Știți de hainele mele care au stat cuminți ba în mijlocul casei, ba în balcon vreo lună-două în așteptarea unui nou stăpân? Ei, oficial au un nou stăpân. Mi-a luat ceva timp, plus că am avut și câteva peripeții.
Inițial am vrut să le dau la Crucea Roșie, pentru sinistrați. Stupoare, Crucea Roșie nu mai primește haine pe post de donații. Booon. Să găsim o asociație, fundație care are grijă de oameni sărmani care au nevoie de aceste haine. Mda. Nici aici nu-s prea mulți doritori. Cei mai mulți vor bani. În cele din urmă am găsit o fundație printr-o fată drăguță de pe grupul cu oameni frumoși de pe Facebook, creat de Ioana, Prințesa Urbană. Am tot vorbit noi, ne-am agitat, mi-a dat numărul unei colege și a ramas să sun. Nu am putut atunci și m-am trezit eu luni dimineață cu avânt, am pus mâna pe telefon la 9.15 și am sunat. Nu mi-a răspuns nimeni. Eh, sună înapoi când o putea.
Între timp ies afară cu ăsta mic și mă întâlnesc cu o fată de vinde la colțul blocului ce-apucă: verdeață, nuci, fructe, în funcţie de sezon. Îi promisesem că îi dau nişte haine pentru unul din cei doi copii (îi mai dădusem şi prin primăvară) şi nu reuşisem să-i găsesc haine purtabile, mai toate din perioada 7-9 luni fiind pline de pete, că deh, ne diversificam p-atunci şi mândrul meu nu era fan bavete. O întreb dacă vrea şi haine pentru ea. Evident, răspunsul e afirmativ. Îmi povesteşte că nu au bani şi îşi mai cumpără din când în când de la second când sunt promoţii, gen 1 leu bluza/puloverul. Inutil să mai spun cât m-am întristat. M-am dus repede înapoi acasă şi i-am adus prima pungă cu haine, cea cu pulovere, eşarfe, căciuli. A rămas să-i mai aduc şi-n zilele următoare câte o plasă şi cu restul, că fiind singură cu cel mic nu puteam să car mai mult.
La nici câteva minute după ce am dat hainele, m-a sunat tipa de la asociaţie. I-am povestit eu ce şi cum s-a întâmplat şi i-am propus să vin totuşi să le fac o vizită să le duc nişte materiale pentru diversele produse pe care le realizează copiii din asociaţie. A rămas să ne vedem joi dimineaţă.
Asta se întâmpla luni.
Marţi m-am văzut din nou cu fata și i-am dat o geacă de iarnă pe care nu am mai îmbrăcat-o de 2 ani şi câteva pijamale şi lenjerii de pat, iar miercuri nişte pantofi bărbăteşti noi pe care jumătatea semnificativă nu i-a încălţat niciodată, plus nişte haine sport.
Joi m-am dus la asociaţie. A fost cu peripeţii. Abia am ajuns, am făcut o groază la întoarcere că nu găseam taxi. Eram într-o zonă pe care nu o știam, complet dezorientată, am mers la nimereală pe niște bulevarde, până am ajuns la Valea Cascadelor. Bunicul era cu ăsta mic acasă și trebuia să plece la școală, eu întârziasem vreo 30 de minute pe puțin, îmi crăpa obrazul de rușine.
Cu toate astea am plecat de acolo fericită că înă mai sunt oameni care ajută, încântată de felicitările şi decoraţiunile pe care le făceau tinerii şi dornică să ajut şi eu, cât și cum pot.
Peste o săptămână mergeam la prima sedință cu voluntarii care vor să dea o mână de ajutor. Și acum iote că ajut fix pe ceea ce îmi place mie mai mult și mai mult: pe elaborat, creat și implementat campanii de promovare, de comunicare. Zici că am băut din paharul creativității, că e de speriat câte idei îmi vin în fiecare zi.
No, omul face mișto de mine și zice că mă transform în Maica Tereza:))))) Ce-i drept niciodată în viața mea nu m-am simțit mai bine ca acum, adică lucrând pe gratis, ajutând. E un sentiment unic, însă sunt conștientă că sentimentele nu țin de foame! Nu mă dau bătută, vreau să pun în aplicare măcar a zecea parte din ideile care îmi vin și să le văd cum cresc, cum se dezvoltă și dau roade. Mai devreme sau mai târziu vor veni şi banii.
La nici câteva minute după ce am dat hainele, m-a sunat tipa de la asociaţie. I-am povestit eu ce şi cum s-a întâmplat şi i-am propus să vin totuşi să le fac o vizită să le duc nişte materiale pentru diversele produse pe care le realizează copiii din asociaţie. A rămas să ne vedem joi dimineaţă.
Asta se întâmpla luni.
Marţi m-am văzut din nou cu fata și i-am dat o geacă de iarnă pe care nu am mai îmbrăcat-o de 2 ani şi câteva pijamale şi lenjerii de pat, iar miercuri nişte pantofi bărbăteşti noi pe care jumătatea semnificativă nu i-a încălţat niciodată, plus nişte haine sport.
Joi m-am dus la asociaţie. A fost cu peripeţii. Abia am ajuns, am făcut o groază la întoarcere că nu găseam taxi. Eram într-o zonă pe care nu o știam, complet dezorientată, am mers la nimereală pe niște bulevarde, până am ajuns la Valea Cascadelor. Bunicul era cu ăsta mic acasă și trebuia să plece la școală, eu întârziasem vreo 30 de minute pe puțin, îmi crăpa obrazul de rușine.
Cu toate astea am plecat de acolo fericită că înă mai sunt oameni care ajută, încântată de felicitările şi decoraţiunile pe care le făceau tinerii şi dornică să ajut şi eu, cât și cum pot.
Peste o săptămână mergeam la prima sedință cu voluntarii care vor să dea o mână de ajutor. Și acum iote că ajut fix pe ceea ce îmi place mie mai mult și mai mult: pe elaborat, creat și implementat campanii de promovare, de comunicare. Zici că am băut din paharul creativității, că e de speriat câte idei îmi vin în fiecare zi.
No, omul face mișto de mine și zice că mă transform în Maica Tereza:))))) Ce-i drept niciodată în viața mea nu m-am simțit mai bine ca acum, adică lucrând pe gratis, ajutând. E un sentiment unic, însă sunt conștientă că sentimentele nu țin de foame! Nu mă dau bătută, vreau să pun în aplicare măcar a zecea parte din ideile care îmi vin și să le văd cum cresc, cum se dezvoltă și dau roade. Mai devreme sau mai târziu vor veni şi banii.
