Contemplări

În momente de melancolie care mă mai lovesc (îndeosebi când plouă) mă apuc să recitesc diverse cărţi care și-au lăsat amprenta asupra mea. De data aceasta, am răsfoit Îndemn la simplitate de Ernest Bernea. Revin mereu cu drag la această carte pentru că este atât de densă, complexă şi simplă în acelaşi timp.  Astă seară am ajuns la însemnarea intitulată Sensul vieţii noastre, care culmea este fix ultima prelegere din carte.

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa noastră şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute, legate de existenţa noastră aci. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le ştim culege, ne încântă fiinţa, învingem urâtul şi poverile.

Iată, zorile se arată, cântecul luminii şi al păsărilor începe, apele aleargă scânteind, musteşte viaţa în tot locul. Omul bun munceşte şi se roagă. Cine a văzut un răsărit de soare în Piatra Craiului, vrea să trăiască; descoperă sensul vieţii. Doamne, şi când se lasă noaptea, noaptea de basm a lui August; cântă tainele prin frunziş şi plânge luna o dragoste neîmpărtăşită. Câtă frumuseţe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă... Cum să nu merite viaţa s-o trăieşti, cum să n-aibă sens, dacă există florile? Iată rodul câmpului şi al pomilor, iată copiii. Câte făpturi atâtea minuni, atâtea îndemnuri. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri, nu găseşte sens vieţii, nici nu merită s-o trăiască.

Este în puterea noastră de a descoperi viaţa şi sensul ei. Este în puterea noastră de a alege. Este în puterea noastră de a împodobi sufletul şi a ne bucura. De ce atunci să dezertăm? Să luptăm şi să fim sinceri: vălul urât dispare şi bucuriile mari nasc. Viaţa merită trăită pentru că are bucurii, are lumină. Cu o condiţie însă: să nu o trăim periferic; să o trăim în adâncime, în esenţă.

Viaţa nu este ceva abstract, produs al minţii noastre; ea este ceva concret, este o realitate. Viaţa există în cosmos. Viaţa este tendinţă, este creaţie, este armonie. Viaţa este schimbare şi totuşi permanenţă. Raţiunea nu poate să o cuprindă; nu poate pentru că ea este în viaţă. Raţiunea fragmentează, distruge viaţa. Viaţa cuprinde raţiunea. Sfera vieţii e mai mare decât a raţiunii. Când spunem viaţă, afirmăm toate elementele şi însuşirile existenţei adică: realitate, echilibru şi armonie, raţiune, libertate şi creaţie.

Fiinţa noastră trebuie să se aplece asupra vieţii. Aşa se împlineşte. Pentru a trăi şi cuprinde înţelesul a tot ce este, trebuie să avem simţul şi sensul vieţii. Aci stă o taină a lumii: ce este viu străjuieşte existenţa, fiindcă şi ceea ce credem că e mort de cele mai multe ori este tot viu. Viaţa este taină nepătrunsă. De aceea ea nu se analizează, nu se exprimă în vorbe, ci se trăieşte pur şi simplu.

Acela care trăieşte cu adevărat ştie ce este viaţa. Să învăţăm a cunoaşte. Cunoaştere înseamnă cuprinderea întregului deodată, înseamnă experienţa nemijlocită.  A cunoaşte înseamnă a fi în viaţă în înţeles metafizic, nu biologic. Viaţa este o continuitate, val infinit. De aceea, numai acela o poate cunoaşte care îi simte întregul. Adevăratul om este o fiinţă cosmică; experienţa lui trebuie să aibă această dimensiune. Tendinţa omului este de a se regăsi, adică de a se situa just şi a se întregi. Aceasta înseamnă năzuinţa spre desăvârşire.

Viaţa omului are un sens propriu. Viaţa este prisos, este întrecere în sine. Viaţa înseamnă sforţare peste ceea ce este dat, peste actual; omul amplifică prezentul pentru un alt prezent viitor.

[...]

Viaţa noastră cuprinde urâtul, imperfectul, dar sensul ei este de a ucide aceste stări, nu de a le cultiva, de a le depăşi către stări şi farmec superioare, până ce ajunge în împărăţia frumuseţii. Prezenţa urâtului şi a infirmului în viaţa noastră este durere, este plâns. Prezenţa aceasta nu este fatală vieţii, în sensul că nu o învinge, nu o reduce la moarte, ci, dimpotrivă, o îndeamnă către cucerirea adevărului, a frumuseţii pure.

 [...] 

Mai jos o reclamă faină despre viaţă şi dragoste. Eu aş zice că are oarece tangenţă cu pasajele de mai sus ale lui Bernea.