duminică, 14 septembrie 2014

Cum merge treaba cu garderoba?

Păi nu merge. Stăm pe loc!

Am triat de două ori și încă nu am apucat să duc hainele alea nicăieri. Ba nu am avut lift, ba nu am avut timp. Pretexte. Multe pretexte. Dar, mâine mai triez încă o dată ce am păstrat pentru că am observat că am păstrat câteva chestii din pur atașament emoțional. Și apoi am două variante: să sun la Crucea Roșie și la centrul social OMNIS din sectorul 4 care deține un fel de magazin caritabil (mai multe detalii aici). Pâna la sfârșitul săptămânii vreau să scap de ele.

Am observat pe propria-mi piele cât este de greu să tot hoinărești prin diverse magazine și să te abți să pleci cu mâna goală dacă nu găsești ce cauți. E greu spre imposibil uneori. Simți că nu poți să ieși așa din magazin fără ceva. Până și vânzătoarele se uită dubios la tine. Sau mi se pare mie. No, până acum am reușit să mă abțin de la cumpărături inutile. M-am întrebat de 2 ori înainte dacă chiar am nevoie de piese respectivă, dacă se potrivește cu hainele pe care le am și cu stilul și dacă-și merită banii. 

O altă problemă cu care mă confrunt de când am început să-mi revizuiesc garderoba este cea a stabilirii lucrurilor necesare. Și aici mă refer la lista cu lucruri cu adevărat necesare. Mă tot gândesc la lista asta de atunci. Tot tai și adaug pe listă diverse.

Lista de lucruri esențiale:
- o curea din piele
- o pereche de balerini (cu toate că mai am două perechi într-o stare foarte bună doar că sunt din piele întoarsă și parcă nu merg de toamnă) sau o pereche de pantofi comodă
- o pereche de adidași, însă nu știu dacă e musai 
- o geacă de toamnă
- 2-3 bluze cu mânecă trei sferturi
- 1-2 sutiene colorate
- o eșarfă
- o pulover oversized gros gri sau o culoare uni (că mai am unul bej cu motive azteci, de-i zic eu pulovarul pătură)

Imaginea e de aici
sau ăsta

Imaginea e de aici

Cât m-am mai gândit la listă mi-am tras și un logo ca să nu-mi ies din mână!


Hai să vedem ce-mi iese. Oricum e mai greu decât m-am așteptat inițial și tentația să te abați de la plan e așa mare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu