Chiar dacă nu par, sunt un om reflexiv, introspect până în măduva oaselor, cu ușoare tendințe depresive, care le pun pe seama unui pesimism ciudat. De cele mai multe ori gîndesc de 10 ori până fac ceva, până iau o decizie. Alteori, totul se întîmplă spontan, ascultându-mi instictele (Slavă Domnului că sunt destul de dezvoltate).
M-am gîndit de foarte multe ori la predispoziția mea spre introspecție, de a despica firul în patru, de a căuta înțelesul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute, de a vedea uneori mai mult negrul din jur, decât albul sau tonurile de gri. Veșnic nemulțumită, căutând încontinuu perfecțiunea. Cam asta ar fi o descriere pe scurt a unora din trăsăturile de care nu sunt tocmai încântată.
Acum câteva luni am dat peste niște scrisori adresate unei bune prietene prin anul 1 de facultate, dar pe care nu am apucat să i le mai trimit (habar nu am motivul pentru care nu le-am expediat). Erau triste. Mă frământam încontinuu asupra scopului meu în viață, a opțiunilor și alegerilor pe care urma să le iau, încercam și-mi doream cu disperare să găsesc calea. CALEA. Acea cale pe care mulți dintre noi o căutăm cu râvnă toată viața, calea care ne va oferi drumul spre atingerea scopului cu care am fost încredințați în mod misterios de către însăși viața (mda, poate suna puțin dubios, dar eu chiar cred că fiecare avem un drum scris în frunte și că nimic nu este întâmplător). Lucrurile s-au așezat de la sine când mă așteptam mai puțin, am găsit calea care m-a dus încet, dar sigur, spre drumul pe care trebuia să ajung. Am trecut vreo 9 ani de atunci și pot spune că mai am puțin și ajung la drumul principal, până acum m-am plimbat pe niște străduțe secundare. Dar, despre asta, urmează să scriu mai încolo.
Acum câteva luni am dat peste niște scrisori adresate unei bune prietene prin anul 1 de facultate, dar pe care nu am apucat să i le mai trimit (habar nu am motivul pentru care nu le-am expediat). Erau triste. Mă frământam încontinuu asupra scopului meu în viață, a opțiunilor și alegerilor pe care urma să le iau, încercam și-mi doream cu disperare să găsesc calea. CALEA. Acea cale pe care mulți dintre noi o căutăm cu râvnă toată viața, calea care ne va oferi drumul spre atingerea scopului cu care am fost încredințați în mod misterios de către însăși viața (mda, poate suna puțin dubios, dar eu chiar cred că fiecare avem un drum scris în frunte și că nimic nu este întâmplător). Lucrurile s-au așezat de la sine când mă așteptam mai puțin, am găsit calea care m-a dus încet, dar sigur, spre drumul pe care trebuia să ajung. Am trecut vreo 9 ani de atunci și pot spune că mai am puțin și ajung la drumul principal, până acum m-am plimbat pe niște străduțe secundare. Dar, despre asta, urmează să scriu mai încolo.
M-am considerat o persoană extrem de analitică, cu toate că uneori mi-am pus semne de întrebare dacă nu cumva sufăr de vreo formă de depresie. Am considerat că sunt puțin cam dură cu mine având în vedere cât de ipohondră sunt. Oricum, dubii am avut de multe ori, însă am considerat mereu că mai degrabă sunt introspectă decât depresivă, că asta e firea mea și că e de bine, nu e de rău. Recent am dat peste un articol despre rezultatele unui studiu făcut de Universitatea McMaster și Centrul pentru adicții și probleme mintale. Oamenii ăștia au descoperit ceva, ce eu (câtă modestie:))) intuiam de oareșce vreme: depresia pare a fi o stare a creierului de adaptare la o situație complexă și greu de procesat.
"Depression has long been seen as nothing but a problem," says Paul Andrews, an assistant professor of Psychology, Neuroscience & Behaviour at McMaster. "We are asking whether it may actually be a natural adaptation that the brain uses to tackle certain problems. We are seeing more evidence that depression can be a necessary and beneficial adaptation to dealing with major, complex issues that defy easy understanding."
The researchers administered their test to nearly 600 subjects. Their paper, "Measuring the bright side of being blue," appears in the peer-reviewed, open access journal PLOS ONE.
The test revealed which subjects were experiencing analytical rumination at varying levels of intensity, and found a relationship between those results and subjects who were experiencing depressive symptoms.
The research suggests that depression may be a natural condition in which the mind concentrates involuntarily on a complex issue to the point where it allocates resources to analyzing the problem at hand, diminishing concentration on other aspects of living, perhaps giving rise to disrupted eating, sleeping and social interaction that are associated with depression.
Studiul chiar merită citit, fără să vă simțiți descurajați de partea de statistică. Pun aici câteva paragrafe care mi s-au părut interesante, despre ipoteza meditației analitice (analytical rumination hypothesis) care spulberă cât de cât mitul medicației anti-depresive pentru cazurile mai ușoare de depresie, unde, de fapt, individul trece printr-un proces analitic mai profund. Știu multe cazuri în care medicația anti-depresivă a fost acordată cu prea multă ușurință, cazuri în care, cred eu, că se putea recurge la alte metode, mai puțin dăunătoare creierului.
One leading hypothesis of the origin of depression proposes that many depressions are the result of an ancient defence mechanism designed by natural selection to promote analytical thinking in response to complex life stressors [35]. The analytical rumination hypothesis [35]states that the symptoms of depression result in extended bouts of persistent, distraction-resistant cognitive analysis, which can function to help individuals resolve challenges in their lives. This hypothesis recognizes that the resolution of exceptionally complex problems, such as those associated with adverse life events and major stressors, can require prolonged and in-depth bouts of analysis that lead to impairment and disengagement from everyday life. Problems can occur in a variety of contexts, but analysis will involve thinking through the components of the problem such as (1) its cause; (2) the aspects that need solving; (3) potential solutions; and (4) the costs and benefits associated with implementing various solutions.E uimitor cum ne ajută știința să ne schimbăm perspectiva. Eu nu încetez să mă minunez, mai ales când se dovedește că există o parte bună în lucrurile care până acum erau considerate ca fiind rele. Atâta timp cât privești din unghiul potrivit, nimic nu e rău.
While the ruminative thoughts associated with depression are commonly considered maladaptive [36]–[38], several authors have argued that depressive ruminations may be useful, or at least may begin as a useful means to focus and analyze problems in order to gain insight [39]–[41]. A substantial body of evidence indicates that depressed mood is associated with increased cognitive processing, improved accuracy on complex tasks, and enhanced detail-oriented judgement on tasks that require deliberate information processing [42]–[46]. Individuals with depression have also been shown to consistently outperform non-depressed controls when the experimental tasks involve cost-benefit analysis [47]–[52].
Understanding analytical rumination has important clinical implications for how to assess and treat depression. Rather than viewing depression as an impairment or malfunction of the brain, the evolutionary perspective hypothesizes that it may sometimes occur as an adaptive response to promote the cognitive analysis required to understand and resolve current problems. Depressive episodes associated with high levels of analytical rumination may be most usefully treated by facilitating rumination and analysis rather than medications or psychotherapies that may treat rumination as unproductive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu