Acum ceva timp am citit acest articol. Mi s-a părut fenomenal că fix cu o seară sau două înainte luasem parte la nişte discuţii despre creşterea copilului şi ajunsesem eu la concluzia că mamele sunt o specie aparte de oameni, gata să sară la beregata oricui nu le validează modelul de parenting. Îi dai mâncarea bucăţele la vârsta asta???? Vezi că o se-nnece copilul! Cum, nu i-ai introdus toate alimentele până acum? Copilul meu mănâncă de toate, i-am dat şi cârnaţi că a poftit şi aşa i-au plăcut. Auzi, da' nu ţi-e frică că dacă-l ţii atâta în marsupiu nu o să mai vrea decât acolo? Da' de ce-l culci aşa devreme? Cum adică, la vârsta asta încă mai alăptezi? Nu ai născut natural? Şi lista e foarte lungă, mai ales dacă le adaug şi pe cele de le-am auzit acum la a doua sarcină, mai ales referitoare la faptul că încă alăptez (nu s-a stricat laptele, mai ai lapte, ce o să te faci cu doi sugaci, o să-i alăptezi pe amândoi?).
În momentul în care încerci să explici politicos şi rezonabil alegerea ta (cu toate că nu eşti dator nimănui să dai explicaţii) apare valul de explicaţii de ce în cazul lor nu s-a putut (iarăşi, nu înţeleg de ce trebuie să ne justificăm).
Nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată că voi fi trasă la răspundere şi asaltată de atâta lume, îndeosebi lume pe care nu o cunosc, despre un lucruri atât de personale.
Ieri căutam ceva şi am tot mers din blog în blog până am ajuns la articolul astă. Am ajuns la comentarii şi am rămas fără cuvinte. Mamele sunt mereu cu piatra-n mână gata să o arunce în prima mama care face lucrurile diferit, în prima care consideră alte lucruri ca fiind utile, în prima care nu-i validează experiența și face altfel decât a făcut ea. E aşa obositor războiul astă inutil. Până la urmă tot ce are nevoie un copil sunt părinţii lui. Sau mai corect spus atenţia părinţilor, timpul petrecut exclusiv cu copilul, fie şi 15-20 minute în care toată atenţia e acordată lui, copilului (nu intră aici statul la televizor şi aruncatul din când în când cu jucării înspre copil ca să stea liniştit, faptul că părinţi se află în aceeaşi cameră cu copilul nu-nseamnă că e timp petrecut cu copilul).
Ar trebui să nu ne mai comparăm, să nu mai exagerăm, să nu mai încercăm să dovedim celorlalte mame (de fapt, altor părinți, că și tați sunt în război) ce mame bune suntem noi şi ce mame proaste sunt ele. E o risipă inutilă de energie, un stres de care nicio mamă nu are nevoie. A tot circulat pe net la un moment dat un clip fain despre asta, îl pun mai jos că surprinde foarte bine toată esenţa spusă mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu