Acum ceva vreme am cumpărat o oliţă. E cam devreme ce-i drept, ăsta mic nici nu a făcut un an juma' dar m-am gândit că e bine să fie în peisaj, să se obijnuiască cu ea. Buun. Imediat ce am cumpărat-o am dezbracat copilu' şi l-am pus pe oliţă. Zâmbete largi, hlizeli, fericire maximă. Oliţa e ca un scăunel, lucru care l-a încântat maxim pentru vreo 3 minute. Apoi a plecat în puţa goală la treburi-care-nu-suportă-amânare. Mno, acum nu mă aşteptam să şi facă ceva în ea din prima aşa că nu m-am agitat prea tare. Am încercat să-l pun zilnic măcar o dată pe oliţă în diferite momente ale zilei. Aceleaşi hlizeli, chicoteli, asezări, ridicări de pe oliţă. Invariabil, oliţa sfârşea prin a fi aruncată în cadă (în perioada asta cam tot ce prinde şi-l încântă peste măsură sfârşeşte aruncat în cadă sau în wc).
Vreo săptămână, chiar două, am ignorat oliţa. Îl lăsam dezbrăcat prin casă cam 30-50 minute, o dată dimineaţa după ce făcea caca şi ştiam că nu o să avem parte de surprize şi încă o repriză seara înainte şi după baie. Aproape 2 ore de ventilaţie, fără scutec. Zilele astea am început să-l pun din nou pe oliţă. M-am tot chinuit să fiu atentă la semnalele pe care le emite înainte să facă caca sau pipi (aici găsiţi mai multe articole despre elimination communication). La pipi am identificat de când era mai mic un zgomot aparte pe care îl face fix cu 5 secunde înainte să facă pipi, însă eu nu mă mişc atât de repede şi până ajung cu oliţa la el deja se bălăceşte cu ambele mâini în pipi. La caca e mai simplu, că face dimineaţa. Cu toate aceste semnale emise tot nu reuşesc să fiu pe fază, aşa că săptămâna care a trecut am avut parte de mai multe accidente. Partea amuzantă e că după ce m-a văzut de atâtea ori ştergând după el, azi după ce a făcut un pipi pe gresia din bucătărie s-a înfipt în primul prosop pe care l-a zărit şi s-a apucat să şteargă. Eu mă amuzam teribil, el se uita la mine dubios, ceva de genul: fac ceva greşit? că tu mereu ştergi după ce fac pipi!
Dacă cu pipi îi place să se joace, când vine vorba de caca, lucrurile se schimbă (Slavă Domnului!). M-a luat prin surprindere şi a făcut un caca prin casă şi şi-a băgat o mână în el şi să vezi atunci plânsete, ţipete. Mie una îmi sărise inima din piept când l-am auzit plângând (nu eram în aceeaşi cameră). Îşi ţinea mâna murdară ridicată ca statuia libertăţii, însă eu eram ferm convinsă că a căzut şi s-a lovit. M-am apucat repede să-l inspectez, dar mi-a luat ceva până am descoperit mâna cea murdară. Şi-a revenit când l-am spălat, nu-i venea să creadă că chestia aia lipicioasă şi urât mirositoare a dispărut după mâna lui. Ce uşurare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu