremea rea, cu vânt și ploaie și dacă stați departe ar trebui să o luați spre casă.
- Până acum nu a murit nimeni că a fost plouat. Nu vă faceți griji pentru noi că vom fi bine.
- (către copil) Eu plec. Mai vii și mâine în parc? Ca eu vin si maine. Acum plec că vine vremea rea.
O să vină vremuri rele dacă o să tot continuăm să ne băgăm în ciorba altora și să dam sfaturi pe care nu le cere nimeni.
Da, call me a biatch, dar așa mi s-a luat să mi se spună ce să fac, cum să-mi hrănesc copilul, cum să-l cresc, cum să-l educ. Primesc sfaturi și recomandări constant, fără să le fi cerut. Eu nu mă apuc pe stradă să le spun oamenilor ce să facă. Unii țipă la mine, alții mă ceartă, foarte puțini vorbesc frumos și politicos ca doamna de mai sus, însă niciunul nu înțelege că nu e treaba lui cum aleg să îmi cresc copilul. Oi părea eu tânără, poate arăt pierdută în spațiu, dar deja mi s-a umplut paharul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu